Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?

Viața a demonstrat, de atâtea ori, că pe prietenul adevărat „îl cunoști atunci când dai de greu”. Dar dacă la mijloc mai e vorba și de destinul României? Un asemenea episod s-a petrecut în timpul Primului Război Mondial. Prietenia dintre I.G Duca și Constantin Stere a fost „dinamitată” de schimbările politice produse de război. Dar cine dintre cei doi și-a schimbat atitudinea?

Ion Gheorghe Duca a fost ministru al Instrucțiuni Publice și Cultelor în guvernul condus de Ionel Brătianu, începând cu data de 4 ianuarie 1914. Când a depus jurământul,  regele Carol I a ținut să menționeze:

• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

„Pe Duca îl cunosc încă de când era copil; când el s-a născut, eu domneam de 15 ani. Cât de mult am îmbătrânit, dacă am azi miniștri care s-au născut pe când eu domneam de mult și pe care i-am cunoscut când erau copii mici”. Zece luni mai târziu, regele Carol I trecea în eternitate într-un moment în care Primul Război Mondial se dezlănțuise.

Doi ani mai târziu, la 11 decembrie 1916, un nou guvern condus de Ionel Brătianu era instalat în clipe dramatice pentru România. Mai bine de două treimi din teritoriul țării era ocupat de trupele Puterilor Centrale. I.G. Duca a continuat să conducă Ministerul Instrucțiuni Publice și Cultelor până la demisia guvernului Brătianu din 28 ianuarie 1918.

O veche prietenie pulverizată

Din acel moment, membrii guvernului Brătianu au început să fie huliți, nu doar de dușmanii politici, dar și de apropiați. Relația de prietenie dintre Duca și Constantin Stere a fost pulverizată de opțiunile politice ale celor doi, deși amândoi au luptat pentru drepturile românilor din afara teritoriul României și aveau vechi relații de prietenie. Stere a urât Imperiul Țarist și nu a susținut intrarea României în război de partea Puterilor Centrale. Mai mult, în timpul ocupării  Bucureștiului de către trupele germane, Stere a colaborat cu ocupanții. În schimb, Duca a fost filo-antantist convins.

„Personal, atitudinea care m-a mâhnit mai mult şi nu pentru mine, ci pentru el, a fost aceea a lui Stere. Cu Stere aveam legături vechi de prietenie înainte chiar de a fi intrat în viaţa publică. Lucrasem în cea mai cordială intimitate la Băncile Populare, colaborasem ani de zile la revista lui, `Viaţa Românească`, până la izbucnirea războiului mondial ne vedeam neîncetat şi luaserăm parte împreună la atâtea şi atâtea proiecte şi lupte.

E adevărat că în timpul neutralității ne vedeam mai rar, fiindcă Stere ar fi voit să împărtășesc punctul lui de vedere şi nu pe acela al lui Brătianu. E adevărat iarăși că de la izbucnirea războiului nu-l mai văzusem decât o singură dată, dar ne stânsesem – și atunci – mâna ca doi oameni care aveau peste un deceniu de străduințe şi amintiri comune”, descria relația de prietenie I.G. Duca.

Un moment controversat

În primăvara anului 1918, în momente tragice pentru România, atunci când guvernul condus de Alexandru Marghiloman se pregătea pentru semnarea Tratatului de la București cu Puterile Centrale, din 7 mai 1918, cei doi s-au „întâlnit” la Iași. Cum a decurs întâlnirea lor, povestește Duca:

„Când a venit la Iaşi l-am întâlnit pe strada `40 de Sfinţi`, trecea în goana mare a unui automobil oficial condus de un șofer în ținută militară, s-a încruntat disprețuitor la mine şi m-a urmărit cu privirea-i batjocoritoare până ce automobilul a apucat pe o stradă laterală. Asupra înțelesului mimicii sale nu putea fi nici un echivoc: `Vezi că am avut dreptate şi că voi toți n-ați fost decât niște proști`”.

Atitudinea lui Stere a continuat pe aceeași linie în acele zile de primăvară, după ce Basarabia se unise cu România. „La Mitropolie, la Te-Deum-ul pentru unirea Basarabiei ne-a sfidat şi mai insultător dacă se poate. Se uita mereu de sus şi râzând la grupul nostru, al foștilor şi bunilor săi prieteni de până ieri, trecea pe dinaintea noastră provocator, măsurându-ne din cap şi până în picioare, având aerul să spuie: `iată, voi înțelepților, iată unde ați adus ţara fiindcă nu m-ați ascultat, priviți acum la mine, politica mea a triumfat şi eu trădătorul vă aduc Basarabia`”, mai notează Duca.

Brătianu, Stere și banii împrumutați

Totuși, Stere avea o reținere în ceea ce îl privea pe Ionel Brătianu. De ce? Răspunsul îl oferă tot I.G. Duca:

„Numai când privirea sa se încrucișa cu aceea a lui Brătianu observai oarecare reținere, simțeai că ceva îl plictisea şi de fapt era ceva care îl plictisea amarnic. Într-un moment de greutăți familiale rugase pe Brătianu să-l împrumute cu o sumă de bani şi nu-i convenea învingătorului ce credea că este, să fie obligatul bănesc al învinsului căruia se pregătea să-i deschidă ușile închisorii. La câteva zile în urmă, emisari din partea lui au şi venit la Brătianu să-i remită suma datorată. De astă dată, Brătianu a fost fără milă, a refuzat suma sub cuvânt că pe vremea intimității lor înțelesese să facă lui Stere un dar prietenesc, nu un împrumut de zaraf, iar emisarilor nu s-a sfiit să le adauge că întrucât cunoaşte bine situaţia materială a lui Stere, banii aceștia nu pot proveni decât de la inamic şi de ar vrea, nu poate să-și mânjească mâinile cu ei.

Niciodată nu l-am văzut pe Brătianu mai fără cruțare ca în această împrejurare. Îl exasperase însă şi pe el vulgaritatea organică de simțăminte pe care aceste ieşiri ale lui Stere le destăinuiau. Ce poate fi mai antipatic, mai odios decât umilitatea în înfrângere şi aroganţa în izbândă. Voi regreta pururea pentru Stere că ne-a oferit la Iași acest trist, dar revelator spectacol”, scria I.G Duca.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Soarta unui trădător, un „mort” printre vii

Când Bucureștiul „mișuna de spioni”

Trădătorul român care a fost făcut „canalie” chiar de cei la care trădase

O întâlnire ciudată! Ce au discutat Regele Ferdinand și ministrul de Externe al Austro-Ungariei într-un moment extrem de dificil pentru România