Politicienii și oamenii de cultură care au trădat România în Primul Război Mondial

După ce Bucureștiul a fost ocupat, la 7 decembrie 1916, de către trupele Puterilor Centrale, o serie de oameni politici români au colaborat cu trupele de ocupație. Dacă în cazul lui Petre P. Carp colaborarea acestuia nu a constituit nicio surpriză, în multe alte cazuri, atât politicieni cât și oameni de cultură s-au pus în slujba germanilor. Dar cine erau, în viziunea lui I.G. Duca, personalitățile care au colaborat cu trupele de ocupație în perioada 1919-1918?

Petre P. Carp a fost „omul de încredere” al germanilor cât Bucureștiul s-a aflat sub ocupația trupelor Puterilor Centrale.

Însă, pe lângă aceștia, au mai fost o serie de personalități care s-au pus în slujba ocupanților, precum:  Kostaki (Costache) Lupu, Grigore Antipa, Dimitrie Nenițescu şi Virgil Arion.

Kostaki Lupu și o inițiativă „criminală”

Surpriza neplăcută pentru guvernul român refugiat la Iași a fost colaborarea extrem de entuziastă a lui Kostaki Lupu cu germanii. Acesta primise o misiune specială din partea prim-ministrului Ionel Brătianu pentru a ocroti populația Bucureștiului în timpul ocupației, conducând departamentul de Interne.

În loc să își îndeplinească cât mai bine sarcina primită, Lupu s-a transformat „în unealta plecată a germanilor”. Tot Kostaki Lupu a participat la o trădare ce putea deveni extrem de periculoasă pentru România.

La inițiativa ofițerului Alexandru Sturdza, cel care care a fugit de pe frontul din Moldova și a trădat România, Lupu s-a alăturat demersului întreprins de ofițerul dezertor de a pregăti regimente române care să lupte împotriva Armatei Române. Iată ce povestește I.G. Duca: „De îndată ce Alexandru Sturdza s-a întors la București, Lupu Costache l-a îmbrățișat şi au început să lucreze împreună la pregătirea regimentelor române ce, alături de Puterile Centrale, trebuiau să lupte împotriva fraților lor din Moldova împotriva Regelui, drapelului şi armatei legale a României. Criminală încercare, bunul simț firesc al poporului român a respins-o cu un indignat dispreț!”.

„Dimitrie Nenițescu a dus în tăcere până la mormânt povara oprobriului moral ce îl apăsa”

O altă personalitate care s-a comportat sub greutățile vremii a fost Dimitrie Nenițescu care, l-a începutul ocupației Bucureștiului, s-a pus și el în slujba germanilor, dar apoi și-a dat seama de greșeala pe care a făcut-o și cu demnitate s-a retras din viața publică.

„Nenițescu, pompos și nu prea inteligent, se credea şi el îndrituit să abuzeze de vremelnica şi penibila putere ce o soartă vitregă i-o încredinţase. Bătrânul Dumitrescu Bumbeşti, de la cooperație, cu care lucrase ani de zile, venind să apeleze la el, nu s-a sfiit să-l maltrateze: `Du-te şi cere să facă ce îmi spui prietenii Dumitale, domnilor care au vrut Transilvania!` Acesta i-a fost straniul răspuns. Ce este drept, pe urmă s-a mai potolit, a devenit rezervat, bănuiesc că este cel dintâi care a întrezărit provizoratul şi precaritatea situaţiei lui, cel dintâi în sufletul căruia s-a născut îndoiala victoriei finale a Puterilor Centrale.

La începutul carierei mele politice avusesem la Băncile Populare raporturi bune cu Nenițescu, şi veștile ce ne veneau peste tranșee la Iași, privitoare la atitudinea lui, mă întristau cu atât mai mult. Am însă datoria de conştiinţă să recunosc că cel puțin după război, spre deosebire de atâția alții, a avut demnitatea să înțeleagă că viața lui publică este sfârșită şi, cu o resemnare cinstită, a dus în tăcere până la mormânt povara oprobriului moral ce îl apăsa”, povestește I.G Duca.

Unul dintre cei mai slugarnici colaboratori ai trupelor de ocupație a fost Virgil Arion.

„Cel mai violent a fost însă Virgil Arion, firea lui pătimașă şi haină îl predestina acestui rol pe care l-a jucat până la capăt cu cinism. Acuma, azvârlit la țărm de valurile României Întregite (însemnare făcută după 1919, n.a.), ca o epavă nenorocită, el plimba de-a lungul zidurilor Bucureștilor spectrala sa siluetă impresionantă şi sinistră.

