Tezaur de monede vechi de 330 de ani, ascuns într-un șemineu, ar fi fost îngropat cu câteva clipe înainte de un masacru legendar
Arheologii din Scoția au descoperit tezaurul de monede vechi în șemineul lui Alasdair „Maclain” MacDonald, șeful masacrat al clanului MacDonald.
Tezaurul de monede vechi ascuns într-un șemineu scoțian din piatră i-ar fi aparținut unui șef de clan ucis într-un masacru din secolul al XVII-lea, potrivit arheologilor care excavau rămășițele unei cabane de vânătoare din Glencoe. Colecția diversă de monede a fost probabil ascunsă de cineva care nu a putut să se întoarcă și să le recupereze.
Situată în zonele muntoase din vestul Scoției, Glencoe este acum o zonă pitorească națională datorită numeroaselor sale cascade și poteci. Dar este, de asemenea, cunoscută pentru un conflict brutal și sângeros dintre clanul MacDonald și forțele guvernamentale în 1692.
Tezaurul de monede vechi, găsit în casa de vacanță a șefului clanului MacDonald
MacDonalds din Glencoe au fost vizați pentru că nu au jurat loialitate monarhilor William al III-lea și Mariei a II-a. Peste 100 de soldați guvernamentali au fost trimiși pentru a-i aduna și ucide pe MacDonald, inclusiv șeful pe lor, Alasdair „Maclain” MacDonald, iar în cele din urmă câteva zeci de membri ai clanului au fost masacrați, scrie Live Science.
Lucrările arheologice întreprinse în această vară de Universitatea din Glasgow au identificat „casa de vară” a lui Maclain, sau un fel de cabană de vânătoare și sală de petrecere folosită de șef în timpul mandatului său, din 1646 până în 1692. Echipa de săpături a găsit ceramică, sticlă și materiale pentru prelucrarea pielii, ace și fuse, toate fiind articole comune, folosite zi de zi. Dar arheologii au fost surprinși să descopere și o oală plină de monede ascunsă în marele șemineu.
Lucy Ankers, studenta de la Universitatea din Glasgow care a găsit oala sub o placă de piatră, a declarat că „nu mă așteptam ca o descoperire atât de interesantă să fie una dintre primele mele descoperiri și nu cred că altceva va depăși vreodată senzația de a vedea monedele care ies din murdăria din oală”.
Ce fel de monede au fost găsite?
Cele 36 de monede de argint și bronz variază ca date de la sfârșitul anilor 1500 până la 1680. Cele mai multe dintre ele au fost produse la nivel local, dar au fost prezente și monede din Franța și din Țările de Jos spaniole (azi, în mare parte zona Belgiei și a Luxemburgului), posibil amintiri ale călătoriilor din tinerețe ale lui Maclain în străinătate.
„Ceea ce este cu adevărat incitant este că aceste monede nu sunt mai târzii de anii 1680. Așa că ne putem întreba dacă au fost îngropate în grabă, chiar când a început masacrul, la prima oră a dimineții zilei de 13 februarie 1692”, a spus Michael Given, lector superior de arheologie și co-director al proiectului.
Edward Stewart, directorul de săpături al proiectului, a spus că munca lor la casa de vară a lui Maclain le permite să înțeleagă mai bine importanța acestor pământuri pentru elitele clanurilor locale din secolul al XVII-lea. Dar vorbește și despre „viețile de zi cu zi ale celor care au trăit aici, au lucrat pământul și au avut grijă de vite, permițându-ne să le spunem poveștile, precum și aceste povești mărețe ale șefilor și a celor din jurul lor”, a spus Stewart.
În timp ce casa de vară a lui Maclain a fost complet excavată, echipa studiază acum descoperirile și mostrele de mediu pentru a afla mai multe despre această perioadă importantă din istoria Scoției.
„Aceste descoperiri interesante ne oferă o imagine rară a unui eveniment dramatic. Este un adevărat privilegiu, ca arheologi, să ținem în mâinile noastre aceste obiecte care făceau parte din viața oamenilor în trecut”, a spus Given.
Vă recomandăm să citiți și:
Un hibrid om-cimpanzeu ar fi fost creat într-un laborator în anii 1920
Cranii deformate și decapitări ritualice, găsite la o piramidă mayașă din Mexic
Monedă romană de argint, dezgropată de un copil de 8 ani la locul de joacă