Scrisoarea unui elev din Babilon către mama sa arată că unele lucruri nu se schimbă nici după milenii
În acest moment, scrisoarea unui elev din Babilon către mama sa este distribuită masiv pe TikTok, în mare parte datorită faptului că este foarte amuzantă.
Scrisoarea unui elev din Babilon, pe nume Iddin-Sin, scrisă mamei sale Zinû, oferă un fragment din viața din Mesopotamia secolului al XVIII-lea î.Hr. Iddin-Sin era departe de mama lui în momentul scrierii scrisorii. Mai degrabă decât o scrisoare în care îi spunea cum merge treaba sau că i-a fost dor de ea, Iddin-Sin și-a certat mama pentru starea îmbrăcămintei sale.
„Spune-i doamnei Zinû: Iddin-Sin trimite următorul mesaj. Fie ca zeii Šamaš, Marduk și Ilabrat să te țină pentru totdeauna sănătoasă”, spunea scrisoarea, potrivit traducerilor.
Scrisoarea unui elev din Babilon are un conținut neașteptat
După încheierea formalităților, elevul a trecut la subiect. „De la an la an, hainele tinerilor domni de aici devin mai bune, dar tu lași hainele mele să se înrăutățească de la an la an. Ai stăruit să-mi faci hainele mai sărace și mai puține. Într-o vreme în care în casa noastră lâna este la fel de utilizată ca pâinea, mi-ai făcut haine sărace”, a scris acesta în scrisoare.
„Fiul lui Adad-iddinam, al cărui tată este doar un asistent al tatălui meu, are două seturi noi de haine, în timp ce tu te plângi chiar și pentru un singur set de haine pentru mine”, scria Iddin-Sin. Elevul, după ce și-a exprimat punctul de vedere, apoi a dat o ultimă lovitură emoțională.
„În ciuda faptului că tu m-ai născut și mama lui doar l-a adoptat, mama lui îl iubește, în timp ce tu, tu nu mă iubești!”, a scris Iddin-Sin, potrivit IFLScience.
Nu este singura scrisoare neobișnuită descoperită de-a lungul timpului
Presupunând că cearta asupra hainelor a fost rezolvată, scrisoarea este o lecție: trebuie să fim foarte atenți la ce scriem (sau după caz, scrijelim); nu știm niciodată cine va citi ce-am scris peste mii de ani.
Într-o altă scrisoare, o veche plângere a unor clienți, un bărbat pe nume Nanni a mustrat un furnizor de cupru pe nume Ea-nasir, spunându-i de trei ori într-o scrisoare scurtă „M-ați tratat cu dispreț” și amenințându-l că nu-l va mai plăti pe viitor.
Vă recomandăm să citiți și:
Arheologii au scos la lumină un labirint misterios, ascuns sub o biserică din Mexic
Balena uriașă care a terorizat Constantinopolul
Teatrul împăratului Nero, descoperit sub un hotel de lux din Roma
Un vârf de săgeată făcut din meteorit, datând din Epoca Bronzului, a fost găsit în Elveția