Vikingii sufereau de carii și, ocazional, încercau să le trateze, conform unui studiu condus de Carolina Bertilsson, de la Universitatea din Gothenburg (Suedia), și colegii săi.
Studiul a fost publicat în jurnalul cu acces deschis PLOS ONE.
În 2005, săpăturile din Varnhem, Suedia, au descoperit ruinele unei biserici creștine, lângă care se afla un cimitir ce conținea mii de morminte vikinge datând din secolele X-XII d.Hr. În acest studiu, Bertilsson și colegii săi au efectuat examinări clinice și radiografice ale dinților indivizilor din acest sit. În total, echipa a analizat peste 2.300 de dinți provenind de la 171 de persoane.
Mai mult de 60% dintre adulții examinați aveau semne de carii dentare (cavități), cel mai des pe suprafața rădăcinii, în timp ce niciunul dintre indivizii juvenili nu avea carii. Au fost observate și alte patologii, inclusiv infecții dentare și indicații ale pierderii dinților înaintea morții, scrie Phys.org.
Vikingii sufereau de carii suficient de grave încât să provoace dureri dentare, iar autorii au remarcat câteva cazuri de abraziune dentară, probabil modificări intenționate menite să atenueze durerea. Unii dinți prezentau, de asemenea, abraziuni similare cu cele obținute prin folosirea obiectelor pentru curățarea dinților, probabil pentru a elimina resturi alimentare.
Prevalența cariilor dentare în această populație este similară cu cea observată în alte populații europene de o vârstă similară, cu toate că autorii avertizează că aproape un sfert dintre dinții indivizilor din Varnhem par să fi fost pierduți înainte sau după moarte, ceea ce probabil distorsionează aceste rezultate.
De exemplu, s-a observat că prevalența cariilor în această populație scade odată cu înaintarea în vârstă a adulților, un rezultat neașteptat care probabil reflectă pierderea crescută a dinților la persoanele mai în vârstă, astfel încât dinții cei mai afectați nu erau prezenți. În ansamblu, aceste date oferă perspective asupra vieții vikingilor care au suferit și, ocazional, au încercat să trateze problemele dentare, precum și detalii despre patologia problemelor dentare netratate.
„Într-o populație vikingă suedeză, aproximativ jumătate dintre indivizi au suferit de carii dentare. Vikingii realizau atât șlefuirea dinților, cât și curățarea cu ajutorul obiectelor dentare, inclusiv încercări de tratare a infecțiilor dentare”, au scris autorii studiului.
O limbă secretă pierdută de 3.000 de ani, descoperită de arheologi
Unele specii de dinozaur dormeau la fel ca păsările din prezent, dezvăluie fosilele
Test de cultură generală. Câți ani trăiau dinozaurii?
Arme complexe, identificate într-un sit arheologic vechi de 31.000 de ani din Belgia