Arestat, un politician român și-a descris astfel profesia: „fost și viitor ministru”
Cu doar șase luni înainte de Marea Unire, România era scena unor răzbunări politice. Membrii guvernului Ionel Brătianu erau „vânați” pentru „dezastrul pe care îl suferise țara în cei doi ani de război”.
După ce a semnat Tratatul de Pace de la București din 7 mai 1918, guvernul filo-german condus Alexandru Marghiloman a început o amplă campanie de răzbunare împotriva membrilor guvernului din 1916 care a hotărât intrarea țării în Primul Război Mondial alături de Antanta.
Încurajat de Puterile Centrale care ocupau la acel moment peste două treimi din teritoriul țării, guvernul lui Alexandru Marghiloman a ordonat o campanie de anchetare a miniștrilor care au făcut parte din Executivul condus de Ionel Brătianu. Printre cei vizați se numărau Ionel Brătianu, Take Ionescu, Vintilă Brătianu, Alexandru (Alecu) Constantinescu etc.
Primii arestați, șefii Siguranței și Poliției
La început au fost arestați funcționari din administrația centrală, cei mai importanți fiind șefii Siguranței și ai Poliției.
„În locul arestărilor foștilor miniștri, trâmbițate cu atâta zgomot, au început arestările funcționarilor: a lui I. Panaitescu, fostul șef al Siguranței, şi a lui Corbescu, fostul prefect de Poliție; până şi pe comisarul Rafail de la poliție care comisese crima de a aresta pe ostatecii germani după ordinele superiorilor săi ierarhici”, preciza I.G. Duca și el fost ministru al Instrucțiuni Publice și Cultelor în guvernul lui Ionel Brătianu.
Apoi, ancheta s-a extins și a urmat o percheziție la frații Brătianu, Ionel și Vintilă, la Gheorghe Mârzescu şi la Alecu Constantinescu .
„Au făcut o lungă percheziție la domiciliul lui Ionel Brătianu, unde locuiau pe atunci Vintilă Brătianu şi Constantin Brătianu, şeful de cabinet. Deşi au scotocit toată casa din pod şi până în pivniță, n-au cutezat să procedeze la perchezițiile corporale, la care fuseseră autorizați de către preşedintele comisiei de anchetă şi au avut tot timpul atitudinea unor oameni care nu știau cum să se scuze de fapta lor.
Ca să nu plece cu mâinile goale, au sfârșit prin a ridica mai multe cărţi de vizită ale persoanelor care veniseră în vizită la frații Brătianu, un caiet de teme englezești ale lui Ion I. C. Brătianu care avusese ideea desigur extrem de subversivă de a lua lecții în engleză (…). Cu alte cuvinte, toată chestia lua o întorsătură comică. Percheziții de același fel s-au făcut la Mârzescu şi la Alecu Constantinescu cu rezultate tot atât de negative şi de ridicole”, își aducea aminte Duca.
„Magistrații nu ascundeau indignarea lor ”
Cea mai mare parte a autorităților administrative şi judecătorești și-au dat seama că toate aceste anchete erau parte dintr-un plan politic de răzbunare conceput de guvernul condus de Alexandru Marghiloman și au început să saboteze campania de anchete.
„Dar partea hazlie era că toate autorităţile administrative şi judecătorești erau de partea noastră (a celor anchetați, n.r.). Ne vesteau dinainte de tot ce se hotăra împotriva prietenilor noștri; la Palatul de Justiţie, magistrații nu ascundeau indignarea lor şi respingeau, spre pildă, cu toate stăruințele Guvernului, confirmarea mandatului lui Panaitescu.
Procurorul Rang venea noaptea pe furiş la Mârzescu acasă şi îl punea la curent cu totul și-i cerea instrucțiuni. (…) În conversații particulare mărturiseau că s-a făcut o greșeală, că toată lumea știe că Brătienii sunt oameni cinstiți şi că la urma urmei au făcut o greșeală declarând războiul, dar au fost de bună credință, au crezut sincer că pot înfăptui România Mare. Prin intermediari ne trimiteau scuze, chiar mesaje de simpatie”, își aducea aminte Duca.
„Fost şi viitor ministru”
Singurul anchetator care și-a luat rolul în serios a fost Emil Cerkez, un personaj cu simpatii profunde germanofile. El a fost și cel care l-a arestat și interogat pe Alecu Constantinescu. Interogatoriul lui avea să rămână în istorie, datorită răspunsurilor oferite de cel arestat.
„Arestarea lui Alecu Constantinescu a dat loc la diferite incidente care merită să fie relevate. Întâi, arestarea a fost precedată de un interogatoriu care a fost caracteristic şi i-a dat lui Constantinescu prilejul să rostească vorbe care au rămas. Când l-a întrebat `cum vă cheamă şi care vă este profesiunea`, el a răspuns îndrăzneț: `Alexandru Constantinescu, fost şi viitor ministru`. Cuvântul a făcut epocă. `Ce decorații aveți?` Constantinescu a început să le întreire.
Emil Cerkez, ironic, `aşa multe?` -`De ce te miri, dacă ai avea capul meu şi dacă ai fi în stare să aduci ţării tale serviciile pe care i le-am adus eu, ai avea şi d-ta atâtea decorații`. Şi dialogul a continuat pe acest ton, spre marea bucurie a lui Constantinescu şi spre crescânda încurcătură a acuzatorilor, care simțeau tot mai mult zdrobitoarea lor inferioritate”, consemna în „Memoriile” sale I.G. Duca.
Toată această mascadă de anchetă avea să se sfârșească în toamna anului 1918, odată cu prăbușirea Puterilor Centrale și schimbarea guvernului condus de Alexandru Marghiloman.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Ionel Brătianu: „Azi, țara îi socotește pe ruși ca pe cei mai mari dușmani ai noștri”