Pe acoperișurile Bucureștiului interbelic: „De sus, panorama orașului este uluitoare”

Există multe descrieri ale Bucureștiului interbelic, un oraș ce contrasta destul de puternic. Pe de o parte, clădiri frumoase și emblematice, pe de altă parte, mahalale și case care aveau mai degrabă un aspect de bordeie vechi de când lumea… Totuși, s-au păstrat destul de puține relatări despre modul în care arăta capitala României, văzută de sus, chiar de pe cele mai înalte acoperișuri ale orașului.

În numărul 476, din anul 1936, revista „Realitatea Ilustrată” a publicat un amplu reportaj, însoțit de fotografii inedite, despre modul în care arăta Bucureștiul văzut de la înălțime. Fotografiat de sus, Bucureștiul putea fi confundat cu un oraș din „străinătate”.

• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
• Dictatorul care a rescris istoria Spaniei cu deciziile sale controversate şi abile. A fost un militar…

„Piețele și străzile Capitalei capătă perspective şi aspecte nebănuite, când sunt privite de la înălțime.

Astfel, de pildă, mulți vor fi îndemnați să susțină că fotografia noastră, cu turnuri gotice și un juvaer de biserică în fund, e luată pe undeva, prin străinătate. În realitate este vorba de bine cunoscuta stradă Stavropoleos, cu o parte a fațadei ‘Carului cu bere’!”, consemna „Realitatea Ilustrată” în reportajul intitulat „Pe acoperișurile Capitalei. Perspective și aspecte nebănuite”.

„De sus, panorama Bucureștilor este uluitoare”

Reporterul și fotograful revistei „Realitatea Ilustrată” au reușit să surprindă din vârful Palatului Telefoanelor, pe atunci una dintre cele mai înalte clădiri din București, o altă perspectivă asupra urbei.

„Dacă vă veți urca pe platforma de sus a turnului telefoanelor şi credeți că veți vedea de acolo Bucureștii la picioarele dv., vă înșelați! În primul moment nu veți recunoaște nimic, nici o clădire, nici o stradă… Apoi, în loc să simțiți că sunteți pe o înălțime, vi se va părea că stați în vale…

De sus, panorama Bucureștilor este uluitoare. De-abia încetul cu încetul, privitorul începe să se dumirească, conducându-se mai mult de punctele cardinale și apoi descoperind, ici şi colo, în aglomerație edificiile mai înalte: Foişorul de Foc, Dealul Patriarhiei cu Camera Deputatilor, Gara de Nord, Palatul Regal de la Cotroceni, Închisoarea Văcărești, Palatul Artelor din Parcul Carol.

Oraşul care se desfășoară pe un diametru aproximativ de zece kilometri se vede în întregime din vârful turnului Telefoanelor, cu toate dealurile din jur, mânăstirile şi chiar comunele din apropiere”.

„Orga” de pe Capșa

Bucureștiul la mijlocul anilor `30 se schimba în ritm accelerat. Se înălțau noi blocuri și noi clădiri, astfel încât cele vechi, care odinioară erau reprezentative pentru oraș, apăreau într-o nouă perspectivă și aveau de suferit. Este și cazul Casei Capșa care a trebuit să se adapteze noilor vremuri, montând pe acoperiș un sistem de evacuare a fumului ce semăna cu o orgă.

„De altfel este interesant orișicare acoperiș din Capitală de unde se pot surprinde aspecte pitorești și uneori – scene picante… Reporterii şi pisicile sunt, poate, singurele vietăți cărora le trăsnește prin cap să facă asemenea ascensiuni. Păcat însă că pisicile nu știu să vorbească, iar reporterii nu fac literatură…

Chiar clădirile mai joase își au farmecul lor. Astfel, Hotelul Capșa era odinioară unul dintre cele mai impozante clădiri de pe `Podul Mogoșoaiei`. Acum a fost înecat de palatele din jur. Pe acoperișul acestui celebru hotel, am descoperit un fel de orgă, foarte interesantă.

Înainte vreme, hornurile sau coșurile clădirii de care vorbim, erau de o înălțime potrivită. Dar de când s-au ridicat zidurile blocului vecin, a fost nevoie să se înaurească coșurile (ogeacurile) modestei case Capșa, care nu mai erau capabile să expulzeze fumul în înălțimile văzduhului. A fost nevoie să se așeze o serie de olane, unele peste altele, care întrec, de câteva ori, statura un om”.

Ce aveau în comun coșarii și alegerile electorale?

Multă vreme, acoperișurile Bucureștiului au fost dominate de coșurile de fum. Plecând de la acest aspect, reporterul „Realității Ilustrate” consemnează o practică electorală mai puțin ortodoxă, din secolul al XIX-lea.

Alegătorul care nu vota cu partidul care urma să preia conducerea guvernului era însemnat cu funingine de „agenții electorali” pe care îi întâlnea în mod „neașteptat”. Nefericitul alegător era apoi bătut pe străzi pentru opțiunea sa electorală.

„În secolul trecut, `coșarii` sau hornarii aveau un rol foarte important în timpul alegerilor. Ei trebuiau să scoată chinorosul din coșuri, adică funinginea neagră, foarte ușoară, care azi se întrebuințează la fabricarea cernelurilor și a diferitelor vopsele. Pe atunci se umpleau de chinoros vârfurile căciulilor țuguiate ale agenților electorali.

Când ieșea din localul de alegere vreun alegător suspect, agentul se apropia de dânsul și scotea respectuos căciula din cap un – `Săru-mâna, cucoanel îi spunea`, atingându-l peste obraz ca din greșeală. Mânjit cu negru pe față și câteodată însemnat și cu o cruce alba, de tibişir (cretă, n.r.), pe spate, nenorocitul alegător neștiutor mânca bătaie la fiecare colț de stradă, minunându-se cum de-l recunosc toți bătăușii, că a fost la alegere şi că a votat împotriva `intereselor partidului`.

Azi, chinorosul nu mai e la modă, la coșurile moderne bucureștene începe să se instaleze un sistem de distilare și condensare, care împiedică îmbâcsirea atmosferei bucureștene”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum era exploatat aurul din Munții Apuseni în perioada interbelică

Sfaturi interbelice pentru pregătirea unei garderobe de primăvară

Drama miilor de copii abandonați pe stradă în Bucureștiul interbelic

Românii care luptau în Legiunea Străină în perioada interbelică. Ce îi motiva?