Home » Istorie » Cine au fost Constantin cel Mare și mama sa Elena?

Cine au fost Constantin cel Mare și mama sa Elena?

Cine au fost Constantin cel Mare și mama sa Elena?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 21.05.2024

Constantin (circa 280 – 334 e.n.) a domnit asupra Imperiului Roman în timpul unei mari tranziții. Constantin cel Mare a acceptat creștinismul și a pus bazele unei capitale estice, care mai apoi avea să-i poarte numele, iar astfel a marcat o trecere semnificativă între istoria antică și Evul Mediu. 

Imperiul Roman în care s-a născut Constantin era unul al haosului și al anarhiei. Războaiele civile, invaziile și bolile devastau imperiul, iar perioada a ajuns să fie cunoscută drept Criza celui de-Al Treilea Veac. Împăratul Dioclețian a încercat să restaureze ordinea și să instituie tetrarhia ca sistem de guvernare, ajungând în cele din urmă să numească patru conducători. Tatăl lui Constantin, Constantius I, a fost unul dintre conducători.

Constantin a preluat controlul asupra imperiului în 324 e.n. Totuși, Roma nu-l dorea drept conducător, iar tensiunile erau mari între păgânii orașului și împăratul creștin. Mai mult, din punct de vedere militar, Constantin a înțeles că ar fi mai ușor să se apare de inamici dinspre est și să protejeze teritoriul prețios din Egipt dacă ar fi mutat capitala într-un loc mai ușor de apărat în est. Astfel, Constantin a construit un oraș imperial care avea să-i glorifice atât puterea, cât și credința, potrivit NationalGeographic.

Capitala lui Constantin și moștenirea creștină au continuat să prospere

Capitala avea să fie numită Constantinopol (astăzi Istanbul), în onoarea sa. Anterior numit Byzantium, orașul s-a aflat sub controlul romanilor timp de mai bine de un secol, dar Constantin l-a reconstruit și l-a extins la scară monumentală. A triplat dimensiunile orașului și a oferit cetățenie deplină și pâine pentru a-i încuraja pe bărbații de rang să se mute acolo alături de familiile lor. Un palat imens și încăperi legislative impunătoare au consacrat solemnitatea noii capitale. Bisericile au început să străbată văzduhul, creștinii erau bineveniți, iar alte credințe erau în general tolerate.

Nu a trecut mult până când Constantinopol avea să eclipseze Roma. Imperiul de Apus a decăzut treptat până la căderea Romei în 476 e.n., iar capitala lui Constantin și moștenirea sa creștină au continuat să prospere pentru încă aproape o mie de ani.

Elena, un bun exemplu de urmat pentru femeile creștine

Despre Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, s-a spus că ar fi descoperit „Adevărata Cruce”, precum și alte relicve cum ar fi cuiele de la răstignirea lui Iisus și haina purtată înainte de moartea sa. Istoricul Procopius din Cezareea a scris că fiul ei a numit un oraș în Asia Mică (Anatolia) Helenopolis, în onoarea mamei sale și a locului în care aceasta s-a născut, fapt ce sugerează cu oarecare incertitudine că Elena s-ar fi născut acolo.

Un alt posibil loc de naștere pentru Elena ar fi fost Marea Britanie, dacă ar fi să luăm în considerare legenda medievală a lui Geoffrey de Monmouth, cronicar și episcop anglo-normand. A fost spus că Elena ar fi fost evreică, dar istoricii pun la îndoială acest fapt. Un alt posibil de loc de naștere pentru Elena ar fi fost Trier (acum în Germania), dar nici această teorie nu a fost confirmată, arată ThoughtCo.

Elena a fost unul dintre principalii sfinți în Europa Medievală, multe legende fiind povestite despre viața ei. De asemenea, Elena era considerată un bun exemplu de urmat pentru femeile creștine.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cele mai frumoase mesaje și urări de Sf. Constantin și Elena!

Când a fost schimbată denumirea orașului Constantinopol în Istanbul?

Ultimul împărat al Imperiului Roman: Teodosiu I

Arheologii cred că au găsit locul în care a murit Augustus, primul împărat al Imperiului Roman

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani