Rezervoarele antice mayașe oferă lecții pentru crizele de apă de astăzi

Potrivit unei noi lucrări, rezervoarele antice mayașe, care foloseau plante acvatice pentru a filtra și curăța apa, „pot servi ca arhetipuri pentru sistemele naturale și durabile de apă pentru a răspunde nevoilor viitoare”.

Mayașii au construit și întreținut rezervoare care au fost folosite pentru mai mult de 1.000 de ani, a scris profesoara de antropologie Lisa Lucero, de la Universitatea Illinois (SUA). Rezervoarele antice mayașe au furnizat apă potabilă pentru mii sau chiar zeci de mii de oameni din orașe în timpul sezonului uscat anual de cinci luni și în perioadele de secetă prelungită.

• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
• A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni

O lucrare despre acest subiect a fost publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Rezervoarele antice mayașe, tehnologia ce a ținut în viață oamenii pe timp de secetă

„Majoritatea orașelor mayașe din zonele joase din sud au apărut în zone care nu aveau apă de suprafață, dar aveau soluri agricole grozave. Oamenii au compensat construind sisteme de rezervoare care au început mici și au crescut în dimensiune și complexitate”, a spus Lucero.

De-a lungul timpului, mayașii au construit canale, baraje, ecluze și berme pentru a direcționa, stoca și transporta apa. Au folosit nisip de cuarț pentru filtrarea apei, importându-l uneori de la distanțe mari în orașe masive precum Tikal, în ceea ce este acum nordul Guatemalei.

O probă de sedimente dintr-unul dintre rezervoarele din Tikal a arătat, de asemenea, că nisipul zeolit a fost folosit în construcția sa. Studiile anterioare au arătat că acest nisip vulcanic poate filtra din apă impuritățile și microbii care cauzează boli. De asemenea, zeolitul ar fi fost importat din surse aflate la aproximativ 30 de kilometri distanță, scrie EurekAlert.

„Rezervoarele din Tikal puteau conține mai mult de 900.000 de metri cubi de apă”, a scris Lucero. Estimările sugerează că până la 80.000 de oameni au trăit în oraș și în împrejurimile sale în perioada clasică târzie, în anii 600 – 800 d.Hr. Rezervoarele au menținut oamenii și culturile hidratate în timpul sezonului uscat, a spus Lucero.

Rolul apei pentru elitele mayașe

Regalitatea mayașă și-a obținut o mare parte din statut prin capacitatea de a-i furniza apă populației.

„Apa curată și puterea politică erau indisolubil legate, așa cum demonstrează faptul că cele mai mari rezervoare au fost construite lângă palate și temple”, a scris Lucero. Regii au organizat și ceremonii pentru a câștiga favoarea strămoșilor și a zeului ploii, Chahk.

O provocare cheie a fost aceea de a împiedica apa stătătoare din rezervoare să devină stagnantă și de nebăut, iar pentru aceasta mayașii s-au bazat probabil pe plante acvatice, dintre care multe încă populează zonele umede din America Centrală de astăzi, a spus Lucero. Printre acestea se numără papura, rogozul, stuf și altele. Unele dintre aceste plante au fost identificate în probele de sedimente din rezervoarele mayașe.

Rezervoarele antice mayașe au sisteme naturale de filtrare

Aceste plante au filtrat apa, făcând-o mai puțin tulbure și absorbind azotul și fosforul, a spus Lucero.

„Mayașii ar fi trebuit să dragheze la fiecare câțiva ani… (și) să recolteze și să reumple cu plante acvatice”, a scris ea. Solurile încărcate cu nutrienți și plantele îndepărtate din rezervoare puteau fi apoi folosite pentru a fertiliza câmpurile și grădinile urbane.

Cea mai emblematică plantă acvatică asociată cu mayașii este nufărul, Nymphaea ampla, care prosperă numai în apă curată, a spus Lucero. Polenul său a fost găsit în mostrele de sedimente din mai multe rezervoare Maya. Nuferii au simbolizat „regalitatea Maya clasică”, a scris Lucero.

„Regii se îmbrăcau cu coifuri împodobite cu flori și sunt reprezentați cu nuferi în arta mayașă. Nuferii nu tolerează condițiile acide sau cu prea mult calciu, cum ar fi calcarul sau concentrații mari de anumite minerale precum fierul și manganul”, a spus Lucero.

Pentru a menține nuferii în viață, administratorii apei a trebuit să căptușească rezervoarele cu lut, a spus Lucero. Un strat de sediment a fost necesar pentru rădăcinile plantelor. La rândul lor, nuferii, copacii și arbuștii plantați în apropierea rezervoarelor au umbrit apa, răcind-o și inhibând creșterea algelor.

Cum putem folosi moștenirea mayașilor în prezent?

„Mayașii, în general, nu și-au construit reședințe lângă marginile rezervoarelor, așa că contaminarea care se infiltrează prin terenul carstic nu ar fi fost o problemă”, a scris Lucero.

Dovezile adunate din mai multe orașe de câmpie din sud indică faptul că, în calitate de zone umede construite, rezervoarele antice mayașe le-au furnizat apă potabilă oamenilor timp de mai bine de 1.000 de ani, eșuând doar atunci când cele mai severe secete au avut loc în regiune, între 800 și 900 d.Hr., a spus Lucero.

Ea notează că tendințele climatice actuale vor necesita multe dintre aceleași abordări pe care le-au folosit mayașii, inclusiv utilizarea plantelor acvatice pentru a îmbunătăți și menține calitatea apei în mod natural.

„Terenurile umede construite oferă multe avantaje față de sistemele convenționale de tratare a apelor uzate. Acestea oferă o tehnologie de tratare economică, scăzută, mai puțin costisitoare și cu o economie ridicată de energie”, a scris ea.

Pe lângă faptul că oferă apă curată, zonele umede construite susțin și animalele acvatice și pot fi o sursă de nutrienți pentru a reface solurile agricole, a scris ea.

„Următorul pas în avans este să combinăm expertiza noastră și să implementăm lecțiile întruchipate în rezervoarele antice Maya, împreună cu ceea ce se știe în prezent despre zonele umede construite”, a încheiat cercetătoarea.

Vă recomandăm să citiți și:

Un templu legendar considerat pierdut a fost redescoperit în Mexic

Istoria care a dus astăzi la războiul dintre Israel și Palestina

Un eveniment cosmic preistoric a precedat apariția agriculturii în Levant

Coridorul luxuriant folosit de primii oameni care au părăsit Africa în urmă cu 80.000 de ani