Cel mai bun moment al Germaniei în Primul Război Mondial

La sfârșitul anului 1917, balanța confruntărilor militare dintre Puterile Centrale și Antanta se înclina foarte mult în favoarea Germaniei și aliaților ei. Rusia se dezintegra sub impactul revoluției bolșevice, România era înconjurată de trupele Puterilor Centrale, iar Italia era la un pas de prăbușire în fața forțelor austro-ungare.

Revoluția bolșevică, condusă de Lenin, a scos Rusia din Primul Război Mondial la sfârșitul anului 1917.

• Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
• Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea

Ieșirea Rusiei din război a lăsat România, aliată Antantei, izolată și înconjurată de puternice forțe germane, austro-ungare și bulgare.

Pe 9 decembrie 1917, România a semnat un armistițiu cu Puterile Centrale la Focșani.

„Revoluția rusă ne-a salvat”

Ieșirea Rusiei din război a permis și forțelor Imperiului Otoman să reia controlul asupra întregii Anatolii, mai mult chiar, unul dintre ziarele ce apărea la Istanbul publica, la sfârșitului anului1917, următoarea analiză:

„Revoluția rusă ne-a salvat (pe Imperiul Otoman, n.r.) de amenințarea imediată. Atâta timp cât nu pierdem din vedere importanța evenimentelor din Rusia și continuăm să le urmărim cu atenție, putem să ne calmăm”.

E drept că Statele Unite și-au extins declarația de război împotriva Germaniei în decembrie 1917. Din aprilie 1917, când a declarat război Austro-Ungariei, și până în luna decembrie a aceluiași an, mai puțin de 175.000 de soldați americani, foarte mulți dintre ei lipsiți de experiență, ajunseseră în Europa.

Italia, la un pas de prăbușire

Dar evoluții pozitive ale situației de pe câmpul de luptă în favoarea Puterilor Centrale nu se întâmplau doar pe Frontul de Est, ci și pe frontul sudic, de la poalele Alpilor, de-a lungul râului Isonzo, unde trupele austro-ungare și cele italiene au fost angajate pe parcursul anilor 1916-1917 în numeroase ofensive și contraofensive, care aveau să macine puternic forțele combatante.

Încă de la începutul războiului, trupele austro-ungare au avut o prestație sub așteptări. Este de amintit doar că forțele austro-ungare au fost respinse de trupele sârbești, iar forțele Puterilor Centrale au reușit să ocupe Serbia abia după ce trupele bulgare și germane au atacat la rândul lor micul stat din Balcani.

Singurele mari succese ale trupelor ruse în Primul Război Mondial au avut loc tot în fața trupelor austro-ungare, atunci când Rusia a reușit să invadeze de două ori Galiția Habsburgică, în 1914 și 1916.

Ținând cont de prestația modestă de până atunci a trupelor austro-ungare, cu atât mai surprinzător a fost succesul lor în fața trupelor italiene din octombrie 1917.

A douăsprezecea bătălie de la Isonzo sau Bătălia de la Caporetto

În cea de-a douăsprezecea bătălie de la Isonzo, cunoscută și ca Bătălia de la Caporetto, după numele orașului situat în apropiere, armata austro-ungară a reușit să obțină o victorie extrem de puțin așteptată în fața trupelor italiene. E drept, trupele austro-ungare au beneficiat și de sprijinul a șase divizii germane, în cadrul cărora se regăsea și un tânăr ofițer de infanterie promițător, Erwin Rommel.

Forțele austro-ungaro-germane au atacat trupele Armatei a II-a italiene, reușind să le rupă apărarea și să înainteze mai bine de 25 de kilometri în dispozitivul italian. Atacul trupelor Puterilor Centrale a stârnit un haos imens în rândul sodaților italieni, care s-au retras într-o cruntă dezordine. Cu greu forțele italiene au reușit să închege o nouă linie de apărare la nord de Veneția.

Consecințele acestei bătălii pentru italieni au fost dramatice, nu mai puțin 30.000 de soldați au fost uciși sau răniți, iar peste 260.000 au căzut în prizonierat.

Înfrângerea de la Caporetto a condus la destituirea șefului Statului Major italian, mareșalul Luigi Cadorna, și la schimbarea din funcție a prim-ministrului italian Paolo Boselli. Deși fusese prevenită la limită prăbușirea totală a forțelor italiene, în noiembrie 1917, mulți se gândeau că Italia nu avea să mai reziste mult în fața trupelor Puterilor Centrale.

Germanii, convinși că succesul este aproape

Toate aceste evoluții de pe câmpul de bătălie îi făceau pe germani extrem de încrezători că izbânda lor este extrem de aproape. Iată ce scria, pe 11 noiembrie 1917, generalul Erich Ludendorff, principalul strateg al al armatei germane:

„Foarte probabil situația din Rusia și Italia ne va permite să dăm lovitura pe frontul vestic de război în anul următor. Echilibrul de forțe va fi aproximativ egal. În jur de 35 de divizii și 1.000 de piese de artilerie grea pot fi disponibile pentru o ofensivă. Situația noastră generală ne cere să atacăm cât mai devreme cu putință, preferabil la sfârșitul lui februarie sau la începutul lui martie, înainte ca americanii să își arunce puternicele forțe în ecuație”.

Un alt ofițer german, colonelul Albrecht von Thaer, era și el extrem de optimist în privința desfășurării luptelor.

„Poziția noastră nu a fost niciodată atât de bună. Gigantul militar rusesc este complet terminat și pledează pentru pace; situația este similară și în cazul României. Serbia și Muntenegru au dispărut pur și simplu. Italia este sprijinită cu mari greutăți de Anglia și de Franța, iar noi ne aflăm în cea mai bună provincie a sa. Anglia și Franța încă sunt pregătite de luptă, dar sunt mult mai epuizate (mai presus de toți, francezi), iar englezii sunt încă sub presiunea puternică a submarinelor germane U-boat”, scria ofițerul german pe 31 decembrie 1917.

Planurile germane aveau însă să fie date complet peste cap de evoluția luptelor din anul 1918.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Iașiul, în pericol de a fi bombardat de bolșevici în Primul Război Mondial

O fotografie „revoltătoare” din Primul Război Mondial

Planul secret al Germaniei pentru destabilizarea internă a Marii Britanii, Franței și a Rusiei, în Primul Război Mondial

Politicienii și oamenii de cultură care au trădat România în Primul Război Mondial