Monica Lewinsky, stagiara de la Casa Albă care a trecut prin patul președintelui Bill Clinton

14 05. 2023, 11:00

Ce-ar fi fost sau cine-ar fi fost Monica Lewinsky fără președintele american Bill Clinton? Cel mai probabil… doar o anonimă.

În 1998, Bill Clinton, președintele Statelor Unite ale Americii în acea vreme, a intrat într-un scandal sexual de proporții din cauza escapadei amoroase pe care a avut-o, timp de aproape un an și jumătate, cu una dintre stagiarele de la Casa Albă.

Tânăra Monica Lewinsky avea 22 de ani, iar Clinton 49.

„Monica Lewinsky, la 22 de ani, a ajuns pe holurile puterii”, scria The New York Times în 1998.

„Pentru o tânără stagiară ajunsă la Casa Albă, dornică să îl cunoască mai bine pe președintele Statelor Unite, săptămâna 13 noiembrie 1995 a fost un vis devenit realitate. Problemele financiare din interiorul Congresului forțaseră închiderea guvernului, iar miilor de angajați federali considerați neesențiali  li s-a cerut să stea acasă. La Casa Albă, stagiarii neplătiți le-au luat locul cu nerăbdare și entuziasm. Monica Lewinsky, în vârstă de 22 de ani, s-a trezit dintr-o dată smulsă de pe coridoarele vaste și anonime ale clădirii Old Executive Office Building, unde sorta corespondența pentru șeful de cabinet al Casei Albe, Leon Panetta, și teleportată în apartamentele lui Panetta, în capătul holului de la Biroul Oval. De cel puțin două ori, președintele Clinton le-a mulțumit personal tinerilor voluntari pentru pentru mâna de ajutor pe  care au dat-o”.

Printre acei tineri voluntari dornici de muncă și mai ales mândri că ajunseseră în cea mai importantă instituție a statului se afla și Monica Lewinsky. Ca și colegii ei, ceilalți stagiari, Monica se mai intersectase cu Bill Clinton și dăduse mâna cu el, înainte ca săgeata lui Cupidon să-l facă pe Clinton să se uite mai cu atenție la Monica.

Pe 15 noiembrie, scrie The New York Times, Lewinsky i-a dezvăluit prietenei sale, Linda Tripp, că a avut prima experiență sexuală cu Clinton, potrivit declarației sub jurământ a lui Tripp în procesul intentat de Paula Jones. (Născută Paula Rosalee Corbin la 17 septembrie 1966, Jones este o funcționară publică americană, fostă angajată a statului Arkansas, care în 1994 l-a dat în judecată pe președintele Statelor Unite, Bill Clinton, pentru hărțuire sexuală).

Trădată de propria așa-zisă prietenă

Și cum secretele nu există pentru a fi pecetluite pentru totdeauna, s-a aflat despre această escapadă dintre Lewinsky și Clinton, astfel că acele zile din noiembrie s-au dovedit a fi cel mai mare coșmar al președintelui.

Linda Tripp, pe care Lewinsky o considera prietenă, a înregistrat în secret convorbirile telefonice despre aventura Monicăi Lewinsky cu Clinton. În ianuarie 1998, Tripp a predat dovezile audio avocatului independent Kenneth Starr, acesta folosind casetele primite de la Tripp ca dovadă că Bill Clinton a comis sperjur atunci când a negat sub jurământ orice relație cu Lewinsky.

La rândul ei, Lewinsky a semnat o declarație sub jurământ în care a negat relația, dar în iulie 1998 a acceptat imunitatea în schimbul unei dezvăluiri complete, după care a depus mărturie în fața unui juriu. Pe baza raportului întocmit de ancheta lui Starr, Camera Reprezentanților a aprobat două articole de punere sub acuzare (sperjur și obstrucționarea justiției); cu toate acestea, Clinton a fost achitat de acuzații de către Senat în 1999.

Fâșneață și zâmbăreață

Lewisky, „săltăreață” și „cochetă”, așa cum o descriau colegii, i-a atras atenția lui Evelyn Lieberman, adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe și prietenă a primei doamne, care pare că nu a plăcut-o pe tânără încă de la început. Lieberman era atentă și la ținutele vestimentare ale stagiarilor și penaliza cu trimiterea acasă tinerele care purtau rochii sau fuste prea scurte. Tot colegii stagiari ai lui Lewinski își amintesc că Lieberman i-a observat comportamentul lui Lewinsky în preajma președintelui și pentru că i s-a părut „suspect” le-ar fi cerut celorlalți membri ai personalului să „scape de fata aia”. După cinci luni, Lieberman a reușit să o repartizeze pe Lewinsky la Pentagon.

