„Țarul Nicolae al II-lea, dominat de împărăteasă, care la rândul ei este dominată de un călugăr desfrânat şi pe jumătate nebun, Rasputin”
O descriere tulburătoare a atmosferei ce domnea în capitala rusă la jumătatea Primului Război Mondial a făcut-o contele de Saint-Aulaire, care a trecut prin oraș la mijlocul anului 1916. Petreceri, orgii și beții monstruoase ținute de înalți ofițeri țariști, ură și dispreț fată de aliați, zvonuri deloc liniștitoare despre țar și mai presus de toate apare influența malefică a unui călugăr pe nume Rasputin.
În mai 1916, contele de Saint-Aularire era numit ambasador al Franței la București. Vestea nu l-a prea încântat pe diplomat.
Știa puține despre România și a trebuit să se documenteze rapid. Însă pentru a ajunge la București, în plin război mondial, a trebuit să facă o lungă călătorie de peste 30 de zile.
A plecat de la Paris la Londra, și de acolo la Newcastle. De aici a luat vaporul până pe coasta Norvegiei, la Bergen, apoi a ajuns la Stockolm, iar mai departe la Tornio, oraș la granița Finlandei.
„Îmi era teamă să nu compromit prestigiul Franței, nu prin lipsă de ținută, ci prin lipsă de rezistentă, cu paharul în mână”
De la Tornio, a călătorit cu trenul direct către Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Țarist. Aici a avut cu adevărat parte de primele șocuri la contactul cu lumea „înaltă” a Rusiei de atunci.
„La gara din Sankt-Petersburg am fost mult mai bine primiți de un secretar al ambasadei (Franței din capitala rusă, n.r.), domnul Gentil, care ne conduse la Hotelul Astoria, unul din cele mai bune ale capitalei, unde ne reținuse camere.
Rechiziționat de stat, ca toate hotelurile mari, era ticsit de ofițeri încărcați de galoane, care în fiecare noapte beau șampanie cu `sistrițe` (surori de caritate n.r.), de infirmiere foarte elegante, câteodată chiar foarte frumoase, care îmi închipui că nu îngrijeau decât răni ale inimii. Am refuzat invitațiile la seratele lor de dans și băutură. Îmi era teamă să nu compromit prestigiul Republicii (franceze, n.r.), nu prin lipsă de ținută, ci prin lipsă de rezistentă, cu paharul în mână.
Mai mulți dintre ei nu se întorceau în camerele lor decât purtați pe brațe de ordonanțele lor. Dezorganizarea transporturilor şi prioritatea convoaielor militare m-au reținut cinci sau șase zile în capitală”, nota în memoriile sale contele de Saint-Aulaire.
„Dacă nu aş fi fost prevenit, ce stupoare m-ar fi cuprins auzindu-i vorbind de România cu ură şi dispreț”
Câtă vreme a stat în Sankt-Petersburg a fost în „grija” lui Maurice Paléologue, ambasadorul francez din capitala rusă. Paléologue era de origine română, după tată, și a fost ambasador la Sofia (1907), director în Ministerul Afacerilor Externe francez (1912-1914), apoi ambasador în Rusia (1914-1917), membru al Academiei Franceze din 1928.
„Ambasadorul nostru (francez, n.r.), domnul Maurice Paléologue, m-a primit în mod cordial şi m-a lămurit în privința aspectului rusesc al problemei intervenției româneşti. La fel ca şi Marele Cartier General și ca mine, el considera că soluția se află la Salonic, unde o ofensivă victorioasă oferea șansa cea mai bună de a ne da un nou aliat și de a-i încuraja în Rusia pe partizanii războiului total. O clarviziune care nu domnea în toate cercurile aliate din Sankt-Petersburg”, consemna Saint-Aulaire.
Paléologue l-a introdus pe Saint-Aulaire în cercurile politice înalte ale Imperiului Țarist. Ce a descoperit, l-a surprins extrem de tare.
„Paléologue m-a invitat la dejun cu ministrul Afacerilor Externe (rus, n.r.), domnul Sazonov, şi cu adjunctul său, domnul Neratov. Dacă nu aș fi fost prevenit, ce stupoare m-ar fi cuprins auzindu-i vorbind de România cu ură şi dispreț, fără a-şi ascunde teama că, din simpatie pentru Franța, ar putea deveni aliata noastră.
Guvernul rus, profitând de slăbiciunea Franței şi Angliei, le smulsese făgăduiala de a i se da Constantinopolul și se gândea să anexeze România care le stătea în cale. Paléologue se simțea prea jenat de originea sa română ca să combată aceste manevre. Sazonov şi Neratov, îmi repeta el, sunt tot ce ne putem dori mai bun”.
Țarul Nicolae al II-lea, împărăteasa și Rasputin
Seria surprizelor pentru Saint-Aulaire avea să continue după ce a aflat informații despre țarul Nicolae al II-lea. Așa a aflat de existența călugărului Rasputin
„Țarul Nicolae al II-lea, leal, dar slab, este singurul om cinstit din guvern, dar, cum spune Isvolski, prea este supus unor `influențe de așternut`. Dominat de împărăteasă, care la rândul ei este dominată de un călugăr desfrânat şi pe jumătate nebun, Rasputin, cum ar putea el să domine imensul său imperiu şi situația îngrozitoare în care l-a adus războiul? Totuşi nu putem conta decât pe el şi pe unchiul său, Marele Duce Nicolae”.
Dezvăluirile despre Rasputin au continuat. Maurice Paléologue i-a împărtășit contelui de Saint-Aulaire zvonurile ce circulau la Sankt-Petersburg despre misteriosul călugăr Rasputin.
„În privința lui Rasputin, îmi destăinui ecouri greu de verificat, dar, spunea el (Maurice Paléologue, n.r.), bazate pe mărturii demne de crezare. Se cita acest exemplu: poftit la masă împreună cu cele mai nobile doamne din Sankt-Petersburg, aceea asupra căreia își ațintea privirea fixă şi magnetică nu întârzia să se scoale, să îngenuncheze în fața lui şi să-i lingă drăgăstos degetele pline de sos, căci el se prefăcea că, aidoma cu anahoreții în deșert, nu se servește de tacâmuri.
Iată cum se destrăma toată încrederea ce o aveam în alianța franco-rusă şi cultul ce-i închinam din fragedă tinerețe. Iată ce dovedea incoerența Rusiei, țară prea întinsă pentru a păstra măsura”, concluziona plin de amar contele de Saint-Aulaire.
Vă mai recomandăm să citiți și:
10 mituri despre Grigori Rasputin pe care oamenii încă le cred
Test de cultură generală. Cine a fost ultimul țar al Rusiei?