Reptilele marine din vremea dinozaurilor aveau o slăbiciune ce era adesea fatală
În vremea dinozaurilor, multe reptile marine aveau gâturi extrem de lungi, comparativ cu reptilele existente astăzi. Deși a fost în mod clar o strategie evolutivă de succes, paleontologii au bănuit mult timp că trupurile lor cu gât lung le făceau vulnerabile în fața prădătorilor. Acum, după aproape 200 de ani de cercetări continue, dovezile fosile directe au confirmat pentru prima dată acest scenariu în cel mai grafic mod imaginabil.
Cercetătorii care au raportat detaliile în jurnalul Current Biology, au studiat gâturile neobișnuite a două specii de Tanystropheus din Triasic, un tip de reptilă înrudită cu păsările, crocodilii și dinozaurii. Speciile aveau gâturi unice compuse din 13 vertebre extrem de alungite. Prin urmare, aceste reptile marine posedau probabil gâturi înțepenite și așteptau să-și prindă prada. Dar se pare că prădătorii lui Tanystropheus au profitat și ei de gâtul lung în interes propriu.
Examinări atente ale oaselor lor fosilizate au arătat că gâturile a două specimene reprezentând specii diferite aveau semne ale unor mușcături, iar într-unul dintre cazuri gâtul era rupt, potrivit EurekAlert.
Gâtul alungit al reptilelor marine, un punct slab în ochii prădătorilor
Cercetătorii au spus că descoperirile oferă dovezi îngrozitoare și extrem de rare ale interacțiunilor prădător-pradă în arhiva fosilă de acum peste 240 de milioane de ani.
„Paleontologii au speculat că aceste gâturi lungi au reprezentat un punct evident slab pentru prădători, așa cum a fost deja descris în urmă cu aproape 200 de ani într-o pictură celebră a lui Henry de la Beche din 1830. Cu toate acestea, nu existau dovezi de decapitare cunoscute – sau orice alt tip de atac care să vizeze gâtul – din abundența fosilelor de reptile marine cu gât lung până la studiul nostru actual asupra acestor două exemplare de Tanystropheus”, a declarat Stephan Spiekman de la Staatliches Museum für Naturkunde Stuttgart, Germania.
Spiekman a spus că două specii de Tanystropheus trăiau în același mediu. O specie mică, cu o lungime de aproximativ un metru și jumătate, ce se hrănea probabil cu animale cu cochilie moale, cum ar fi creveții, și o specie mai mare, cu o lungime de până la șase metri, ce se hrănea cu pește și calamar.
Semnele distinctive de pe fosile sugerează că animalele au fost mușcate
În noul studiu, Spiekman a făcut echipă cu Eudald Mujal, expert în conservarea fosilelor și în interacțiunile prădătorilor în arhiva fosilă pe baza urmelor de mușcături de pe oase, de la Muzeul din Stuttgart. După o după-amiază petrecută examinând cele două specimene din Zurich, aceștia au ajuns la concluzia că gâturile au fost în mod clar mușcate.
„Un lucru care ne-a atras atenția este faptul că craniul și porțiunea de gât păstrată nu sunt deranjate, prezentând doar unele dezarticulații din cauza descompunerii tipice a unei carcase într-un mediu liniștit. Doar gâtul și capul sunt conservate. Nu există niciun fel de urme ale restului animalelor. Gâturile se termină brusc, ceea ce indică faptul că au fost complet secționate de un alt animal în timpul unui eveniment deosebit de violent, după cum o demonstrează prezența urmelor de dinți”, a spus Mujal.
Gâturile alungite, un dezavantaj și o strategie evolutivă
„Interesant este că același scenariu, deși, cu siguranță, efectuat de către prădători diferiți, a avut loc în cazul ambelor specimene, care reprezintă indivizi diferiți ai speciei Tanystropheus, foarte diferiți ca mărime și, posibil, ca stil de viață”, a spus Spiekman.
Cercetătorii au arătat că, să evoluezi ca reptilă marină cu gât lung a fost un fapt care a venit cu potențiale dezavantaje. Totuși, ei au precizat că gâturile alungite au fost o strategie evolutivă de succes, găsită la multe reptile marine într-un interval de timp de 175 de milioane de ani.
Vă mai recomandăm și:
O rețea importantă de diguri, construită acum 3.000 de ani, a fost descoperită de-a lungul Nilului
Germania a returnat Braziliei fosila unui dinozaur rar, punând capăt unei dispute între cercetători
Dinozaurul Iani, „ultima suflare” a unei specii într-o lume în schimbare