Bărcile din Neolitic erau surprinzător de sofisticate și de moderne
Marinarii neolitici din Marea Mediterană călătoreau la bordul unor vase sofisticate care deja conțineau multe dintre soluțiile nautice observate la bărcile moderne. Calitatea și complexitatea cu care erau făcute bărcile din Neolitic indică faptul că mai multe progrese majore în navigație au fost realizate în timpul Epocii târzii a Pietrei, deschizând calea pentru răspândirea celor mai importante civilizații ale lumii antice.
Este bine cunoscut faptul că existau legături comerciale maritime în Marea Mediterană în timpul Neoliticului, deși până acum nu era clar cât de pricepuți erau acești marinari timpurii în ceea ce privește navigarea. Autorii unui nou studiu au analizat cinci canoe excavate care au fost descoperite la o așezare de acum 7.000 de ani, care acum se află la fundul unui lac italian.
Cunoscut sub numele de La Marmotta, situl este scufundat la 8 metri sub apă și la încă 3 metri sub sedimente, la aproximativ 300 de metri de linia de țărm actuală a lacului Bracciano, lângă Roma. Situată între anii 5700 și 5150 î.Hr., așezarea antică este descrisă de cercetători ca fiind cel mai vechi sat lacustru neolitic din Mediterana centrală, punctează IFL Science.
Cât de sofisticate erau bărcile din Neolitic?
Dintre cele cinci canoe găsite la sit, cea mai mare a fost realizată dintr-un trunchi de stejar enorm și măsura 10,43 metri în lungime. Potrivit autorilor, patru „consolidări transversale” de pe baza vasului „ar fi crescut durabilitatea carenei și ar fi protejat-o, îmbunătățind și manevrabilitatea”.
În mod și mai remarcabil, cercetătorii au descoperit trei obiecte din lemn în formă de T pe partea de tribord a ambarcațiunii, fiecare având mai multe găuri. „Caracteristicile și poziția acestor obiecte sugerează că ar fi putut fi folosite pentru a fixa frânghii legate de o posibilă velă sau pentru a uni alte elemente nautice precum un stabilizator sau chiar o altă barcă pentru a crea un dublu corp sub formă de catamaran”, scriu ei.
„Aceste strategii ar fi oferit o mai mare siguranță și stabilitate pentru bărcile din Neolitic, precum și o capacitate mai mare pentru transportul de oameni, animale și bunuri”, adaugă cercetătorii.
A doua canoe a fost realizată dintr-un trunchi de arin și conținea o piesă de lemn în formă de „ciupercă”, cu o singură gaură în ea. Observând similaritatea dintre acest obiect și „bolarzii moderni văzuți în porturile noastre”, autorii „sugerează că funcția sa ar fi putut fi tocmai aceea de a fixa canoea când nivelul apei creștea în lac”.
Dintre celelalte trei bărci, una a fost modelată din arin, una sculptată din plop și una făcută dintr-un fag. Potrivit cercetătorilor, diversitatea tipurilor de lemn folosite pentru bărcile din Neolitic indică faptul că constructorii preistorici aveau o apreciere profundă a diferitelor proprietăți ale fiecărui material.
De exemplu, stejarul ar fi putut fi selectat pentru durabilitatea sa, în timp ce arinul a fost probabil folosit deoarece este ușor și rezistent la crăpare.
Vehicule pentru distanțe mari
„Datarea directă a canoelelor neolitice din La Marmotta le dezvăluie ca fiind cele mai vechi din Mediterana, oferind perspective neprețuite asupra navigației neolitice. Acest studiu dezvăluie sofisticarea tehnologică uimitoare a comunităților agricole și pastorale timpurii, evidențiind abilitățile lor în prelucrarea lemnului și în construcția de vase complexe”, au declarat autorii.
Dată fiind mărimea canoelor, cercetătorii bănuiesc că acestea erau probabil destinate utilizării mult dincolo de lacul Bracciano. Prin urmare, ei speculează că bărcile ar fi putut naviga pe râul Arrone, care leagă lacul de Marea Mediterană, înainte de a-și continua călătoria către ținuturi străine.
Dovezile pentru aceste călătorii peste mări pot fi găsite în numeroasele artefacte exotice descoperite în La Marmotta, incluzând ceramică greacă și baltică, precum și unelte din obsidian de pe insulele Lipari și Palmarola. Fiabilitatea vaselor a fost de asemenea demonstrată de un grup de arheologi experimentaliști care au construit o copie a uneia dintre canoe în 1998 și au navigat peste 800 de kilometri, din Italia în Portugalia.
Studiul a fost publicat în jurnalul PLOS ONE.
Vă recomandăm să citiți și:
O nouă specie de felină antică a fost descoperită în Spania
Mormântul de piatră misterios din Suedia din care lipsesc craniile
Arheologii din Polonia au descoperit o colecție impresionantă de bijuterii din Epoca Bronzului
Un nou studiu sugerează că Ciuma Neagră nu a modificat imunitatea oamenilor