Cine a fost omul de stat român „mai mai mare decât Woodrow Wilson, Lloyd George sau George Clemenceau”?
Ajuns la București în vara fierbinte a anului 1916, ambasadorul francez, contele de de Saint-Aulaire, va avea o surpriză plăcută după ce a fost prezentat în cercurile politice din România. Cu unul dintre politicienii români va lucra asiduu vreme de patru ani. După ce l-a cunoscut atât de bine, ambasadorul francez l-a caracterizat pe omul de stat român drept „mai mai mare decât Woodrow Wilson, Lloyd George sau George Clemenceau”. La cine se referea ambasadorul francez?
După ce a ajuns la București și a terminat procedurile birocratice, ambasadorul francez în România (1916-1920), contele de Saint-Aulaire, a fost prezentat primului ministru de atunci, Ionel Brătianu. Prima întâlnire dintre cei doi nu fost lipsită de momente tensionate, mai ales că Brătianu nu agrea schimbarea vechiului ambasador francez, Camille Blondel.
„După transmiterea sarcinilor Legaţiei, Blondel mă însoţi la prim-ministru, care locuia la câţiva paşi de Legație. (…) Ion Brătianu, `frumoasa odaliscă`, spuneau dușmanii lui, (…) m-a primit foarte curtenitor, dar rece. Nu-mi ascunse că deplângea schimbarea survenită la Legația Franței. După aceea, ca o aluzie transparentă la opozanții pe care-i primisem, mă puse în gardă împotriva `agitaților iresponsabili` care, dacă ar fi ascultați, ar duce ţara la o catastrofă fără folos pentru cauza noastră, ci dimpotrivă”, își aducea aminte detaliile primei interacțiuni cu Ionel Brătianu, contele de Saint-Aulaire.
Cum România se pregătea să intre în război alături de Antanta, Ionel Brătianu căuta să obțină cele mai bune condiții pentru țară. Politica lui Brătianu a ajuns la un anumit moment să îi înfurie pe aliați.
„Sunt hotărât, spuse el, să pornesc (în război, n.r.) alături de dumneavoastră (de Franța, n.r.), când voi hotărî eu şi cu garanţiile cerute de siguranța ţării mele. Este o partidă în care ea îşi joacă existența. Cei care n-au pregetat să violeze neutralitatea Belgiei vor pregeta şi mai puţin să ocupe o țară care, juridic vorbind, este aliata lor. Pe de altă parte, Rusia nu şi-a luat încă angajamentele pe care le socotesc indispensabile, cu toate că semnătura ei nu are nici o valoare, dar Franţa le va garanta”, i-a spus deschis Ionel Brătianu lui Saint-Aulaire.
Brătianu, un cămătar de timp
Ambasadorul francez și-a amintit puținele informații pe care le avea la momentul primei întâlniri despre primul-ministru român:
„Părăsisem Parisul fără să fi primit instrucţiuni de la guvern şi fără să fi avut noțiuni într-adevăr utile asupra raporturilor dintre Franţa şi România. Acestea nu se găsesc în dosarele ministerului, parcurse în grabă. Puținul ce-l știam îl datoram Elenei Văcărescu, `mare preoteasă` la Paris, a acestor afinități. (…)
Brătianu, fost elev al Școlii noastre Politehnice (franceze, n.r.) şi foarte familiarizat cu literatura noastră, se exprima într-o franceză foarte curată, cu un amestec de suplețe şi autoritate. Partizanii noștri cei mai zeloși îi reproșau un exces de prudență şi prevesteau că, întrucât dorea să aibă toți sorții de partea lui, se va hotărî prea târziu. Pe bună dreptate, Blondel îl numea `cămătar de timp`. Se pricepea foarte bine să câștige timp fără să-și sâcâie adversarul”.
„Viitorul apropiat mă va face să descopăr înaltele calități care fac din el unul din cei mai mari oameni de stat ai generației sale”
După ce s-au cunoscut, cei doi au legat strânse relații de cooperare și au lucrat intens pentru ca România și Franța să își atingă interesele nu doar în timpul războiului, cât și la masa tratativelor de pace. „Timp de patru ani deosebit de activi cât am fost în România, nici o singură dată nu am pus piciorul la Ministerul Afacerilor Externe. Preşedintele Consiliului (Ionel Brătianu, n.r.) nu-i lăsa Ministerului decât chestiunile minore şi trata direct cu miniștrii străini”, nota în memoriile sale contele de Saint-Aulaire.
Aducându-și aminte de prima întâlnire cu Ionel Brătianu, ambasadorul francez avea să facă următoare consemnare despre acesta:
„Viitorul apropiat mă va face să descopăr înaltele calități care fac din el unul din cei mai mari oameni de stat ai generației sale, mai mare decât `cei trei mari` Wilson (Theodore Woodrow Wilson, preşedinte al SUA între 1913 și 1921, n.r.), Lloyd George (primul-ministru britanic între 1916-1921, n.r.) şi Clemenceau (Georges Benjamin Clemenceau, premier al Franței între 1917-1920, n.r.).
„Am găsit în România mai mult decât o soră a Franței…”
Tot Saint-Aulaire avea să noteze impresiile sale despre România. Cuvintele ambasadorului francez merită reproduse pentru a descrie România de atunci și trăirile sale.
„Am găsit în România mai mult decât o soră a Franţei, unită cu ea prin identitate, mai mult decât prin simplă fraternitate, dar identitate prin ceea ce este esența spiritului nostru (francez, n.r.), după eliminarea a ceea ce este accesoriu, contingent sau accidental. Oglindă în care contemplam imaginea înfrumuseţată a patriei mele, lipsită de spasmele politicii noastre interne de care nu mi se vorbea niciodată, dar a căror victimă România va fi curând”.
Din păcate, la scurtă vreme după venirea ambasadorului francez în România și intrarea țării în război, aveau să urmeze o succesiune de înfrângeri pentru armata română, iar cea mai mare parte a teritoriului a fost ocupat vreme de doi ani de către trupele Puterilor Centrale.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Ionel Brătianu: „Azi, țara îi socotește pe ruși ca pe cei mai mari dușmani ai noștri”