Cum se manifesta Ceaușescu când se enerva: „Generale! Mâine să vină un tanc şi să dărâme clădirea!”

23 06. 2024, 15:00

Nicolae Ceaușescu a fost un vânător extrem de pasionat în ciuda faptului că nu respecta nicio regulă atunci când participa la vânătoare. Împușca tot ceea ce îi ieșea în bătaia puștii. Nu conta dacă era un pui de animal sau un animal sălbatic protejat de lege. Îi plăcea să împuște cât mai multe animale sălbatice. Atunci când avea „ghinion” și nu reușea să împuște deloc sau „suficient”, dictatorul se enerva teribil. Un astfel de episod s-a petrecut în toamna anului 1984.

Fondul de vânătoare Nemțișor, din cadrul Ocolului Silvic Târgu Neamț, a fost unul dintre terenurile de vânătoare preferate de Nicolae Ceaușescu, atât pentru faptul că era destul de accesibil, cât mai ales pentru numărul mare de cerbi care se aflau în zonă.

Pentru accesul la vânătoare, zona era considerată ușoară, pantele nu erau prea pronunțate iar accesul către punctele de boncănit ale cerbului comun era asigurat printr-o rețea de drumuri forestiere pe care se putea circula cu mașini de teren. În fonul de vânătoare Nemțișor, pe lângă cerbi, se mai găseau mistreți, urși, lupi și râși.

Casa de vânătoare, modernizată pentru Ceaușescu

Fondul de vânătoare era deosebit de bine amenajat, cu construcții vânătorești specifice zonelor populate de cerbi, cum ar fi: observatoare înalte, mici suprafețe de teren de hrană amplasate în punctele de boncănit și cultivate cu plante erbacee, sărării, scăldători etc.

În 1975, casa de vânătoare, amplasată într-o poiană superbă la intrarea pe Valea Nemțișorului, a fost preluată de la Inspectoratul Silvic Neamț și introdusă în patrimoniul de partid al comuniștilor. A fost rapid extinsă și modernizată și dotată cu tot ceea ce era necesar asigurării unui lux corespunzător cerințelor soților Ceaușescu. În jurul ei au fost construite și alte clădiri cu spații de cazare și de servire luxoase, pentru alți membrii din conducerea Partidului Comunist Român. Bineînțeles, totul a fost împrejmuit cu un gard înalt care proteja clădirile și împiedica vizibilitatea din exterior. Nu putea lipsi nici paza militară permanentă.

„O dată pe an, în ultima decadă a lunii septembrie, Ceaușescu era prezent aici, la vânătoarea de cerbi. Dar nu singur. Întotdeauna era însoțit de soția sa, Elena, de prim-ministrul Constantin Dăscălescu şi, uneori, de două-trei persoane mai apropiate din Comitetul Central, toți cu soțiile. După-amiaza şi dimineața, Ceaușescu ieșea la vânătoare, iar ceilalți rămâneau la casa de vânătoare, pentru distracție, plimbare sau pescuit în niște toplițe special amenajate şi populate cu păstrăv de talie mare.

Măsurile de pază erau draconice. Drumurile de acces spre Valea Nemţişorului erau păzite de Securitate şi de pădurari, postați la bariere închise cu lacăt. Zona era împânzită de securiști şi milițieni în civil”, povestește inginerul silvic Vasile Crișan, cel care s-a ocupat vreme de mai bine de două decenii de organizarea unor partide de vânătoare la care a participat dictatorul comunist.

Ceaușescu dorea „numai trofee medaliabile cu aur”

În primii ani, rezultatele la vânătoare pe fonul de la Nemțișor au fost foarte bune pentru Nicolae Ceaușescu.

„Împușca 6-7 cerbi în două-trei zile de vânătoare. Pretențiile lui însă creșteau de la an la an. Dorea din ce în ce mai mult și mai bun, numai trofee medaliabile cu aur. (…) După anul 1983, aici valoarea trofeelor a scăzut dramatic. Era şi normal să se întâmple aşa. Ani de zile să împuști mult şi numai trofee de vârf sau de viitor şi să nu permiți personalului silvic să facă selecția cu arma nu putea duce la alt rezultat. Pentru a reface efectivele cu trofee de valoare, trebuie să treacă ani de zile”, scrie Vasile Crișan în cartea „La vânătoare cu Ceaușescu”.

Nervii dictatorului

În toamna anului 1984, Nicolae Ceaușescu avea să participe la ultima sa vânătoare pe fondul de la Nemțișor. Pe 22 septembrie 1984, dictatorul ajungea la Nemțișor având mari așteptări. Cu o zi înainte, împușcase 7 cerbi din care trei puteau fi medaliați cu aur. La ora 15:30, elicopterul care îl aducea pe Ceaușescu a aterizat la Nemțisor. La ora 17:00, pe o căldură nefirească pentru o zi de toamnă, Ceaușescu a ieșit la vânătoare, dar nu a împușcat nimic.

A doua zi, vânătoarea a început la ivirea zorilor, dar nici un cerb nu și-a făcut apariția în zona de boncănit, asta și din cauza faptul că dictatorul se deplasa cu mașina, iar vânatul se speria la zgomotul produs. Odată ce orele se scurgeau, Ceaușescu devenea tot mai furios, reproșându-le silvicultorilor: „Nu aveți vânat! Nu știți să faceți observații în teren! Nu le puneți hrană! Nu vă pricepeți”.

„Generale! Mâine să vină un tanc şi să dărâme clădirea!”

În jurul orei 11:00, în timp ce întorcea de la vânătoare, Ceaușescu observă din mașină o clădire şi întreabă nervos: „Ce este cu clădirea aceea?” „Este un cantonaș, tovarășe preşedinte!”, i se răspunde. „Cantonaș? Ce cantonaș? Nu v-am spus de atâtea ori să nu construiți nimic în pădure? V-am dat ordin să dărâmați toate cantoanele de locuit din pădure, iar pădurarii să se mute în sat? De ce nu executați ce stabilesc eu? Generale! Mâine să vină un tanc şi să dărâme clădirea! Să dispară de pe faţa pământului!”, a răbufnit dictatorul. „Am înțeles!”, a răspuns generalul Bucur, care îl însoțea pe Ceaușescu.

Silvicultorii i-au explicat generalului Bucur și apoi lui Ceaușescu că acea construcție adăpostea hrană pentru vânat, inclusiv mâncare pentru un urs mare care era în zonă și că la primăvară va fi invitat să-l împuște. „Ei! Dacă este pentru mine și aveți un urs mare, atunci nu-l mai dărâmați. Să nu mai vină tancul și nici miniștrii pe care i-am chemat” a spus Ceaușescu satisfăcut.

Așa a scăpat observatorul de la demolarea cu tancul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ceaușescu și cocoșii de munte. „Cine îl putea opri să nu comită şi această faptă abominabilă?”

Impresionanta colecție de arme de vânătoare pe care a deținut-o Nicolae Ceaușescu

Maurer către Ceaușescu: „Unde dracu’ să mai cauți dreptatea asta că nici în pădure nu o găsești!”

Unul dintre cele mai bine păzite secrete înainte de 1989: data reală a naşterii lui Nicolae Ceauşescu