Premoniția regelui Carol al II-lea: Scăparea țării de astăzi poate fi foarte scump plătită mâine

Declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial a surprins România într-o poziție destul de fragilă. Demantelarea Cehoslovaciei și apoi ocuparea Poloniei de către trupele naziste și sovietice au dat peste cap întreg sistemul de alianțe zonal al României. Nu e de mirare preocuparea regelui Carol al II-lea de a căuta noi ancore de stabilitate în regiune, mai ales că amenințările sovietice la adresa României se întețeau. Însă, România mai avea în vecinătate doar un singur aliat, Iugoslavia, care era măcinată de numeroase probleme interne.

În ianuarie 1940, Grigore Gafencu, ministrul de Externe al României, face o vizită în Iugoslavia la Vârșeț, unde se întâlnește cu Cinkar Markovic, ministrul Afacerilor Străine al Iugoslaviei.

• Ascensiunea fulminantă în viaţa politică românească a lui Ionel Brătianu. Cum a ajuns acesta lider al…
• O fortăreață montană uriașă, de 3.000 de ani vechime, îi uimește pe arheologi

România și Iugoslavia semnaseră la 22 februarie 1939 un protocol secret prin care se prelungea valabilitatea Convenției de alianță româno-iugoslavă din 7 iunie 1921 pe încă cinci ani, până la 16 noiembrie 1944. Rămâneau de stabilit doar aspectele din Convenția militară.

„Guvernul iugoslav este slab”

Detaliile despre întâlnirea dintre Gafencu și Markovic le aflam din „Jurnalul” regelui Carol al II-lea.

„Iugoslavii par a deveni mai rezonabili. Sunt chiar dispuși de a relua discuțiunile relative la Convenția militară, care a rămas în restanță de la iscălirea Convenției noastre, anul trecut (din 22 februarie 1939, n.r.). Se înțelege că n-au vorbit despre situațiunea internă, căci, după știrile noastre, nu merge deloc.

Înțelegerea făcută cu croații, primită de Macek, nu mulțumește, iar pe de altă parte a permis o puternică acțiune centrifugă. Sunt tendințe vădite de independență cât mai mare a Croației. Dacă nici asta nu e suficient pentru dezagregarea Statului (iugoslav, n.r.), vine și o recrudescență bolșevistă, bazată, pe de o parte, pe dorința de libertate, și pe de alta pe un slavism rău înțeles.

Mișcarea a infectat părți din Croația și, îndeosebi, tineretul universitar. Guvernul (iugoslav, n.r.) este slab şi nu știe să reacționeze. Vizita lui Paul (prințul Paul a fost regentul Regatului Iugoslav în perioada 1934-1941, în timpul minoratului regelui Petru al II-lea, n.r.) a fost, incontestabil, un succes, dar un succes personal, dar n-a ajutat la consolidarea Statului (iugoslav, n.r.)”, nota Carol II-lea impresiile sale după vizita lui Grigore Gafencu în Iugoslavia.

Era clar că în Iugoslavia existau probleme profunde, iar România nu putea conta pe o țară care era măcinată puternic din interior de forțele centrifuge.

Petrolul românesc, Germania și Aliații

România făcea față tot mai greu presiunilor germane pentru virarea de petrol.  În schimb, Marea Britanie și Franța doreau ca România să reducă virările de petrol către Germania. Supus acestor presiuni, Carol al II-lea nota în „Jurnalul” său:

„Sâmbăta, 27 ianuarie 1940. Dimineața, nimica demn de semnalat, afară de îngrijorările în legătură cu supărările Angliei privitoare la politica noastră a petrolului. Din ce în ce, cele ce le-am spus la începutul conflictului par a se adeveri. Păcura este un instrument de război aşa de important încât livrarea ei uneia sau altei părți însemnează aproape o ieșire din neutralitate. Azi este războiul motoarelor şi va putea învinge acela care va avea cea mai mare rezervă de combustibil. Incontestabil, dacă noi şi rușii nu ajutăm pe germani, ei nu pot să reziste.

Fericirea noastră, în momentul de faţă, este că adversarii sunt pasivi. Trebuie, însă, să ne pregătim serios, că presiunile care azi sunt numai de formă vor deveni serioase, dacă nu amenințătoare”.

Foarte lucidă analiza regelui Carol al II-lea cu amendamentul că, deși bănuia că germanii și sovieticii erau înțeleși pentru o împărțirea a sferelor de influență în Europa de est, nu a reușit să facă din petrolul pe care România îl producea o armă pentru apărarea granițelor țării.

Primejdia unui atac ruso-german

Vizavi de politica externă de neutralitate pe care a adoptat-o România, Carol al II-lea era perfect conștient că aceasta se poate întoarce împotriva intereselor României: „Politica noastră de neintervenire, mai mult decât de neutralitate, este, fără doar și poate, în asentimentul opiniei publice şi al politicienilor, chiar și al lui Maniu, prea mult chiar după gustul meu, dar este cea mai grea politică de dus și, la sfârșit, la masa verde poate să ne coste destul de scump.

E adevărat că n-avem nimic de cerut, dar avem foarte hotărât de apărat ce este al nostru, şi propaganda ungară şi bulgară este foarte puternică, îndeobște în Anglia. Mulți cred că, chiar dacă ne-am pronunța deschis pentru Aliați, tot ni se va pune problema, căci idealismul pe baza [căruia] se zice că se duce războiul este așezarea unui nou echilibru european.

Poate doar când Aliații vor avea absolută nevoie de a deschide un nou front împotriva Germaniei, ei vor fi dispuși să plătească orice, numai ca planul lor de a o doborî să reușească. Sigur că primejdia unui atac ruso-german este veșnic în picioare și că ajutorul aliat este foarte departe, deci trebuie să fim de o prudență excesivă în această privință. Scăparea de astăzi poate fi foarte scump plătită mâine”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum a instaurat Regele Carol al II-lea dictatura în România

Incidentul de la Giurgiu din primăvara anului 1940. Carol al II-lea: „Asta ne mai lipsește, o luptă navală pe Dunăre”

Cum a trecut regina Maria peste poruncile ferme ale Regelui Carol I şi mai târziu a refuzat favorul lui Hitler

O poveste complicată. Cine a intermediat vizita lui Carol al II-lea la Hitler?