Dacă le poți accesa fără probleme, metodele de contracepție de astăzi ar putea părea ceva la ordinea zilei și un fapt cuvenit. Totuși, nu trebuie să uităm descoperirile majore din ultimul secol (sau chiar mai mult) care au schimbat pentru totdeauna viața femeilor.
Înainte ca dispozitivele intra-uterine moderne sau contracepția hormonală să fie inventată, multe produse aveau o eficiență scăzută și erau mai degrabă utile la amânarea sarcinii decât la prevenție.
Susan Walker, specialist în contracepție și sănătate reproductivă și sexuală de la Universitatea Anglia Ruskin din Marea Britanie, a explicat pentru The Conversation ce metode de contracepție erau folosite în trecut și cum am ajuns la cele de astăzi.
„Atunci când a devenit disponibilă la începutul anilor 1960, pastila contraceptivă a însemnat un punct de cotitură. Rata de eșec de mai puțin de 1% a însemnat că femeile aveau în sfârșit control asupra propriului corp și asupra metodelor de contracepție.
Deși pastila contraceptivă poate avea efecte adverse destul de grave, numeroase femei o preferă în detrimentul altor metode mai puțin eficiente sau mai dureroase.
Oamenii au folosit prezervative reutilizabile încă din cel puțin secolul al XVII-lea, în mare parte pentru a preveni bolile cu transmitere sexuală. La început, prezervativele erau făcute din materiale naturale cum ar fi intestine de animale sau pânză.
La doar câțiva ani după inventarea cauciucului sintetic (1844), prezervativele din cauciuc au fost create. Acestea au fost concepute pentru a fi spălate și refolosite, însă erau mai groase și destul de incomode decât prezervativele zilelor noastre.
Prezervativul din latex a fost inventat abia în anii 1930. Era mai subțire, mai comod și desigur folosit doar o singură dată. La sfârșitul acelui deceniu, instanțele americane aveau să anuleze o interdicție asupra vânzării de „bunuri imorale”, fapt pentru care prezervativele din latex au putut fi vândute într-un număr tot mai mare.
Având în vedere că acidul distruge spermatozoizii, o metodă tradițională de contracepție „făcută în casă” implica inserarea unui burete înmuiat în oțet în vagin.
Bureții speciali concepuți pentru așa ceva au devenit disponibili la nivel comercial la începutul secolului XX și conțineau spermicid chimic.
Variații ale bureților cu spermicid mai sunt disponibile și astăzi. Totuși, foarte puține femei mai folosesc așa ceva. Rata de eșec, în special în cazul femeilor tinere, este de aproape 24%.
În general, femeile tinere sunt mai predispuse la sarcină atunci când folosesc metode de contracepție mai puțin eficiente pentru că acestea sunt mai fertile decât femeile mai în vârstă.
Diafragmele și capacele vaginale au fost inventate la începutul secolului XIX. Asemenea prezervativelor, acestea reprezentau o barieră fizică împotriva lichidului seminal, iar asemenea bureților erau folosite împreună cu spermicidul chimic. Erau inserate înainte de actul sexual în vagin și erau lăsate acolo timp de cel puțin șase ore pentru ca spermicidul să distrugă spermatozoizii.
Capacul vaginal și diafragma au fost folosite pe larg în SUA și Europa înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Rata de eșec era în jur de 12%. Astăzi, mai puțin de 1% dintre femeile de la nivel mondial mai folosesc aceste două metode de contracepție.
Rata de eșec este datorată în mare parte faptului că ovulația femeii nu este oprită. Dacă lichidul seminal trece de bariera fizică, atunci șansele de fertilizare sunt crescute. Un alt dezavantaj este că sunt dificile de inserat.
Spălarea vaginului după actul sexual, adesea cu soluție antiseptică, era o altă metodă de contracepție la începutul secolului XX. Dușul vaginal nu afectează sperma care și-a început deja călătoria spre cervix. Așadar, eficiența acestei metode era destul de scăzută.
Astăzi, medicii și experții în sănătate nu recomandă dușul vaginal tocmai pentru că afectează flora vaginală (bariera naturală și protectoare din vagin), fapt ce poate duce la iritații și infecții.
Dispozitivele intra-uterine (DIU sau sterilet) sunt și astăzi populare însă nu funcționează întotdeauna la fel ca produsele moderne.
Dispozitivele intra-uterine de la începuturi funcționau pe baza ideii (parțial corectă) că orice dispozitiv aflat în interiorul pântecului va opri cel mai probabil fertilizarea ovulelor. În secolul XIX, pesarul era folosit pentru a preveni sarcina. Astfel de dispozitive aveau două brațe introduse prin vagin și un capăt ce acoperea cervixul.
Este ușor de imaginat de ce erau incomode pentru femeile acelor vremuri.
Un ginecolog polonez pe nume Richard Richter a publicat un articol în 1909 în care a explicat cum a inserat un inel din intestin de vierme de mătase în pântecul pacientei cu două șnururi rămase în exterior pentru a permite extragerea. La acea vreme, mulți ginecologi foloseau propriile versiuni pentru că multe țări aveau legi împotriva promovării contracepției.
În anii 1920, inelul din intestin de vierme de mătase a fost înlocuit cu inelul Graefenberg. Ginecologul german Ernst Graefenberg a testat mai întâi argintul pur, însă corpul l-a absorbit și gingiile femeilor au căpătat o nuanță albastră.
Tot felul de materiale au fost folosite până când cercetătorii și-au dat seama că, de fapt, cuprul îmbunătățea eficiența acestor dispozitive. O perioadă sumbră pentru dispozitivele intra-uterine a fost în anii 1970, atunci când au fost raportate numeroase cazuri de infecții din cauza unor bobine de cupru (capacul Dalkon).
Dispozitivele intra-uterine moderne sunt situate complet în pântec, conțin fie cupru sau hormoni cu eliberare treptată, și sunt mult mai sigure și eficiente.
Infecțiile sunt astăzi rare dar uneori au loc la câteva săptămâni de la inserție. Totuși, rata de eșec este de mai puțin de 1%.
Astăzi avem din fericire numeroase metode de contracepție care, atunci când sunt folosite corect, dau greș foarte rar. Cercetătorii încearcă, de asemenea, să reducă efectele adverse ale contraceptivelor, iar specialișii consideră că guvernele lumii ar trebui să investează în servicii de sănătate sexuală pentru a oferi oamenilor acces mai rapid și sfaturi pentru alegerea metodelor celor mai potrivite.”
Bisexualitatea s-a triplat în ultimele trei decenii în Statele Unite
Sexul devine tot mai plăcut pe măsură ce îmbătrânim, arată studiile
Cancerul la gât devine o adevărată epidemie, iar de vină ar fi obiceiurile sexuale
Istoria jucăriilor sexuale: de la grecii antici la vibratoarele cu bluetooth