Data de 10 mai 1940 va rămâne în istoria umanității drept una dintre cele mai negre zile ale Europei. În aceea zi, armatele lui Hitler au declanșat atacul asupra Franței, Belgiei și Olandei. A fost o acțiune fulger, declanșată de armatele germane, care a condus în scurt timp la capitularea celor trei țări. Atacul asupra Belgiei și Olandei a fost menit să atragă trupele franceze într-o capcană și să mascheze locul în care grosul trupelor germane aveau să efectueze atacul principal asupra Franței. Ofensiva germanilor din Ardeni a surprins total armata franceză care era concentrată la evenimentele din Belgia și Olanda. Un rol decisiv în atacul germanilor asupra Olandei l-au jucat trupele aeropurtate.
Orașele Haga și Rotterdam, centre vitale al Olandei, au fost atacate în dimineața zilei de 10 mai 1940 de trupele aeropurtate germane, în timp ce frontierele lor erau asaltate de tancurile germane.
Șocul acestor atacuri a fost sporit și de către raidurile de bombardamente întreprinse de aviația germană, Luftwaffe.
Trupele lui Hitler au profitat de elementul surpriză și au înaintat rapid prin Olanda, iar în cea de a treia zi de la atac au făcut joncțiune cu grosul trupelor aeropurtate din Rotterdam. În tot acest timp, Armata a 7-a franceză și-a început deplasarea pentru a veni în ajutorul olandezilor. Era însă prea târziu. În a cincea zi de la începutul invaziei, olandezii au capitulat sub amenințarea unor noi atacuri aeriene germane efectuate asupra marilor orașe.
Observatorii acelor evenimente și apoi istoricii militari și-au pus întrebarea de ce Olanda a capitulat așa de repede, având în vedere faptul că forțele germane de pe teritoriul olandez erau mult mai mici decât cele cu care se confruntau. Mai mult, atacul decisiv al germanilor a fost lansat doar de o singură divizie de blindate, a 9-a.
Marea masă a diviziilor germane de blindate era comasată în Ardeni pentru atacul surpriză ce urma a fi lansat asupra Franței. Chiar și așa, înaintarea diviziei germane din Olanda era extrem de anevoioasă deoarece trebuia să traverseze canale și râuri largi, unde apărarea olandezilor nu ar fi trebuit să întâmpine niciun fel de dificultate.
În teren, înaintarea diviziei blindate germane a depins însă extrem de mult de acțiunile trupelor aeropurtate.
Folosirea la o scară așa de mare a trupelor aeropurtate era o noutate pentru acele vremuri, fiind o armă nouă, cu efective extrem de mici, eficacitatea ei s-a dovedit a fi extrem de mare în Olanda și Belgia.
În mai 1940, Germania avea doar 4.500 de parașutiști bine pregătiți. Aproximativ 4.000 au fost angrenați în atacul asupra Olandei. Ei au fost susținuți de o divizie de infanterie ușoară, de 12.000 de soldați, care a fost transportată cu ajutorul avioanelor.
Generalul Kurt Student, comandantul trupelor aeropurtate germane, a prezentat ulterior planul pe care l-au pus în aplicare subordonații săi:
„Limitele puterii noastre (germane, n.n.) ne-au constrâns să ne concentrăm atenția asupra a două obiective – punctele care păreau esențiale pentru reușita invaziei. Atacul principal, pe care l-am condus personal, a vizat podurile din Rotterdam, Dordrecht şi Moerdijk, pe unde trecea principala rută dinspre sud peste gurile Rinului. Nouă ne revenea sarcina să cucerim podurile, înainte ca olandezii să le poată arunca în aer, şi să le menținem deschise până la sosirea forțelor noastre terestre mobile. Efectivul meu consta din patru batalioane de parașutiști şi un regiment transportat cu avioane (compus din trei batalioane). Am obținut o victorie totală, cu numai 180 de pierderi. Nu îndrăzneam să dăm greș fiindcă, în acest caz, întreaga invazie ar fi eșuat”.
În atacul pe care l-a condus asupra podurile din Rotterdam, chiar generalul Kurt Student s-a numărat printre victime, fiind rănit la cap şi scos din acțiune pentru o perioadă de opt luni de zile.
Un atac secundar a fost lansat de trupele germane aeropurtate asupra orașului, Haga. Scopul acestuia atac era extrem de clar. Soldații germani trebuiau să captureze conducerea guvernului și a serviciilor aferente, urmate de întreaga dezmembrare a instituțiilor de conducere olandeze.
Nici aici, forțele utilizate de germani nu au fost mari, un batalion de paraşutişti şi două regimente aeropurtate, sub comanda generalului Graf Sponeck, trebuiau să paralizeze conducerea statului olandez. Atacul a fost respins, dar a provocat o derută maximă în rândul olandezilor.
Pe 14 mai 1940, comandantul Marinei Regale olandeze, viceamiralul Johannes Furstner, a părăsit țara cu intenția declarată de continuare a luptei. Vasele marinei militare nu au fost incluse în discuțiile despre capitulare. Mai multe vase de luptă olandeze au părăsit țara și au plecat spre Anglia.
Bombardamentele Aliaţilor în Europa, în Al Doilea Război Mondial, au slăbit ionosfera
Dietrich von Choltitz, nazistul care a salvat Parisul
Incidentul care l-a determinat pe Hitler să își schimbe planul de invadare a Franței