Când din întâmplare îl întâlnesc, mă întreb ce se zbate oare în acest suflet vizibil zdrobit, desperarea unor ambiții sfărâmate sau remușcarea unor fapte fără scuză?”, nota I.G Duca

Maiorescu și-a păstrat demnitatea

Dintre toți liderii conservatori, Titu Maiorescu a fost printre puținii care și-au păstrat demnitatea. A fost singurul care, chemat de generalul german Mackensen, a refuzat să se întâlnească cu acesta, menționând că „nu are ce vorbi cu cotropitorii patriei sale”.

„Marghiloman era decepționat că germanii nu-i încuviințaseră încrederea lor, era gelos pe Carp. În consecinţă se ocupa de Crucea Roșie şi se străduia să aline suferințele populației, îndeosebi a Bucureştilor. Își crea astfel o popularitate, de altfel meritată, şi politicește evolua spre Austro-Ungaria, nepricepând cu lipsa lui organică de simț politic că în acel război şi, mai ales în acea fază a lui, dacă chiar Berlinul se clătina, Viena nu mai însemna nimic. Pe urmă, treptat-treptat, a câștigat încrederea germanilor la început atât de vădit disprețuitori faţă de el.

Despre Stere nu aveam nici o ştire precisă, trista lui celebritate trebuia să se învedereze mai târziu. Maiorescu singur şi-a păstrat demnitatea, când Mackensen l-a chemat a refuzat să se ducă, răspunzând cu mândrie că nu are ce vorbi cu cotropitorii patriei sale. Ducea în umbră şi tăcere o viaţă de filozof bătrân, scria memorii care tare mă tem că ne vor dezvălui multă răutate şi vor prezenta numai un interes relativ”, preciza I.G Duca.

Trădarea lui Victor Verzea, directorul Poștelor și al serviciului de spionaj

Dacă înalți demnitari și politicieni ai statului român au colaborat cu trupele de ocupație, ce așteptări putea avea guvernul român, retras la Iași, de la funcționari mai mărunți?

„Tzigara-Samurcaş era încântat să fie prefect de poliție al capitalei, putea da în sfârșit într-un cadru mai larg decât Fundația Carol curs liber apucăturilor sale autoritare. Pe Ion Filitti de la Externe, dispărut misterios din timpul retragerii la Focșani, îl regăseam nu fără revoltă sănătos şi director la Teatrul Național.

Pe Dobrovici, un vechi prieten politic care ocupase în guvernările noastre diverse posturi de încredere, îl vedeam cu oarecare uimire primar al capitalei. Ne întrebam cu îngrijorare ce devenise adevăratul primar, Emil Petrescu, căruia îi lăsasem la plecare în sarcină orașul. În vrednica lui purtare nu fusese, bineînțeles, pe placul inamicului, care îl înlăturase, mai întâi, şi îl deportase în urmă.

Toate acestea nu împiedicaseră însă pe prietenul Dobrovici să-i ia locul şi să consimtă a juca acest rol odios. Iar culmea culmilor, Verzea, directorul poștelor, ardeleanul care în timpul neutralității condusese serviciul nostru de spionaj, rămas la Bucureşti în ultimul moment, cu toate că trebuia să vină printre cei dintâi la Iași, era în slujba vrăjmașului. Câtva timp a stat în capul primăriei, de fapt germanii l-au numit întâi pe el primar al capitalei în locul lui Emil Petrescu.

Dobrovici a fost al doilea primar de sub regimul ocupaţiei, ceea ce desigur nu scuza întru nimic purtarea lui. Oricum, trădarea lui Verzea era tot atât de evidentă ca și a lui Sturdza, condamnarea lui chiar în contumacie se impunea imperios. Autorităţile noastre militare nu au șovăit să proceadă la ea fără întârziere”, mai nota plin amărăciune I.G. Duca.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce speranțe și-a pus Franța în intervenția României în Primul Război Mondial. „Intervenția română ar permite să rupem definitiv echilibrul”

Muniție din Primul Război Mondial, găsită cu detectorul de metale în Neamț

A existat sau nu un plan secret de împărțire a României în Primul Război Mondial între statul-major rus și cel german?

Conflictul din sânul Familiei Regale. De partea cui trebuia să intre România în Primul Război Mondial?