Povestea lui Xin Shui, mumia intactă care a uimit oamenii de știință
Xin Zhui, cunoscută și sub numele de Lady Dai, a făcut parte din dinastia Han a Chinei (206 î. Hr. – 220 d. Hr.), însă a intrat în istorie datorită modului în care se prezintă trupul ei.
Femeia fost mumificată acum mai bine de 2.000 de ani, dar surprinzător este faptul că părul este în continuare fin, ligamentele încă sunt elastice, iar pielea este plăcută la atingere – exact așa cum este o ființă vie.
Xin Zhui, soția înaltului oficial al dinastiei Han, Li Cang, este cunoscută drept cea mai bine conservată mumie din istorie, ea fiind descoperită accidental în 1971.
Mumia care a uimit: încă avea părul, organele și ultima masă
Mormântul ei conținea peste 1.000 de artefacte importante, inclusiv produse de machiaj, de toaletă, dar și 162 de figurine din lemn, care reprezentau servitorii ei. Ceea ce a uimit arheologii a fost starea mumiei descoperite în acel mormânt. Ea avea pielea catifelată și elastică la fel ca a unei persoane vii, părul era la locul lui (inclusiv cel din nas, sprâncenele și genele), potrivit AllThatsInteresting.
De asemenea, la fel de intacte erau și organele, iar venele încă aveau sânge, putând fi stabilită grupa sanguină A. Aceste vene aveau cheaguri de sânge, ceea ce a permis aflarea cauzei morții: infarctul. Xin avea colesterol ridicat, hipertensiune arterială, calculi biliari și afecțiuni ale ficatului.
Ultimul aliment pe care l-a mâncat înainte să moară a fost pepenele. Experții cred că atacul de cord care i-a adus moartea a reprezentat rezultatul unui stil de viață nesănătos: obezitate, lipsa efortului fizic și dietă opulentă.
Odată cu deschiderea mormântului, mumia a început să se degradeze
Atunci când au efectuat analize, specialiștii au descoperit că mumia, veche de 2.000 de ani (a murit la vârsta de 50 de ani, în anul 163 î. Hr.), și-a păstrat starea pe care o avea în momentul decesului. Totuși, odată ce a pătruns oxigenul în mormânt și a cuprins mumia, corpul a început să se deterioreze. De aceea, astăzi privitorii n-o mai au în față pe Xin Zhui de la momentul descoperirii.
Oamenii de știință spun că exact lipsa de oxigen și mormântul foarte elaborat au contribuit la păstrarea aproape intactă a corpului: mumia a fost găsită în patru sicrie, fiecare așezat într-unul mai mare (la fel ca o păpușă Matrioșka). Trupul a fost înfășurat în 20 de straturi de material din mătase și scufundat într-un lichid necunoscut (testele au indicat că este un acid slab, cu urme de magneziu).
Astăzi, Xin Zhui este păstrată în muzeul din provincia Hunan (orașul Changsha, din China) și reprezintă candidatul ideal pentru cercetările privind păstrarea cadavrelor.
Vă mai recomandăm să citiți și:
O mumie din Bolivia a uluit arheologii după 100 de ani de la descoperirea sa
Blestemul mumiei ar putea fi real, dar există și o explicație științifică