Vorbe grele aruncate între politicieni în vremuri de război: „Ți-e frică, așa ai fost toată viața ta, un fricos, păcat de inteligența ta”

După ce Alexandru Marghiloman a semnat Tratatul de Pace de la București din 7 mai 1918, a început o adevărată prigoană împotriva membrilor fostului guvern condus de Ionel Brătianu care a hotărât, în august 1916, intrarea României în Primul Război Mondial alături de Antanta. Prigonirea membrilor guvernului Brătianu a „dinamitat” clasa politică și a produs nenumărate episoade în care s-au aruncat cuvinte grele, și nu doar între adversarii politici… Un astfel de episod s-a petrecut la începutul verii anului 1918.

După ce membrii guvernului Brătianu au refuzat „invitația” de a părăsi țara, o parte dintre ei au fost trimiși în judecată în vara anului 1918.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Trimiterea în judecată a acestora a reprezentat un moment extrem de tensionat pentru clasa politică românească, mai ales că a fost făcută la îndemnul Puterilor Centrale care ocupau la acel moment mai bine de două treimi din teritoriul țării.

„Suntem solidari cu foștii noștri colegi”

Strategia de a trimite în judecată doar o parte dintre membrii guvernului Brătianu a produs discuții aprinse și în rândul celorlalți membrii care nu au fost trimiși în judecată. Imediat după anunțul că Ionel Brătianu, Take Ionescu, Vintilă Brătianu, Alexandru Constantinescu etc. vor fi anchetați și trimiși în judecată pentru „cauzarea” dezastrului prin care a trecut România în anii de războiului, ceilalți membrii ai guvernului Brătianu au hotărât să se solidarizeze cu cei anchetați.

„În orice caz noi, miniștrii liberali cărora nu ni s-a făcut cinstea dării în judecată, am protestat imediat și cu toată energia. În acest scop am adresat o scrisoare președintelui Camerei, prin care ne declaram în totul solidari cu ceilalți colegi ai noștri și ceream să fim și noi dați în judecată alături de ei.

În scrisoarea noastră colectivă, publicată în `Mișcarea` din 7 iulie 1918, spuneam, între altele: `Cererea pentru darea în judecată, atât prin motivarea ei, cât și prin faptul că enumera printre miniștrii acuzați pe unul fără portofoliu, arăta lămurit că urmărește condamnarea politicii generale care a determinat intrarea noastră în război. La această politică, suntem solidari cu foştii noştri colegi`”, povestește I.G. Duca, ministru al  Instrucțiuni Publice și Cultelor în guvernul condus de Ionel Brătianu.

„Timoratul Porumbiţă”

Cu redactarea acestei scrisori a fost însărcinat I.G. Duca. Însă momentul semnării ei a fost extrem de tensionat. Doi foști membri ai guvernului Brătianu și-au aruncat cuvinte grele.

Episodul a fost consemnat tot de Duca: „După ce elaborasem textul și căzusem de acord asupra lui, luaserăm hotărârea să ne întrunim la ora 11 dimineața la Mârzescu acasă spre a-l iscăli şi a-l trimite la Cameră. La ora indicată eram deci în biroul lui Mârzescu gata să iscălim, când deodată Porumbaru (Emanoil, fost ministru de Externe, în guvernul condus de Ionel Brătianu) cere să se mai recitească o dată cu glas tare textul.

Deși Pherekyde (Mihail, fost ministru fără portofoliu) dădea deja semne de enervare, ne-am supus cererii `timoratului Porumbiţă` și când am terminat ne-a declarat liniștit și grav că el nu poate pune iscălitura lui pe o atare scrisoare. La întrebările noastre nu dădea decât un singur răspuns stereotip, că `e prea agresivă`. Unde e prea agresivă, care e expresia sau pasajul împotriva cărora te ridici, prin ce termeni vrei să îi înlocuiești? La toate acestea Porumbaru refuza să dea orice lămuriri și repeta întruna pe un ton monoton și impersonal: `e prea agresivă, e prea agresivă`.

Adevărul e că Porumbaru simțea că nu se poate desolidariza de Brătianu, dar cu natura lui sfioasă, ar fi vrut să scriem o scrisoare așa de neutră, așa de searbădă încât nu cumva să ne poată da în judecată pe temeiul ei”.

„Bietul om nu mai dormea noaptea, tremura de groază”

Reținerea de care dădea dovadă Emanoil Porumbaru era cauzată de firea lui, dar și de faptul că Executivul condus de Alexandru Marghiloman îi „inventase” o culpă într-o anchetă „stupidă”.

„Pe de altă parte, cunoscându-l fricos, i se înscenase de Guvern nu știu ce stupidă istorie cu automobilul ministerului și bietul om nu mai dormea noaptea, tremura de groază. În această stare psihologică, atitudinea lui nu era de mirare, pe noi firește ne-a exasperat însă”, consemna I.G. Duca în memoriile sale.

„Ești nedemn de vremurile pe care le trăim”

Cel care a adoptat o atitudine energică față de ezitările lui Porumbaru a fost Mihail Pherekyde, care l-a acuzat pe un ton vehement că este un fricos. „Pherekyde s-a dezlănțuit și l-a biciuit fără milă.

`– Nu e adevărat, striga el, că nu-ți convine textul, nu vrei să iscălești. Ți-e frică, așa ai fost toată viața ta, un fricos, păcat de inteligența ta și de cultura ta, un om politic care n-are curajul părerilor lui e un caraghios. Brătianu n-are decât ce merită, nu trebuia să-ți facă cinstea să te ia în Guvernul războiului și al întregirii neamului. Ești nedemn de vremurile pe care le trăim`.

Porumbaru își mângâia tacticos favoriții și stătea impasibil sub potopul de invective. `Mai bine că nu iscălești`, striga Pherekyde tot mai înfierbântat, `n-am nevoie de iscălitura d-tale. Cu ea sau fără ea documentul are aceeași valoare, căci în viața politică a României ești un rien, un rien du tout (un nimic, un nimic absolut) și după o mică pauză: un moins que rien` (un nimeni).

Porumbaru cedează: „Pherekyde ăsta e un om rău crescut”

Supus unui asemenea tir de acuzații, Porumbaru a cedat și a semnat și el scrisoarea prin care se solidariza cu membrii guvernului Brătianu care erau anchetați.

„De astă dată Porumbaru s-a sculat, a înaintat solemn până la birou, a luat încet tocul, l-a muiat în călimară, a iscălit și cu un aer ofensat a ieșit din odaie. La ușă s-a întors către Mârzescu şi cu o voce stinsă i-a spus: `Pherekyde ăsta e un om rău crescut`. Iar Pherekyde râzând a conchis adresându-se nouă: `Voi nu-l cunoașteți pe Porumbiță, dacă nu-l luam aşa nici peste opt zile n-o isprăveam cu el`. Hotărât, oamenii din generaţia aceea nu se iubeau, poate, dar se cunoşteau”, concluziona I.G. Duca.

Vă mai recomandăm să citiți și:

România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”

Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria

Ascensiunea fulminantă în viaţa politică românească a lui Ionel Brătianu. Cum a ajuns acesta lider al PNL

Ionel Brătianu: „Azi, țara îi socotește pe ruși ca pe cei mai mari dușmani ai noștri”