Eram mai îngrijorată pentru mama mea decât pentru președinte – Monica Lewinsky

Aproape imediat ce numele ei a devenit popular, viața Monicăi Lewinsky a ajuns sub ochii întregii națiuni americane. Și n-a fost prea complicat pentru jurnaliști să afle informații din trecutul, nu foarte îndepărtat al tinerei Lewinsky. O educație în Beverly Hills umbrită de divorțul amar al părinților ei, un dosar academic mediocru și o adolescență singuratică marcată de problemele de greutate pe care le avea, de dorința de atenție și, așa cum ar fi vehiculat unii dintre foștii ei iubiți, de o tendință de a se agăța de bărbați mai în vârstă, căsătoriți.

Cele mai mici detalii ale vieții ei au fost întinse în direcții total opuse

„Prietenii, ei din Washington și Los Angeles o descriu ca fiind spumoasă, bine intenționată și naivă. Însă detractorii ei folosesc alte cuvinte pentru a zugrăvi portretul tinerei: egocentrică și manipulatoare. O femeie care s-a folosit de sex pentru a-și asigura drumul în lume”.

Deși Bill Clinton negase în mod repetitiv faptul că ar fi avut vreo relație intima cu Lewinsky, până la urmă a recunoscut derapajul și și-a cerut scuze public spunând că regretă tot ceea ce s-a întâmplat.

În documentarul „Hillary” (2008), fostul președinte american își justifica escapada cu Monica Lewinski, motivând că relația extraconjugală a venit pe fondul stresului, a presiunii pe plan profesional și a problemelor personale, cerându-i scuze Monicăi Lewinski pentru faptul că viața ei a stat atâta timp sub semnul unui scandal sexual. În același documentar, Hillary Clinton a făcut la rândul ei dezvăluiri, povestind că după episodul Bill – Monica, ea și soțul ei au fost nevoiți să facă terapie de cuplu pentru a reuși să treacă peste incident.

Prima mărturie publică

După ce a ajuns vedetă internațională, aflată probabil sub presiunea urmărilor acestui scandal sexual, Monica Lewinsky s-a mutat la Londra, în 2005, acolo unde a studiat psihologia, iar în 2006 a urmat un master în cadrul London School of Economics. După o perioadă de respiro și anonimat, Lewinsky a reintrat în atenția publicului atunci când a decis să se confeseze în scris, pentru Vanity Fair, concepând un eseu intitulat „Ruşine şi supravieţuire”, dezvăluind acolo detalii despre viaţa ei şi scandalul sexual în care fusese implicată.

„Regret profund ce s-a întâmplat între mine şi preşedintele Clinton”, a scris Lewinsky în revista Vanity Fair, confirmând faptul că relația a fost una liber consimțită de ambele părți.

După scandal, Monica Lewinsky a primit numeroase oferte pentru a-și scrie biografia, declarând în articolul pe care l-a publicat în Vanity Fair că le-a refuzat  pe toate, chiar dacă unele dintre ele i-ar fi umplut conturile bancare cu zeci de milioane de dolari.

„Am refuzat oferte care mi-ar fi adus mai mult de 10 milioane de dolari, pentru că nu mi s-a părut că ar fi fost cel mai corect și potrivit lucru pe care să-l fac”.

Monica Samille Lewinsky (născută la 23 iulie 1973 în San Francisco, California) este astăzi un susținător vocal al luptei împotriva hărțuirii, în ultimii ani ținând discursuri despre efectele nocive ale bullying-ului.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Monica-Lewinsky

https://www.vanityfair.com/news/2014/05/monica-lewinsky-speaks

https://archive.nytimes.com/www.nytimes.com/library/politics/020898clinton-lewinsky.html

https://www.oprahdaily.com/entertainment/tv-movies/a31195288/monica-lewinsky-today/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Bill Clinton: „Dacă vrei un prieten în Washington, ia-ți un câine”

Un tablou cu Bill Clinton în rochie, găsit în casa miliardarului care s-a sinucis în închisoare

Boris Elțîn, președintele rus găsit „mort de beat” și „în chiloți” pe străzile din Washington

John F. Kennedy, cel mai tânăr președinte american. „Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că acela nu duce nicăieri”