Maica Tereza, îngerul milei, al bunătății și al generozității. „O viață care nu este trăită pentru alții nu este o viață”
Un model de compasiune și altruism, calități pe care le-a transformat în fapte atunci când s-a dedicat sprijinului neobosit acordat a mii și mii de nevoiași, Maica Tereza (1910 – 1997) a fost un exemplu unic de iubire și serviciu în favoarea umanității.
A fost omul care a demonstrat că până și o singură persoană poate face o diferență semnificativă în lume, dedicarea ei pentru a-i servi pe cei mai săraci dintre cei săraci fiind o puternică lecție de viață care, probabil, va dăinui mult în timp.
Viața Maicii Tereza a fost o dovadă a puterii iubirii necondiționate și a credinței neclintite, demonstrând tuturor, într-un mod umil, că adevărata măreție constă în a-i servi pe ceilalți, că dragostea nu cunoaște granițe și că toți avem capacitatea de a avea un impact pozitiv asupra lumii, indiferent de trecutul sau circumstanțele noastre.
Devotamentul Maicii Tereza față de cei săraci și marginalizați a fost o mare sursă de inspirație pentru omenire, acțiunile sale de-a lungul timpului amintindu-ne că toți avem responsabilitatea de a face din această lume un loc mai bun.
Născută în Macedonia, Maica Tereza a ales să trăiască în India
Anjezë Gonxhe Bojaxhiu, cunoscută sub numele de Maica Tereza, s-a născut la 26 august 1910 în Skopje, Macedonia de Nord, care făcea parte la acea vreme din Imperiul Otoman. La vârsta de 12 ani, a simțit puternic chemarea lui Dumnezeu – știa că trebuie să fie misionară pentru a răspândi dragostea lui Hristos – iar la vârsta de 18 ani a părăsit casa părintească din Skopje și s-a alăturat Surorilor din Loreto, o comunitate irlandeză de călugărițe cu misiuni în India. În sânul acestei comunități, tânăra Anjezë a primit numele de Sora Maria Teresa, după numele Sfintei Thérèse de Lisieux, sfânta patroană a misionarilor.
Tereza de Lisieux, sfânta patroană a Australiei, este, de asemenea, patroana florarilor și a bolnavilor de SIDA, iar Sfânta patroană a Spaniei, Tereza de Avila, este patroana ordinelor religioase și a dantelărițelor.
Vorbea fluent engleză, albaneză, sârbo-croată, bengaleză și hindi
După câteva luni petrecute în Irlanda, Maica Tereza avea să plece în India unde a depus jurămintele inițiale de călugăriță și unde a trăit, tot restul vieții ei, în simplitate și altruism. A făcut un jurământ de sărăcie și a trăit printre cei săraci, adoptând stilul lor de viață și dedicându-se slujirii lor.
Maica Tereza a servit oameni de toate religiile, punând accentul pe dragoste, respect și pe umanitatea comună. O femeie educată, Maica Tereza vorbea fluent limbile engleză, albaneză, sârbo-croată, bengaleză și hindi. A fost prima și singura persoană care a apărut pe un timbru poștal indian cât timp era în viață.
15 lucruri de știut despre Maica Tereza:
- Numele de naștere al Maicii Tereza, Anjezë, înseamnă „floare mică” în albaneză. Această icoană a devotamentului și generozității a fost profund influențată de bunătatea și devotamentul religios al mamei sale încă de la o vârstă fragedă, ceea ce a semănat semințele viitoarei sale vocații;
- Maica Tereza a ajuns în India în 1929 și, timp de aproape două decenii, a predat istorie și geografie la Liceul Sfânta Maria din Calcutta, un liceu pentru fetele provenite din familii bogate. Martoră a sărăciei și suferinței din oraș, Maica Tereza avea să fie marcată de aceste experiențe care i-au modelat calea viitoare;
- În 1946, în timp ce se afla într-un tren la poalele munților Himalaya, Maica Tereza a simțit o chemare spirituală profundă pe care a descris-o ca fiind „chemarea din interiorul unei chemări” și care o îndemna să îi slujească pe cei mai săraci oameni din mahalalele Calcuttei;
- În 1948, a renunțat la hainele de călugăriță, adoptând în schimb sari-ul simplu și sandalele purtate de femeile printre care urma să trăiască. Tot atunci, s-a mutat într-o casă ce arăta mai mult a cocioabă, închiriată în mahalale Calcuttei;
- Unul dintre primele sale proiecte a fost acela de a-i învăța pe copiii nevoiașilor, folosindu-se de experiența de predare pe care a avut-o în școala celor bogați. Deși nu dispunea de echipamente sau materiale didactice, Maica Tereza i-a învățat pe copiii sărăci să citească și să scrie scrijelind în pământ cu ajutorul unor bețe. În plus, le-a făcut și educație sanitară, învățându-i noțiunile de bază ale igienei personale. Le-a vizitat familiile, interesându-se de nevoile lor și ajutându-i să le asigure hrana atunci când a putut;
