Mii de creieri umani conservați demonstrează că acest țesut moale nu este primul care se descompune după moarte

Se pare că niște creieri umani conservați pot fi surprinzător de rezistenți la trecerea timpului. Ce au descoperit cercetătorii?

Un nou studiu a catalogat creieri umani care au fost găsiți în înregistrările arheologice din întreaga lume și a descoperit că acest organ remarcabil rezistă mult mai mult decât ne-am imaginat, chiar și atunci când restul țesuturilor moi ale corpului s-au topit complet.

• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
• A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni

Sub coordonarea lui Alexandra Morton-Hayward, de la Universitatea Oxford (Anglia), o echipă de cercetători a identificat peste 4.400 de creieri umani conservați, care datează de acum 12.000 de ani. Rezultatele contrazic dovezile anterioare conform cărora creierul uman este printre primele organe care se descompun după moarte.

Descoperirea, spun experții, reprezintă o arhivă pe care o putem folosi pentru a înțelege mai bine propria noastră istorie evolutivă și bolile care ne afectează.

Mii de creieri umani conservați demonstrează că acest țesut moale nu este primul care se descompune după moarte

„În domeniul criminalistic, este bine cunoscut faptul că creierul este unul dintre primele organe care se descompun după moarte; totuși, această arhivă uriașă demonstrează clar că există anumite circumstanțe în care supraviețuiește”, afirmă Morton-Hayward.

„Ne concentrăm munca pentru a afla dacă aceste circumstanțe sunt legate de mediu sau de biochimia unică a creierului. Descoperim tipuri numeroase și uimitoare de biomolecule antice conservate în acești creieri arheologici și este incitant să explorăm tot ce ne pot spune despre viață și moarte în rândul strămoșilor noștri”, a continuat ea, citată de Science Alert.

Conservarea arheologică a țesuturilor moi atunci când un corp este lăsat în natură (și nu este conservat artificial prin îmbălsămare sau înghețare) este o raritate. Studiile experimentale privind descompunerea au arătat că creierul este unul dintre primele organe care cedează în fața descompunerii.

Se credea că conservarea creierului uman într-un corp în care totul, în afară de oase, s-a descompus era un fenomen incredibil de rar, un eveniment aproape unic. Morton-Hayward și colegii săi au vrut să afle cât de rar este de fapt acest lucru, așa că au pornit într-o căutare globală după creieri umani conservați.

Câți creieri au fost găsiți conservați în cadrul acestei analize?

Lucrarea lor a implicat parcurgerea cu atenție a întregii literaturi științifice publicate la care au avut acces, precum și contactarea istoricilor din întreaga lume. A fost documentat un total de 4.405 creieri umani din 213 surse, de pe fiecare continent din lume, cu excepția Antarcticii, în înregistrări care datează încă de la mijlocul secolului al XVII-lea.

Creierii proveneau dintr-o varietate de medii, inclusiv dintr-o groapă comună din timpul Războiului Civil Spaniol, unde aceștia au fost conservați chiar și cu rănile devastatoare de împușcare; deșerturile nisipoase ale Egiptului Antic; victimele sacrificiului ritualic incaș de la vulcanul Llullaillaco, inactiv din jurul anului 1450 d.Hr.; Omul Tollund din anul 220 î.Hr., găsit într-o turbă; și malul unui lac din Suedia din Epoca de Piatră.

Condițiile de mediu în care au fost găsiți creierii au fost corelate cu căile de conservare naturală. Acestea includ deshidratarea, înghețarea, bronzarea (cum ar fi în turbării), și saponificarea, în care grăsimile se transformă în mucegaiuri asemănătoare cu ceara.

Cât de multe lucruri putem afla de la niște creieri umani conservați?

Și a mai fost ceva ce a ieșit în evidență. Dintre cei 4.405 de creieri, un număr incredibil de mare, 1.308, aproape o treime din total, au fost singura structură de țesut moale care a supraviețuit în rămășițele complet scheletizate. Și aceștia erau printre cei mai vechi creieri, cu vârste de până la 12.000 de ani.

Metoda de conservare a acestor creieri nu a putut fi legată de condițiile naturale de conservare. Țesuturile au fost găsite în locații precum gropi superficiale și de masă, morminte, naufragii, movile funerare și chiar capete decapitate. Acest lucru, spun cercetătorii, sugerează că ar putea exista un mecanism de conservare a țesutului moale specific sistemului nervos central.

Ce ar putea fi acel mecanism rămâne o întrebare uriașă, dar cercetătorii cred că ar putea fi o interacțiune între moleculele din creier și ceva din mediu. De exemplu, proteinele, lipidele și zaharurile din creier ar putea să se unească și să formeze macromolecule stabilizate polimerizate în prezența anumitor metale, cum ar fi cuprul, care este abundent în creier.

Cercetătorii plănuiesc să investigheze acest fenomen fascinant în detaliu pentru a determina cum s-ar putea întâmpla. Dar sunt mult mai multe de învățat din ceea ce au descoperit acești oameni de știință.

Această analiză deschide noi direcții de studiu

„Arhiva compilată aici reprezintă primul pas către o investigație comprehensivă și sistematică a creierilor antici dincolo de aproximativ 12.000 de ani înainte de prezent și este esențială pentru maximizarea informațiilor moleculare și morfologice pe care le furnizează, ca fiind cel mai activ organ metabolic din corp și printre cele mai frecvent conservate țesuturi moi”, scriu autorii în lucrare.

„Creierii antici ar putea oferi perspective paleobiologice noi și unice, ajutându-ne să înțelegem mai bine istoria principalelor tulburări neurologice, cogniția și comportamentul strămoșilor și evoluția țesuturilor nervoase și a funcțiilor lor”, au încheiat aceștia.

Cercetarea a fost publicată în Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences.

Vă recomandăm să citiți și:

„Altarul Soarelui”, un mormânt megalitic din Epoca Bronzului, redescoperit în Irlanda

Câte specii de om au trăit pe Pământ? Mai multe decât ai fi crezut!

Un colț uriaș de mamut, găsit din întâmplare de minerii dintr-un stat american

Arheologii au descoperit fortificații imense vechi de 4.000 de ani în nord-vestul Arabiei