Iluziile lui Hitler și „Leul de mare”

Imediat după ce Franța a semnat, la 22 iunie 1940, armistițiul prin care ceda în fața agresiunii naziste, Hitler a făcut un anunț surpriză, ordonând demobilizarea a 35 de divizii militare germane. Dictatorul nazist se aștepta să încheie o pace de compromis cu guvernul britanic. Dar pe ce fundament veneau așteptările lui Hitler?

Prin armistițiul semnat pe 22 iunie 1940, în același vagon de cale ferată care fusese folosit și în 1918 la Compiègne, Hitler dorea să umilească Franța, dar să și transmită un mesaj britanicilor.

• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
• Dictatorul care a rescris istoria Spaniei cu deciziile sale controversate şi abile. A fost un militar…

Dictatorul nazist a ocupat același scaun în care stătuse mareșalul Ferdinand Foch, comandatul forțelor aliate din Primul Război Mondial, atunci când îi primise pe reprezentanții guvernului german. Pe de altă parte, Hitler nu dorea să împingă conflictul cu Marea Britanie spre o altă confruntare.

De altfel, Hitler era convins că liderii britanici vor accepta încheierea unei păci „rezonabile” și le-a dat de înțeles generalilor germani că războiul în Vest se terminase. Mai mult, o parte dintre soldații germani au primit permisii, iar forțe însemnate din aviația militară germană, Luftwaffe, au fost mutate spre alte fronturi potențiale.

Viziunea lui Hitler

Faptul că Hitler nu dorea o confruntare cu britanicii a fost demonstrat de faptul că Înaltul comandament german nu a realizat niciun plan militar de invadare a Marii Britanii, nici măcar atunci când era evident că Franța se prăbușește sub loviturile armatei naziste.

„Deşi războiul a început la 1 septembrie 1939, prin invadarea Poloniei, eveniment urmat la două zile de declarațiile de război succesive ale englezilor şi ale francezilor împotriva Germaniei, faptul că Hitler şi Comandamentul Suprem german nu întocmiseră nici un plan şi nu luaseră măsuri pentru a înfrunta opoziția Angliei reprezintă unul dintre cele mai ciudate aspecte ale istoriei.

Mai mult chiar, nu s-a întreprins nimic în intervalul de aproape nouă luni, care a precedat marea ofensivă germană din Vest din mai 1940. N-au fost întocmite planuri nici măcar după ce a devenit evident că Franța a fost înfrântă şi prăbușirea ei era iminentă”, scria istoricul Liddell Hart.

E drept, Erich Raeder, comandantul marinei militare germane, dar și alți ofițeri din forțele terestre, au încercat oarecum să anticipeze planurile lui Hitler de invadare a Marii Britanii, dar complexitatea unei asemenea debarcări prevedea eforturi extrem de mari din partea tuturor forțelor germane, iar Hitler considera că, după îngenuncherea Franței, britanicii vor accepta termenii pentru încheierea unei păci cu Germania.

Winston Churchill: „Bătălia Angliei stă să înceapă. De această bătălie depinde supraviețuirea civilizației creștine”

Marea Britanie trecea printr-un moment extrem de dificil la sfârșitul lunii iunie a anului 1940. Deși salvaseră, prin evacuarea de la Dunkerque, mai mult de 300.000 de soldați britanici și aliați, tot armamentul greu a fost abandonat în Franța.

Hitler miza și pe acest aspect atunci când considera că guvernul britanic va opta pentru pace. Din fericire, în fruntea executivului britanic se afla un om de neclintit, care s-a ridicat la înălțimea de vremurilor grele ale celui de Al Doilea Război Mondial.

Winston Churchill a respins în termeni energici orice compromis cu Adolf Hitler chiar și după capitularea Franței.

„Presupun că Bătălia Angliei stă să înceapă. De această bătălie depinde supraviețuirea civilizației creștine. De ea depinde viaţa noastră britanică şi lunga continuitate a instituțiilor noastre şi a Imperiului. Întreaga furie şi putere a inamicului se va întoarce curând împotriva noastră.

Hitler ştie că trebuie să ne învingă pe această insulă sau să piardă războiul. Dacă îi putem face faţă, întreaga Europă poate fi liberă şi viaţa lumii poate merge mai departe pe tărâmuri vaste, însorite. Dar dacă eşuăm, atunci întreaga lume, inclusiv Statele Unite, inclusiv tot ceea ce am cunoscut şi am iubit, se va prăbuşi în abisul unui nou Ev Mediu făcut şi mai sinistru, poate şi mai lung, de luminile ştiinţei pervertite.

Așadar, să ne adunăm puterile şi să ne asumăm datoriile şi să ne comportăm astfel încât, dacă Imperiul Britanic şi al său Commonwealth durează o mie de ani, oamenii tot vor spune ‘acesta a fost cel mai bun moment al lor’”, le-a transmis Churchill britanicilor prin discursul pe care l-a susținut în Camera Comunelor, 18 iunie 1940.

Iluziile lui Hitler se spulberă

Discursurile tranșante prin care Winston Churchill respingea orice posibilitate de  încheiere a unei păci între Imperiul Britanic și Germania nazistă l-au derutat pe Hitler.

Abia la 2 iulie, dictatorul nazist a ordonat realizarea unui studiu privind invazia Marii Britanii, iar două săptămâni mai târziu, la 16 iulie, a semnat directiva nr. 16 de începere a pregătirilor pentru invadarea Insulelor Britanice, cunoscută sub numele de cod „Leul de Mare” („Seelöwe”). Dar armata germană era departe de a fi pregătită pentru o operațiunea așa de complexă cum era invazia Marii Britanii.

După o discuție cu  Erich Raeder, purtată pe 31 iulie, Hitler a înțeles că o asemenea operațiune nu putea fi lansată înainte de jumătatea lunii septembrie. Acesta a fost momentul în care Herman Goring a intervenit și l-a convins pe Hitler că aviația militară germană putea să îngenuncheze Royal Air Force, dar și marina britanică.

Au urmat luni aprige de bătălii aeriene deasupra teritoriul britanic, soldate cu înfrângerea Luftwaffe de către piloții britanici.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Creionul de argint al lui Adolf Hitler, scos la licitație

Adolf Hitler și enigma de la Dunkerque

Incidentul care l-a determinat pe Hitler să își schimbe planul de invadare a Franței

Hitler despre garanția acordată de Marea Britanie Poloniei: „O să le gătesc o tocană care să le stea în gât”