Unde a dispărut toată lumea: Ce s-a întâmplat cu celelalte specii de oameni?

Cu doar 300.000 de ani în urmă – o clipită în ce privește procesul evoluției – cel puțin nouă specii de oameni cutreierau planeta. Astăzi, a mai rămas doar specia noastră, Homo sapiens. Iar acest lucru ridică una dintre cele mai mari întrebări din povestea evoluției umane: unde au dispărut toată lumea?

„Nu este o coincidență faptul că mai multe dintre specii au dispărut în perioada în care Homo sapiens a început să se răspândească din Africa și în restul lumii. Ceea ce nu știm este dacă a fost o legătură directă”, a explicat profesorul Chris Stringer, șeful departamentului de origini umane de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.

Există multe teorii în legătură cu dispariția verilor noștri și există, de asemenea, dovezi limitate pentru a descifra exact ce s-a întâmplat. Totuși, studii recente oferă indicii interesante.

Multe teorii, puține dovezi

Ceea ce știm este că, în urmă cu aproximativ 40.000 de ani, Homo sapiens a fost ultimul om care a rămas în picioare dintr-un grup mare și divers de hominini bipede. Ipotezele variază de la cele simple, cum ar fi faptul că Homo sapiens a avut o rată de supraviețuire a copiilor mai bună decât alți hominini sau că schimbările climatice au împins alte specii la marginea prăpastiei. Altele sugerează un rol mai activ, cum ar fi faptul că H sapiens ar fi vânat alți oameni sau s-ar fi încrucișat cu aceștia și le-ar fi asimilat genetica, notează The Guardian.

În urmă cu aproximativ 300.000 de ani, primele populații de H sapiens au apărut în Africa. Nu arătau ca oamenii moderni, dar sunt mai asemănători cu noi decât alte specii de Homo. Ei aveau cranii înalte, rotunjite, cu o frunte aproape verticală. Nu aveau sprâncenele încruntate ale neanderthalienilor (Homo neanderthalensis) sau maxilarul proeminent al speciilor cu aspect arhaic, cum ar fi Homo naledi. Aveau, de asemenea, bărbie – un lucru pe care nicio altă specie de Homo nu l-a avut (deși nu știm de ce doar H sapiens are această protuberanță).

Homo sapiens se trage și din cel puțin două populații africane

Un studiu publicat anul acesta a aruncat în aer ideea potrivit căreia H sapiens a provenit dintr-un singur loc din Africa, într-un singur salt evolutiv. Analizând genomurile a 290 de persoane, cercetătorii au arătat că H sapiens a descins din cel puțin două populații care au trăit în Africa timp de 1 milion de ani, înainte de a fuziona în mai multe interacțiuni.

Paleoantropologii continuă să se contrazică (destul de vehement) cu privire la cine a fost ultimul strămoș al lui H Sapiens, dar până în prezent nu există dovezi concludente. De asemenea, nu există o singură origine pentru H sapiens. Există rămășițe antice ale primilor H sapiens în Jebel Irhoud din Maroc, Omo Kibish din Etiopia și Florisbad din Africa de Sud, ceea ce sugerează că specia noastră a apărut din mai multe situri.

„Speciile de hominini erau pe cale de dispariție în permanență”

Cunoaștem alte câteva grupuri de Homo care au existat alături de H sapiens între 300.000 și 100.000 de ani în urmă. Unele erau destul de asemănătoare. Neanderthalienii corpolenți au îndurat vremea rece a Europei, iar misterioșii Denisovani au supraviețuit în aerul rarefiat din ceea ce este astăzi Siberia și Tibet.

Homo erectus, specia „cosmopolită” cu picioare lungi – numită astfel datorită ariei geografice impresionante pe care o acoperea – încă mai rătăcea prin unele părți ale Indoneziei; Homo longi (cunoscut și sub numele de „omul dragon”) trăia în China. Homo rhodesiensis (cunoscut și sub numele de Homo bodoensis sau Homo heidelbergensis – oamenii de știință continuă să dezbată numele și apartenența sa) trăia în Africa Centrală și de Sud.