- În 1950, Maica Tereza a înființat Misionarele Carității, organizație ce a oferit ajutor și sprijin celor nevoiași, concentrându-se pe muribunzi, copii abandonați și leproși;
- Misionarele Carității au crescut rapid, extinzându-se dincolo de granițele Indiei pentru a oferi ajutor în țări din întreaga lume. În prezent, organizația operează în peste 130 de țări, administrând orfelinate, ospicii și case pentru nevoiași;
- În 1979, Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile sale neobosite în lupta împotriva sărăciei și a suferinței. Banii oferiți ca premiu, peste 190.000 de dolari, a cerut să fie donați săracilor din India. Printre altele, Maica Tereza a mai fost distinsă, în 1962, cu Premiul Padma Shri, una dintre cele mai importante distincții din India, premiul inaugural pentru pace al Papei Ioan al XXIII-lea, în 1971, și Distincția de aur a națiunii din Albania, în 1994;
- Maica Tereza a înființat Nirmal Hriday (Inimă pură) în Calcutta, un azil pentru muribunzi, cei adăpostiți acolo primind alinare și îngrijire în ultimele lor clipe de viață. Case similare au fost înființate mai apoi în întreaga lume;
- În timpul apogeului epidemiei de SIDA, Maica Tereza a ajuns fără teamă la cei afectați de această boală, oferindu-le dragoste, îngrijire și un loc demn în care să-și petreacă ultimele zile;
- A murit la 5 Septembrie 1997 în India (la Calcutta), la nouă zile după ce a împlinit 87 de ani și la doar cinci zile de la moartea prințesei Diana. Cele două figuri reprezentative se întâlniseră în 1992, atunci când Prințesa a călătorit special de la Roma la Calcutta pentru a o cunoaște personal pe Maica Tereza;
- Maica Tereza a fost beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea în 2003, iar mai târziu, în 2016, a fost canonizată ca Sfânta Tereza de Calcutta de Papa Francisc, recunoscându-i devotamentul și impactul extraordinar;
- O catolică și umanitară convinsă, Maica Tereza a fost o mare susținătoare a unor doctrine controversate ale Bisericii. S-a opus folosirii contraceptivelor și a susținut votul negativ la referendumul irlandez din 1995 privind divorțul și recăsătoria. Maica Tereza a considerat că avortul este cauza lipsei de pace în lume;
- În 2002, aeroportul din Tirana, capitala Albaniei, a fost numit Aeroportul Internațional Tirana Nënë Tereza;
- În 2021, Guvernul indian a interzis organizației caritabile a Maicii Tereza (înființată în 1950) să primească fonduri din străinătate, la câteva zile după ce aceasta a fost supusă unei anchete a poliției pentru „rănirea sentimentelor religioase ale hindușilor”, pe fondul creșterii intoleranței față de creștini în India. Într-unul dintre rapoartele poliției, scrie The Guardian, era menționat „Instituția a fost implicată în activități menite să rănească sentimentele religioase ale hindușilor în mod intenționat și cu amărăciune”. (…) „Fetele din cadrul Căminului de fete sunt ademenite să adopte creștinismul, punându-le să poarte crucea la gât și, de asemenea, punând Biblia pe masa din magazia în care acestea au acces, pentru a le obliga să citească Biblia… Este o tentativă de crimă această forțare la convertirea religioasă a fetelor”. Toate aceste acuzații au fost respinse și negate de unul dintre reprezentanții organizației Missionaries of Charity. „Nu am convertit pe nimeni și nu am forțat pe nimeni să se căsătorească în credința creștină”. Decizia guvernului privind blocarea de fonduri internaționale în conturile organizației a fost anulată câteva săptâmâni după primul anunț făcut.
Trebuie menționat faptul că Maica Tereza a fost adesea ținta criticilor, iar faptele sale nu au fost lipsite de controverse. Printre cele mai frecvente critici invocate la adresa ei s-au numărat condițiile precare din centrele în care îi ajuta pe cei nevoiași, dar și faptul că cei aflați pe patul de moarte erau „botezați împotriva voinței lor”, ceea ce ar fi însemnat o convertire forțată, potrivit WashingtonPost.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Mother-Teresa
https://www.legacy.com/news/culture-and-history/20-facts-about-mother-teresa/
https://www.imdb.com/name/nm0609336/
Vă mai recomandăm să citiți și:
Johannes Gutenberg, părintele tiparului. Marele inventator a murit în mizerie și sărăcie
Oscar Wilde, o personalitate remarcabilă care a sfârșit în dizgrație și sărăcie
Eartha Kitt, de pe plantația de bumbac în Top Billboard Hot 100. „Uneori pierd, alteori câștig”