A existat sau nu un plan secret de împărțire a României în Primul Război Mondial între statul-major rus și cel german?
Evoluția luptelor de pe frontul românesc, din toamna anului 1916, a ridicat numeroase întrebări contemporanilor acelor evenimente tragice. Aflată sub o presiune puternică exercitată de trupele Puterilor Centrale, Armata Română dădea în lunile octombrie și noiembrie ale anului 1916 semne tot mai evidente de epuizare. În tot acest timp, imensul dispozitiv al trupelor ruse „aliate” nu a schițat niciun gest pentru a veni în ajutorul Armatei Române.
România a intrat în Primul Război Mondial la 27 august 1916, de partea Antantei, pentru a elibera Transilvania. După o scurtă ofensivă de succes peste Carpați, trupele Puterilor Centrale au contraatacat, atât din sud, cât și din Transilvania. Deja, la începutul lunii octombrie 1916, soldații Puterilor Centrale forțau trecătorile Carpaților pentru a pătrunde în Muntenia. Nici în sudul României situația frontului nu era prea îmbucurătoare. După înfrângerea din luna septembrie 1916 de la Turtucaia, trupele bulgaro-germane forțau pătrunderea în Dobrogea.
În această situație, Franța decide să urgenteze trimiterea în România a unei Misiuni Militare care să instruiască și să consilieze Armata Română. Misiunea avea să fie condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. În drum spre România, Berthelot s-a oprit în Rusia și a avut mai multe întâlniri cu conducerea Imperiului rus.
Berthelot se întâlnește cu conducerea Rusiei
Iată ce povestește ambasadorul francez din România acelor ani, contele de Saint-Aulaire, despre convorbirile pe care le-a avut Berthelot, atât cu țarul Nicolae al II-lea, cât în special cu șeful statul-major rus (STAVKA), generalul Alekseev.
„Generalul Berthelot îmi împărtăși impresiile culese în Rusia în timpul diverselor sale contacte la Sankt-Petersburg și la Moghilev, reședința țarului Nicolae al II-lea şi a Marelui Cartier General. `În această țară ciudată, Republica Franceză nu poate conta decât pe suveranul ei absolut, absolut în teorie, din păcate, căci bunele sale intenții sunt din ce în ce mai neputincioase.
Țarul mi-a vorbit cu o admirație care m-a mișcat, căci era vădit sinceră, despre armata franceză. La sfârșitul dejunului pe care ni l-a oferit, a ridicat paharul în cinstea succesului misiunii mele și pentru victorie`. (…)
În ceea ce privește România, țarul se exprimase astfel: `Spuneți-i regelui Ferdinand că mă aflu alături de el cu armatele mele, cu toate armatele, și că-l voi sprijini până la ultimul om şi ultima copeică`, consemnează în memoriile sale Contele Saint-Aulaire, ambasadorul francez în România în perioada 1916-1920.
Primul indiciu al planului secret de împărțire a României
Dacă țarul susținea România, în schimb statul-major rus și conducerea politică a Rusiei aveau o cu totul altă opinie față de România.
„Dar ce deosebire față de cei care dețineau în realitate puterea politică și puterea militară! `La Sankt-Petersburg`, îmi spuse generalul Berthelot, `președintele Consiliului, Stürmer` (Boris Stürmer, prim-ministru și ministru de Externe rus după destituirea lui Serghei Sazonov n.a.), căruia m-a prezentat Paléologue (Maurice Paléologue, ambasadorul Franței în Rusia, n.na.), nu și-a dat osteneala să-mi ascundă defetismul lui. Vorbele sale sună a trădare și a pace separată.
În ceea ce-l privește pe generalul Alekseev, șeful de stat-major al armatei ruse, mai brutal ca Stürmer, el mi-ar fi răpit orice iluzii dacă aș mai fi avut unele. (…) Nu mi-a vorbit de România decât ca să-mi spună pe un ton foarte neplăcut: `Dacă românii țin atât de mult să vă aibă, noroc bun, dar mai ales faceți-i să înțeleagă că România nu se apără pe Carpați, ci pe Siret. Și îmi arătă pe hartă, lovind mereu cu rigla, tăietura dintre Muntenia, care trebuia evacuată, şi Moldova, care trebuia apărată, ca zonă protectoare a sudului Rusiei`. Mai târziu, în lumina altor spuse asemănătoare și a unor decizii conforme cu ele, am întrezărit primul indiciu al unui plan secret de împărțire a României, negociat în plin război între statele-majore rus și german”, consemna Saint-Aulaire.
Rușii refuză să vină în ajutorul soldaților români
În octombrie și noiembrie, situația de frontul românesc se deteriora vizibil. Chiar și așa, rușii au refuzat să vină în ajutorul trupelor române, deși în Moldova aveau la dispoziție peste jumătate de milion de soldați
„La sfârşitul lui octombrie, trupele rusești concentrate în Moldova numărau peste 500.000 de oameni. De acord cu generalul Berthelot, statul-major român voia să le atribuie rolul de rezerve generale pentru înlocuirea trupelor românești în punctele unde frontul devenea vulnerabil din cauza stării de epuizare a acestora. Dar statul-major rus, pretextând că trupele românești care luptau eroic singure nu erau sigure, a refuzat să-și intercaleze unitățile pe un front pe care nu-l ocupau în întregime.
Se pierdea un timp prețios în negocieri pentru a-l face să accepte, în principiu, comanda unei părţi a frontului pe care nu o va ocupa niciodată. În timpul acestor tergiversări, inamicul trecea prin trecătorile Carpaților”.
„Nici un om, nici un tun!”
După ce trupele Puterilor Centrale au pătruns în Muntenia, generalul Belaev, conducătorul trupelor ruse din România, susținea în continuarea retragerea generală în Moldova, „adică abandonarea unor imense bogății inamicului şi demoralizarea armatei (române, n.n), în cea mai mare parte originară din Muntenia, unde familiile şi bunurile combatanților aveau să cadă în mâinile cotropitorilor”, cum bine explica contele de Saint-Aulaire .
Din nou, în timpul bătăliei pentru București, generalii români și francezi au solicitat din nou concursul soldaților ruși. Răspunsul lor a fost fără echivoc: „Nici un om, nici un tun!”
O trădare militară
Cei care au trăit acele evenimente au încercat să își explice atitudinea militară pe care o avea Rusia față de România. Iată ce considera contele de Saint-Aulaire:
„Trădare militară a generalului Alekseev, căci atitudinea reprezentantului său, generalul Belaev, nu se putea explica decât prin ordine date de autoritatea superioară. Ordine care erau de altfel conforme cu declarația făcută de șefului de stat-major rus generalului Berthelot, despre necesitatea de a părăsi Muntenia şi de a stabili pe linia Siretului un baraj în pragul Moldovei. Dar şi trădare politică a lui Stürmer, hotărât, de cum preluase puterea, să încheie pace separată, furios pe intervenția României care îngreuna, față de un aliat, realizarea planului său de împărțire cu Puterile Centrale: Moldova Rusiei, Muntenia Austriei, drept compensare pentru Galiția cedată Germaniei pentru a reconstitui Polonia sub sceptrul lui Wilhelm II.
În afară de faptul că nici un document nu aduce vreo dovadă irecuzabilă a acestui plan, care a fost cu siguranță nutrit, dar care nu a fost consfințit probabil nici măcar printr-un acord secret, explicația este prea simplă pentru complexitatea problemelor rusești la acea vreme”.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cum a contribuit Gavrilo Princip la declanșarea Primul Război Mondial?