Un șarpe gravat acum 2.000 de ani ar putea fi cea mai mare lucrare de artă rupestră

09 06. 2024, 11:00

Probabil cea mai mare lucrare de artă rupestră din lume poate fi găsită de-a lungul râului Orinoco din America de Sud, reprezentând un șarpe în zigzag care se întinde pe mai bine de 40 de metri, alături de figuri umane și de miriapode gigantice amazoniene.

Într-un nou studiu, arheologii au cartografiat cele 14 situri care alcătuiesc acest complex de gravuri și au concluzionat că acestea au fost create pentru a semnala limitele teritoriale ale locuitorilor preistorici. De asemenea, aveau intenția de a le trimite un avertisment călătorilor care pătrundeau în teritoriu: nu vă puneți cu noi.

Gravurile sunt situate pe fețele înalte ale stâncilor aflate de-a lungul râului Orinoco Superior și Mijlociu în Venezuela și Columbia de astăzi. Anterior acestei cercetări, arheologii au găsit și datat ceramică în zonă care prezintă aceleași motive într-un stil similar, indicând că arta rupestră ar fi putut fi realizată cu cel puțin 2.000 de ani în urmă.

Ce rol specific avea cea mai mare lucrare de artă rupestră?

„Aceste situri monumentale sunt cu adevărat mari, impresionante, despre care credem că erau menite să fie văzute de la o oarecare distanță”, a declarat dr. Philip Riris, autorul principal al studiului și lector superior în modelarea mediului arheologic la Universitatea Bournemouth (Anglia).

Lucrând cu ghizi locali și utilizând fotografii realizate cu drone, echipa a cartografiat pentru prima dată locația în care a fost găsită cea mai mare lucrare de artă rupestră. Unele dintre gravuri au fost documentate anterior, dar cercetarea recentă le-a identificat și pe unele care nu erau încă identificate oficial.

Plasarea gravurilor ar putea oferi câteva indicii despre motivele pentru care culturile preistorice au depus mari eforturi pentru a le crea, cred cercetătorii.

Gravurile sunt concentrate în principal de-a lungul unei porțiuni a râului Orinoco numită Atures Rapids, care ar fi fost o importantă rută comercială și de călătorie preistorică”, a adăugat dr. José Oliver, lector în arheologia Americii Latine la Institutul de Arheologie UCL (Anglia).

„Asta înseamnă că ar fi fost un punct cheie de contact și, astfel, marcarea teritoriului ar fi putut fi cu atât mai importantă, marcându-ți identitatea locală și anunțând vizitatorii că ești aici”, a explicat Oliver, citat de IFL Science.

Motivul șarpelui

Șarpele reprezentat în operele de artă este probabil un boa constrictor sau o anaconda, două șerpi uriași nativi din America de Sud tropicală care au un rol important în folclorul și spiritualitatea locală. Având în vedere semnificația lor culturală profundă, este puțin probabil să fie o coincidență că acești prădători feroce au fost aleși drept subiect al artei.

„Știm că anacondele și boa sunt asociați nu doar cu zeitatea creatoare a unor grupuri indigene din regiune, dar că sunt de asemenea văzuți drept ființe letale care pot ucide oameni și animale mari. Credem că gravurile ar fi putut fi folosite de grupurile preistorice ca o modalitate de a-și marca teritoriul, anunțând oamenii că aici trăiesc ei și că se așteaptă la un comportament adecvat”, a spus Riris.

„Șerpii sunt în general interpretați ca fiind destul de amenințători, astfel că locația artei rupestre ar putea fi un semnal că acestea sunt locuri unde trebuie să fii atent la comportament”, a declarat Riris. În urma studiului, cercetătorii speră ca aceste situri magnifice să primească protecție oficială, un proces care ar trebui să implice îndeaproape popoarele indigene din regiunea Orinoco.

„Am înregistrat aceste situri la autoritățile naționale de patrimoniu din Columbia și Venezuela ca o chestiune de rutină, dar unele dintre comunitățile din jurul lor simt o conexiune foarte puternică cu arta rupestră”, a declarat dr. Natalia Lozada Mendieta, de la Universidad de Los Andes.

„Mergând înainte, credem că aceste comunități sunt probabil cei mai buni custozi”, a concluzionat ea.

Noul studiu este publicat în jurnalul Antiquity.

Vă recomandăm să citiți și:

Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani

Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?

Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani

Au fost descoperiți primii strămoși ai scorpionilor, ai păianjenilor și ai crabilor potcoavă