Puterile Centrale, „victimele” unei ample operațiuni de diversiune dusă de Guvernul român
După ce România și-a proclamat neutralitatea în Primul Război Mondial, dar mai ales după moartea regelui Carol I, Guvernul român, condus de Ionel Brătianu, se afla într-o situație destul de dificilă.
Deși România era neutră, toată lumea cunoștea faptul că prim-ministrul și Guvernul de la București erau filoantantiști.
Câtă vreme a trăit regele Carol I, Puterile Centrale erau convinse că România nu va intra în război împotriva lor. După moartea suveranului român, Germania și Austro-Ungaria nu au mai avut aceeași garanție, iar de aici au început să apară unele suspiciuni asupra adevăratelor intenții ale României.
Pentru a le combate, Ionel Brătianu a organizat în cadrul Guvernului o adevărată operațiune de „adormire” a Puterilor Centrale.
Planul lui Brătianu
Deoarece, în cadrul Guvernului pe care îl conducea, erau prea multe voci care susțineau cauza Antantei, Ionel Brătianu a hotărât ca unii dintre miniștrii săi să se „apropie” de ambasadorii Puterilor Centrale de la București, cu scopul de a-i dezinforma. Cel „sacrificat” pentru această misiune a fost Vasile G. Morțun, ministrul de Interne. El trebuia să îi dezinformeze pe ambasadorul german la București, Hilmar von dem Bussche, și pe cel austro-ungar, contele Czernin.
„Mai întâi, Brătianu a procedat în sânul cabinetului la un fel de diviziune a muncii şi ne-a repartizat, fiecăruia din noi, o anumită serie de atribuțiuni. Fiindcă Costinescu (Emil Costinescu, ministru al Finanțelor, n.n.), Constantinescu (Alexandru Constantinescu, ministrul Agriculturii și Domeniilor, n.n.) şi dr. Angelescu (Constantin Angelescu, ministrul Lucrărilor Publice, n.n.) luaseră o atitudine prea pronunțată în favoarea Antantei, echilibrul trebuia restabilit, cel puțin față de legațiile Puterilor Centrale.
Dacă von dem Bussche sau Czernin se văitau de rusofilismul unui Costinescu, trebuia ca şi Barclay (George Head Barclay, ambasadorul Marii Britanii la București, n.n), Poklewski (Stanislaw Poklewski, ambasadorul Imperiului Rus la București, n.n.) şi Blondel (Maurice Blondel, ambasadorul Franței la București, n.n.) să se poată plânge de germanofilia vreunui alt ministru. Fără acest echilibru se surpa platforma neutralității.
Dar cine să joace rolul germanofilului din Guvern, atunci când nici unul din noi nu era germanofil şi toți aveam convingerea că datoria României e să ia armele alături de Antanta? Întrucât Morțun era acela care avea, ca ministru de Interne, adică ca șef suprem al Poliției şi al Siguranței Statului, raporturi mai dese cu von dem Bussche şi Czernin, Brătianu a făcut apel la el. Sărmanul conul Vasilică numai germanofil nu era, din devotament pentru țară şi din prietenie personală pentru Brătianu, a consimțit însă să joace acest rol ingrat”, își aducea aminte I.G. Duca, ministru al Instrucțiuni Publice și Cultelor la acel moment.
Morțun se achită perfect de sarcina trasată de Brătianu
Vasile Morțun și-a jucat rolul așa de bine că mai târziu avea să fie acuzat „că era cu adevărat omul nemților”. Culmea este că și ambasadorii Antantei la București aveau apoi să îl suspecteze pe Morțun că era „un fel de dușman al cauzei comune”.
„În orice caz, socotesc ca o datorie de conștiință faţă de un coleg mort (Vasile Morțun a murit în 1919), care nu se mai poate apăra, să afirm că nu din voia lui, ci după rugămintea lui Brătianu, a făcut doi ani de zile pe germanofilul ministerului, socotesc ca o datorie de conştiinţă faţă de memoria lui să afirm că a fost în acest răstimp însuflețit de un singur gând, şi anume îndeplinirea idealului nostru național alături de aliați”, scria I.G Duca.
Misiunea lui Alecu Constantinescu: să îi dezinformeze pe unguri
Ionel Brătianu i-a trasat o sarcină în privința manipulării Puterilor Centrale și lui Alecu Constantinescu. Misiunea i s-a potrivit de minune deoarece Constantinescu era un personaj deosebit de „alunecos”, cu mulți prieteni înșirați în mai toate domeniile.
„Toată viaţa lui, Constantinescu a știut să fie omul celor mai stranii împerecheri, nu era el ministrul lui Brătianu, prietenul lui Take Ionescu şi avocatul de încredere al averii lui Marghiloman? Nu a fost el intimul lui Vintilă Brătianu şi preşedintele consiliului de administrație al băncii lui Mauriciu şi al lui Aristide Blank?”, consemna pentru istorie I.G Duca.
Alecu Constantinescu, Contesa Lonyay și Istvan Tisza
Dar care erau legăturile dintre Alecu Constantinescu și politicienii maghiari? A lămurit acest mister I.G. Duca:
„Constantinescu obișnuia de mult să meargă la Abbazia (actualmente Opatija, oraș din Croația, n.n.), unde își creștea fiul. Făcuse acolo diferite cunoștințe şi între alții avusese prilejul să cunoască destul de bine pe Tisza (Istvan Tisza, prim-minstru al Ungariei între 1903-1905 și 1913-1917 ). Pe lângă aceasta, ca avocat și membru în consiliul societății forestiere Lotru, era în strânse raporturi cu Contele şi cu Contesa Lonyay, directorii acestei societăți la Brezoi.
Contele murise, dar Contesa locuia acuma la Pesta (1914-1915, n.n.) şi era, se zice, prietenă intimă a lui Tisza. Fapt e că, în mijlocul iernii 1914-1915, ea a sosit la Bucureşti cu însărcinarea din partea lui Tisza ca să sondeze, prin Constantinescu, intențiile Guvernului român.
Am cunoscut-o și eu la Constantinescu, unde era toată ziua. O femeie care a trebuit să fie frumoasă, deșteaptă, cultă, care avea în literatura maghiară un nume cunoscut. Constantinescu i-a vorbit firește cum se cuvenea şi se pare că Tisza a rămas, de pe urma informațiilor ei, cu convingerea că Czernin mai pesimist se înşală, că România se teme de Rusia, că va rămâne neutră până la capăt fiindcă era o ţară coruptă, mai preocupată de dorul înavuțirei decât de grija idealului naţional”.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Puterile Centrale, șah la regele Ferdinand și regina Maria
Puterile Centrale, în derută după moartea regelui Carol I
Misiunea secretă a lui Constantin Stere din 1914 în Transilvania