Timp de mii de ani, întinderile lungi de terasamente și fortificații de piatră cunoscute sub denumirea colectivă de Marele Zid au reprezentat o mărturie a ingeniozității și a dinastiilor conducătoare ale Chinei.
Starea uimitoare de conservare a structurii nu este întâmplătoare, eforturile de conservare și restaurare luptându-se pentru a se asigura că atât cercetătorii, cât și turiștii pot continua să aprecieze această minune arheologică pentru generațiile viitoare.
Un studiu recent realizat de cercetători din China, SUA și Spania ar putea contribui la rezolvarea unei dezbateri în cadrul comunității conservatoare cu privire la riscurile și beneficiile pe care le prezintă creșterea de material viu în piese atât de prețioase ale istoriei noastre.
Cunoscute sub numele de biocrustă, lichenii, bacteriile, ciupercile, mușchii și alte plante mici pot fi găsite crescând pe aproape orice suprafață minerală expusă la intemperii, formând straturi subțiri de la câțiva milimetri până la câțiva centimetri adâncime.
Unii se tem că procesele fizice și chimice implicate în creșterea unor astfel de organisme acționează ca o formă de meteorizare și compromit integritatea structurilor. Ca atare, acestea ar trebui îndepărtate pentru a prelungi integritatea unor monumente precum Marele Zid.
Pe de altă parte, biocrustele joacă un rol vital în protejarea solului împotriva uzurii de către vânt și ploaie, acționând atât ca un scut, cât și ca o schelă pentru regolitul de dedesubt. Dacă protejează suprafețele naturale împotriva uzurii, ele pot servi ca un fel de armură vie pentru structurile nenaturale.
Pentru a obține informații despre condițiile specifice în care biocrustele ar putea ajuta la protejarea arheologiei, mica echipă de cercetători a efectuat un studiu amplu pe aproximativ 600 de kilometri din Marele Zid, concentrându-se pe segmentele din climatele mai uscate.
Ceea ce este numit în general un singur zid este, de fapt, o serie de fortificații, turnuri construite de o succesiune de conducători din jurul secolului al VII-lea î.Hr.
Cele mai faimoase secțiuni șerpuiesc de-a lungul crestelor muntoase ca niște șerpi de piatră, însă multe dintre cele mai vechi bucăți de zid au fost construite din pământ bogat în argilă, amestecat între cadre de lemn până când acesta a devenit practic tare ca piatra. În zonele mai aride, cum ar fi deșertul Gobi, straturi de nisip, pietriș și ramuri ale unui mic arbust numit tamarisc au fost alternate pentru a forma un terasament robust.
Timpul nu a fost blând cu multe dintre aceste segmente de zid mai vechi, vântul și ploile ocazionale știrbind multe dintre ele până la temelii. Dintre structurile de pământ studiate de echipa de cercetare, mai mult de două treimi erau acoperite de o biocrustă de cianobacterii și mușchi, cu specii ocazionale de licheni ce colonizau peretele.
Probele de perete aflate sub comunitățile de plante și microbi erau mai puțin poroase și nu s-au sfărâmat la fel de ușor ca materialul colectat de pe pereții lipsiți de biocrust, a constatat echipa.
Deși este posibil ca rădăcinile și filamentele mușchilor și lichenilor să fi contribuit într-o mică măsură la deteriorare, dovezile au sugerat că abilitatea lor de a lega particulele de pământ bătut a depășit orice risc pe care acestea îl reprezentau pentru întreaga structură.
„Astfel, funcția protectoare a biocrustelor este mult mai mare decât biodeteriorarea potențială cauzată de alterarea biologică a acestora, ceea ce face ca prima variantă să fie mai importantă în protecția patrimoniului de pământ”, sugerează cercetătorii în raportul lor, scrie ScienceAlert.
Prințesele antice și imperiul care au dus la construirea Marelui Zid Chinezesc
Test de cultură generală. Putem vedea cu adevărat Marele Zid Chinezesc din spațiu?
Deșeuri electrice și electronice cât greutatea Marelui Zid Chinezesc, generate de omenire în 2021
Și-a îndeplinit Marele Zid Chinezesc rolul pentru care a fost făcut?