Descoperirea scheletului unui râs îngropat alături de patru câini într-un puț din epoca romană din Ungaria este nu doar una ciudată, ci și singurul exemplu arheologic cunoscut de schelet complet de râs eurasiatic găsit în Europa.
Rășii eurasiatici, o specie de pisică sălbatică cunoscută pentru urechile ciufulite, coada scurtă și lăbuțele mari, sunt o priveliște rară în Europa de astăzi. Aceste animale retrase sunt cunoscute ca fiind cele mai răspândite feline sălbatice din lume și pot fi găsite în pădurile din Europa de Vest, Rusia și Asia Centrală. Cu toate acestea, activitatea umană și vânătoarea au devastat specia în timpurile moderne, aducând-o pe cale de dispariție.
Însă, deși sunt dificil de găsit astăzi, aceste pisici timide sunt greu de găsit și în înregistrările arheologice. Asta pentru că, de-a lungul istoriei, aceste feline au evitat oamenii, așa că găsirea resturilor lor în săpăturile arheologice este rară. De fapt, există doar câteva exemple recuperate din situri din Ungaria și Olanda, iar aceste descoperiri anterioare sunt incomplete.
De aceea, scheletul acestui râs îngropat alături de patru câini recuperat din puțul roman este atât de semnificativ. A fost descoperit pentru prima dată într-un sit de săpături din Zamárdi-Kútvölgyi-dűlő, Ungaria, în 2002. Acest sit a furnizat diverse descoperiri, inclusiv rămășițe umane și artefacte, care au fost datate în jurul secolului al V-lea sau al VI-lea, acum aproximativ 1.500 de ani.
Rămășițele au fost găsite într-un puț adânc de 1,4 metri și erau poziționate în partea de jos, cu câinii (doi masculi și două femele) deasupra. Acești câini aveau aproximativ dimensiunea unui ciobănesc german modern, indică IFL Science.
Animalele nu par să fi fost aranjate cu vreun scop, după cum notează în studiul lor arheologii de la Institutul de Arheologie, Centrul de Cercetare HUN-REN pentru Științe Umaniste (Ungaria), lucrând cu un coleg de la Universitatea din Stockholm (Suedia).
„Cei patru câini au stat pe partea lor dreaptă cu membrelor aproape orientate către centrul depozitului, masculii și femelele alternând. Niciunul dintre aceștia nu a prezentat o grijă deosebită în ceea ce privește aranjamentul”, spun oamenii de știință.
„Cele cinci animale nu au fost așezate unul peste altul. Cu toate acestea, depozitele relativ subțiri (20-40 cm) dintre ele sugerează că ar fi putut fi îngropate simultan sau la scurt timp unele după altele; nu ne-am aștepta să găsim straturi puternic reduse într-un depozit închis, relativ static”, adaugă cercetătorii.
Ultimul câine, cel îngropat deasupra depozitului, a fost așezat ușor departe de ceilalți, ceea ce ar putea indica faptul că a fost îngropat mai târziu decât ceilalți. Acest câine avea și un strat de umplutură sub el care era de aproape de două ori mai gros decât cel dintre celelalte animale.
„Dacă aceste modele nu sunt întâmplătoare (căci ar putea fi), ele ar putea indica depunerea ulterioară a câinilor, urmând un anumit concept sau poate nu este de fapt niciun concept”, explică autorii.
Deci, ce s-a întâmplat acolo? Imaginea completă este departe de a fi clară.
„Chiar dacă râsul pare central în acest depozit, interpretarea sa rămâne inevitabil speculativă”, au adăugat membrii echipei. Rămășițele animalului nu arată nicio dovadă de jupuire a pielii, așa că putem presupune că vânătoarea pentru blană poate fi exclusă.
Este posibil ca râsul să fi fost ucis ca formă de control al daunelor sau pentru sport, deoarece oamenii ar fi avut probabil hrană din animale domestice și vânat mic. La fel ca urșii, uciderea râșilor în Ungaria a fost determinată de, după cum notează autorii, o „ură aproape superstițioasă față de prădători”.
De asemenea, este posibil ca pisica și câinii să-și fi găsit moartea împreună, într-o luptă. Aceste animale pot duce o luptă pentru supraviețuire și astfel râsul înțepenit în colț ar fi putut să omoare câinii care l-au atacat. Dacă așa s-ar fi întâmplat lucrurile, atunci lupta i-ar fi putut deteriora blana, făcând-o inutilă pentru oameni. Acest lucru ar putea explica de ce nu a fost jupuit.
„Interpretările posibile variază între extreme cum ar fi aruncarea cadavrului unui prădător într-un puț aleatoriu după un accident de vânătoare sau o caracteristică dedicată unui ‘cult al râșilor’, în care câinii suplimentari ar fi putut fi sacrificați simultan sau consecutiv. Diverse combinații de motive ar putea duce astfel la numeroase scenarii între extremele practice/rituale”, concluzionează autorii.
Cu toate că ar fi tentant să se sugereze că înhumarea a făcut parte dintr-un fel de ritual de sacrificiu, există puține dovezi care să susțină acest lucru. Nu există semne de simboluri ritualice sau alte materiale în puț.
„În absența materialelor suplimentare, scrise sau etnografice, interpretările ritualice nu vor fi perpetuate, în ciuda naturii indubitabil interesante a depozitului din Zamárdi”, încheie oamenii de știință/
Astfel, adevărata natură a acestei înmormântări rămâne un mister și, din nefericire, s-ar putea să fie unul pe care nu-l vom rezolva niciodată.
Studiul a fost publicat în International Journal of Osteoarchaeology.
Scrisul nedescifrat de pe Insula Paștelui ar precede colonizarea europeană
Biblioteca personală a lui Charles Darwin, dezvăluită pentru prima dată
Fierul din spațiu a elucidat vârsta uneia dintre cele mai mari comori spaniole
Test de cultură generală. De ce au construit egiptenii piramidele?