O semnătură rușinoasă a lui Gala Galaction și a unor înalți prelați români

Un episod regretabil și mai puțin cunoscut, în care au fost implicați mai mulți înalți prelați români, s-a petrecut în Primul Război Mondial. După ce capitala și o mare parte a României a fost ocupată de trupele Puterilor Centrale, la îndemnul autorităților de ocupație a fost întocmit și semnat un manifest de către o parte din conducerea preoților din România. Din păcate, acest manifest solicita soldaților români aflați pe frontul din Moldova să înceteze lupta împotriva trupelor de ocupație ale Puterilor Centrale. Șocul a fost cu atât mai mare când, pe acest manifest aruncat deasupra soldaților români aflați în prima linie a frontului, a fost identificată semnătura lui Gala Galaction.

Pe parcursul anilor 1916-1918, o serie de personalități politice și culturale au colaborat nepermis de mult cu trupele de ocupație. O parte dintre aceștia s-au transformat chiar în „uneltele” germanilor. Din păcate, au fost atinși de un flagel al trădării și o parte destul de mică dintre înalții prelați aflați în teritoriul ocupat de către trupele inamice.

I.G. Duca,  ministrul a Instrucțiunii Publice și Cultelor în guvernul condus de Ionel Brătianu, aflat în refugiu la Iași, a surprins dezamăgirea produsă de către unii preoți români care au semnat un manifest prin care îi îndemnau pe soldații români să înceteze lupta cu trupele Puterilor Centrale.

„Biserica se arăta şi ea mai prejos de orice, îndeosebi Episcopatul. După cele întâmplate în toamnă, înainte de plecarea la Iași, de bună seamă, nu mă așteptam ca Mitropolitul Primat Conon să se fi transformat într-un Cardinal Mercier, dar cu adâncă mâhnire aflasem că, împins de Virgil Arion, se preta cu o condamnabilă pasivitate la toate cerințele comandaturii germane.

Mackensen, crezând într-o zi de cuviință să influențeze trupele noastre printr-un apel la indisciplină pornit de la cler, a cerut episcopilor noștri să iscălească un manifest în acest sens, care a fost imediat aruncat în tranşee”, nota I.G. Duca.

Cine a semnat manifestul care îi îndemna pe soldații români să înceteze lupta?

În fruntea listei celor care au semnat manifestul s-a aflat mitropolitul Conon, dar și alți înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe.

„Mitropolitul Conon a iscălit în cap şi după el vicarul său, blondul şi asceticul Nifon Ploeşteanu, Arhiereul Valerian Râmniceanu, fratele aproape centenar al vestitului Episcop Melchisedec, Arhiereul Meletie Constănţeanul, directorul tipografiei cărților bisericești şi cel mai arghirofil dintre înalții noștri prelați, Iosif, Arhimandritul de Scaun al Mitropoliei, Iconomul Ovidiu Musceleanu, directorul Cancelariei Sf. Sinod şi a Consistoriului Superior Bisericesc, Economul Gibescu, directorul Cancelariei Mitropoliei, ajuns pe urmă Episcop al Constanței și, în sfârșit, Scriban, directorul Seminarului Central, un amestec ciudat de versatilitate şi de perfidie, al cărui nume fireşte nu putea lipsi de pe acest document, deşi nu avea nici o cădere să-l subscrie”, preciza I.G Duca.

„Chemarea Mitropolitului Primat”

Manifestul era intitulat „Chemarea Mitropolitului Primat” și, între altele, conținea fraze care îi îndemnau pe soldații români la inacțiune:

„Ați apărat țara cu vrednicie. Datoria v-ați făcut-o pe deplin. Mulți dintre voi ați căzut apărând moșia strămoșească. Astăzi puterile voastre sunt frânte. O singură datorie către țară mai aveți: să nu părăsiți pământul țării, să nu lipsiți România de puterile voastre, să nu puneți brațul vostru în slujba unei cauze străine. Stați pe loc, fraților!”

Strania semnătură a lui Gala Galaction

I.G. Duca a fost bun prieten încă din timpul liceului cu Grigore Pisculescu, cel care avea să fie cunoscut mai târziu sub pseudonimul de Gala Galaction. Tocmai de aceea, când a aflat că acest manifest a fost semnat și de bunul său prieten, I.G. Duca a suferit extrem de tare. Ulterior, Duca a căutat o explicație pentru gestul lui Gala Galaction.

„Ceea ce mă durea mai mult personal era că, în afacerea acestui oribil document, a fost de-aproape amestecat bunul meu prieten, camaradul meu de liceu, Grigore Pisculescu, Gala Galaction. Din școală încă Pisculescu avusese împinsă până la manie slăbiciunea de a se singulariza.

Când războiul mondial a izbucnit, când marea majoritate a țării s-a rostit pentru intrarea în acțiune alături de Aliați, Galaction, de obicei atât de nepăsător faţă de zbuciumările politice, s-a manifestat de-o dată pentru Puterile Centrale cu o neofitică ardoare.

Toate argumentele, toate stăruințele, toate rugămințile mele au fost zadarnice. Pentru acest suflet de apostol eu eram rătăcitul care trebuia salvat. La un moment dat am şi încetat de a mai vorbi despre aceste lucruri cu el. Intervențiile mele nu aveau decât darul să întărâte spiritul său de contradicție. Sunt convins și azi că, dacă opinia publică ar fi fost pentru politica germanofilă, amicul Pisculescu, cu același avânt şi cu aceeaşi sinceritate, ar fi fost propovăduitorul înflăcărat al cuceririi Ardealului.

Mai puțin orbit şi cu ceva mai mult discernământ politic ar fi putut împiedica şi pe Virgil Arion şi pe Mitropolitul Conon să facă manifestul. Abia după izbândă şi-a dat seama de tot odiul acțiunii sale, a plătit-o scump și, printr-o creștinească viață, a căutat să răscumpere pe urmă aceste păcate. Vechea, intima mea prietenie, nu mi-a îngăduit ca victorios în România Mare să îi refuz iertarea mea. Dar fără îndoială că atitudinea lui Pisculescu în timpul războiului a fost cea mai dureroasă din suferințele prieteniilor mele”, consemna I.G. Duca.

Preoții de rând au salvat onoarea Bisericii

Onoarea Bisericii a fost salvată de modul exemplar în care s-au comportat preoții de rând. Aceștia au continuat să-i pomenească în slujbele pe care le țineau pe Regele Ferdinand și pe Regina Maria. Prin acest gest înfruntau autoritățile de ocupație și dădeau un semnal credincioșilor pentru sprijinirea României.

„Din fericire, pentru onoarea națională şi pentru prestigiul bisericii noastre autocefale ortodoxe nenumărați preoți obscuri, de sat, continuau, înfruntând poruncile năvălitorilor şi primejdiile denunțătorilor, să pomenească la slujbă pe Regele Ferdinand și pe Regina Maria, ca o modestă și hotărâtă și permanentă protestare împotriva încălcării patriei și ca o afirmare înăbușită a încrederii lor în realizarea aspirațiunilor naționale pentru care România trăsese spada”, mai scria I.G. Duca.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Statuia unui zeu păgân a fost găsită în ruinele unei biserici din Istanbul

Arheologii au descoperit ruinele unei biserici de la „Atlantida Mării Nordului”

Papa Francisc a schimbat regulile Bisericii Catolice

Biserici timpurii au fost descoperite într-un vechi regat african