Un cimitir din Epoca de Piatră aflat în Laponia este complet lipsit de rămășițe umane
Un cimitir antic misterios care i-a fascinat pe arheologii finlandezi timp de decenii ar putea fi unul dintre cele mai mari cimitire din Epoca de Piatră din nordul Europei, sugerează un nou studiu.
Aflat în sud-vestul Laponiei, în Tainiaro, un loc cu ierni lungi și aspre, situl a fost descoperit pentru prima dată în 1959 și studiat din nou la sfârșitul anilor ’80, însă rezultatele acelor săpături nu au fost niciodată făcute publice.
Mii de artefacte au fost descrise, iar mai târziu arheologii au descoperit că solul nisipos era amestecat cu cenușă și dungat cu ocru.
Cu toate acestea, nu s-au găsit niciodată rămășițe umane în zecile de gropi superficiale de la Tainiaro, făcându-i pe cercetători să se întrebe ce i-a făcut pe oameni să se adune pe țărmurile împădurite ale unui estuar aproape arctic.
Un cimitir antic misterios, descoperit în Finlanda
Acum, o nouă analiză a sitului, condusă de arheologul Aki Hakonen, de la Universitatea din Oulu (Finlanda), întărește ideea că situl a fost folosit drept cimitir, cu până la 200 de gropi de înmormântare fiind săpate acum aproximativ 6.500 de ani de comunități din Epoca de Piatră cunoscute în mod obișnuit pentru stilul lor de viață nomad de vânători-culegători.
„Chiar dacă nu a supraviețuit niciun material scheletic la Tainiaro”, scriu Hakonen și colegii săi în lucrare, „Tainiaro ar trebui, în opinia noastră, să fie considerat un sit de cimitir”.
Pentru a ajunge la această concluzie, echipa a analizat vechile înregistrări ale sitului pentru a regăsi tranșeele excavate anterior, apoi a mai săpat câteva și a comparat forma, dimensiunea și conținutul gropilor cu alte situri de înmormântare din Epoca de Piatră situate în altă parte în Finlanda, scrie Science Alert.
Oasele îngropate în solurile acide ale regiunii pot să se descompună în câteva mii de ani, însă mii de artefacte din piatră, bucăți de ceramică și câteva oase arse de animale au fost conservate și găsite răspândite în întregul sit.
Ce au găsit arheologii în cimitir?
Majoritatea gropilor conțineau urme de cenușă și cărbune, deși nu în cantități aproape la fel de mari ca straturile groase de material ars descoperite la vetrele de foc din Epoca de Piatră în alte părți. Altele aveau dungi de ocru roșu, dar nu suficiente pentru a marca gropile ca locuri ceremoniale de înmormântare.
Cu toate acestea, forma și dimensiunea gropilor Tainiaro se potriveau îndeaproape cu sute de morminte din Epoca de Piatră găsite în 14 cimitire din nordul Europei. Multe dintre gropi erau dreptunghiulare, cu colțuri rotunjite, având între 1,5 și 2 metri lungime și aproximativ jumătate de metru adâncime.
Bazându-se pe comparații, echipa a interpretat 44 dintre cele aproximativ 200 de gropi ca fiind morminte, cu toate că doar o cincime din sit a fost săpată până în prezent, astfel încât mai multe ar putea fi dezvăluite în studii ulterioare.
Ce informații ne oferă acest cimitir antic misterios?
Dacă gropile sunt într-adevăr morminte în număr de sute, atunci acestea sugerează că societățile din Epoca de Piatră care locuiau aproape de Cercul Arctic erau posibil mai mari decât se credea anterior. Alte situri funerare din apropiere sunt mult mai mici, spune Hakonen, conținând aproximativ 20 de gropi.
Echipa intenționează să utilizeze radarul cu penetrare în sol pentru a studia situl fără a-l perturba. Hakonen spune că probe de sol ar putea fi, de asemenea, analizate pentru ADN uman, păr fosilizat sau blănuri și pene de păsări pentru a înțelege mai multe despre posibilele practici funerare.
Anul trecut, cercetătorii au descoperit rămășițele unui copil a cărui groapă elaborată, situată în Finlanda modernă, era acoperită cu pene și blană. Acest descoperire a oferit o imagine bogată a comunităților din Epoca de Piatră din regiune, care ar fi putut avea o relație intimă cu moartea.
Cu toate acestea, Tainiaro s-ar putea să nu fi fost doar un sanctuar pentru înmormântări, având în vedere varietatea de unelte și de materiale arse găsite în sit, notează Hakonen și colegii săi. Nomazii ar fi putut să aprindă focuri sau să lucreze unelte de piatră lângă morminte, trăind, cel puțin pentru o perioadă, printre cei morți.
„Multe întrebări despre Tainiaro rămân fără răspuns”, scrie echipa.
„Pentru moment, însă, ideea că un cimitir antic misterios pare să fi existat în apropierea Cercului Arctic ar trebui să ne determine să reevaluăm impresiile noastre despre nord și despre locul său periferic în preistoria mondială”, continuă oamenii de știință.
Studiul a fost publicat în Antiquity.
Vă recomandăm să citiți și:
10 noi specii de fosile de trilobiți, descoperite în cenușă vulcanică
O cale navigabilă antică ar putea dezvălui cum au fost construite piramidele din Egipt
Cine a construit mega-forturile din Epoca Bronzului din Europa?
„Biserica Diavolului”, peștera din Finlanda în care există un fenomen vindecător