Alte specii erau destul de diferite de noi: Homo naledi, cu creierul său de mărimea unei maimuțe, hoinărea prin pășunile împădurite din Africa de Sud, iar micuții Homo floresiensis și Homo luzonensis trăiau, respirau și mureau pe insulele Flores și Luzon din Indonezia și, respectiv, Filipine.

„Speciile de hominini erau probabil pe cale de dispariție în permanență. Probabil că este neobișnuit faptul că noi suntem încă pe aici”, subliniază profesorul Eleanor Scerri, șeful grupului de paleosisteme umane de la Institutul Max Planck de Geoantropologie din Jena, Germania.

Un avantaj important pe care se pare că strămoșii noștri direcți l-au avut a fost dimensiunea populației.

„Este neobișnuit faptul că noi suntem încă pe aici”

„Din cauza dimensiunilor mici ale populației [dintre neanderthalieni și denisovani], a existat mult mai multă încrucișare, iar genetica reflectă acest lucru”, mai spune Scerri.

Totodată, lipsa diversității genetice ar fi făcut ca aceste populații să fie mai sensibile la boli și, prin urmare, să aibă mai puține șanse de supraviețuire. H sapiens, prin comparație, avea grupuri mai mari și o diversitate genetică mai mare. Consecințele acestui fapt se extind dincolo de „fitness împotriva bolilor”.

„La H sapiens, observăm rețele sociale mai mari care se extind pe un peisaj mai larg. Faptul că ai rețele largi îți oferă o poliță de asigurare, deoarece dacă ești înrudit cu oameni puțin mai îndepărtați, dacă există o criză de mediu – rămâi fără hrană sau apă – te poți muta în mediul lor și nu sunt dușmani, ci rude. Astfel de rețele permit, de asemenea, schimbul de idei și inovarea”, explică Stringer.

Speciile s-au încrucișat

La rândul lui, profesorul Stringer crede că o serie de mici avantaje i-au permis lui H sapiens să își depășească verișorii.

„Știm acum că neanderthalienii erau foarte capabili, dar poate că H sapiens era doar puțin mai capabil. Odată ce țeseți, puteți face coșuri sau plase cu lațuri… Un ac de cusut vă oferă o mai bună etanșare [a materialelor], astfel încât aveți corturi mai bine izolate și vă puteți ține copiii la cald, ceea ce este, desigur, esențial pentru supraviețuirea copiilor”, spune el. Inovații aparent mici, cum ar fi țesutul sau acele de cusut (ambele erau cunoscute în arhiva fosilă a lui H sapiens de acum 35.000 și, respectiv, 30.000 de ani), ar fi putut înclina balanța în favoarea lui H sapiens, spune el.

O altă posibilitate este aceea că H sapiens și-a asimilat verii în fondul genetic – și există dovezi genetice că acest lucru s-a întâmplat, deși este încă controversat dacă acest lucru este responsabil pentru dispariția celorlalte specii. Unele persoane care trăiesc în prezent în Eurasia au până la 2% ADN de Neanderthal. De fapt, unii geneticieni susțin că pot asambla aproximativ 40% din genomul Neanderthal din secvențele persoanelor în viață.

Între timp, populațiile din Oceania, care cuprinde Australasia, Melanezia, Micronezia și Polinezia, au între 2% și 4% ADN de Denisovan. Unele grupuri au un procent chiar mai mare. Există, de asemenea, misterul ispititor al unui strămoș uman necunoscut, care a contribuit între 2% și 19% din strămoșii genetici ai oamenilor care trăiesc astăzi în Africa de Vest.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Descoperire importantă la Casas del Turuñuelo, un sit din Epoca Fierului din sud-vestul Spaniei

„Ce naiba se întâmplă?”. Astronomii au detectat o particulă „fără precedent în ultimii 30 de ani”

Cel mai vechi sit funerar din lume datează dinaintea lui Homo sapiens

Cele mai vechi urme de pași făcute de Homo sapiens datează de acum 153.000 de ani