20 de cadavre decapitate au fost descoperite la o piramidă mayașă a morții
Rămășițele măcelărite ale 20 de tineri, găsite într-o piramidă mayașă din sudul Mexicului, sugerează că situl ar fi putut fi un monument al morții. Victimele sacrificate au fost depuse în două morminte distincte, care ar fi putut fi săpate la o distanță de până la 1.200 de ani, ceea ce sugerează că monumentul macabru a servit, probabil, zeităților mai întunecate vreme de mai multe secole.
Potrivit cercetătorilor de la Institutul Național de Antropologie și Istorie din Mexic (INAH), modul în care victimele au fost decapitate oferă dovezi clare că structura a fost asociată cu moartea și cu zeii lumii subterane.
Se crede că nefericiții indivizi au fost folosiți drept mijloc de consacrare a piramidei și de cimentare a relației acesteia cu viața de apoi, conform IFL Science.
Situată în situl arheologic Moral-Reforma din Peninsula Yucatan, terifianta piramidă, cunoscută sub numele de Structura 18, a fost construită cel mai probabil în etape, cu ofrande umane necesare pentru a sfinți fiecare secțiune suplimentară finalizată. Prin urmare, cele două execuții în masă ar putea face referire la evenimente-cheie din timpul construcției templului.
Cât de vechi sunt, de fapt, mormintele?
Arheologii cred că primul dintre acestea datează din perioada preclasică târzie, care a durat între aproximativ 300 î.Hr. și 250 d.Hr. Deși vârsta exactă a scheletelor nu a fost încă identificată, prezența a 567 de ofrande materiale, cum ar fi bibelouri cu mărgele, vârfuri de proiectil și ace osoase, ajută la plasarea rămășițelor în acest interval general de timp.
Compus din șapte morminte separate, acest depozit mai vechi conține oasele a cel puțin 12 victime. O a doua serie de 13 înmomântări, care datează din perioada clasică târzie, care a durat între 600 și 900 d.Hr., a fost, de asemenea, descoperită în sit.
„În cadrul acestor 13 înmormântări am numărat opt indivizi care trebuie să fi fost decapitați și cărora le-au fost dezemembrate părți din corp și plasate separat pentru a consacra templul”, a explicat coordonatorul cercetării, Francisco Apolinar Cuevas Reyes.
Statutul tinerilor în societatea mayașă precolumbiană
Ambele depozite mortuare au fost alcătuite din bărbați adulți tineri, care prezentau modificări ale formei craniului. Potrivit lui Cuevas Reyes, această „caracteristică fizică a fost obținută în mod deliberat prin imobilizarea capului la o vârstă fragedă, deoarece acesta ridica statutul acestor indivizi în societatea mayașă precolumbiană. De asemenea, la doi dintre indivizii din perioada clasică târzie am observat modificări dentare prin pilirea și încrustarea cu jad a dinților din față”.
Săpăturile de la Moral-Reforma sunt în prezent în curs de desfășurare. Arheologii încearcă să pună cap la cap detaliile sângeroase a ceea ce s-a întâmplat în piramida morții.
Vă mai recomandăm și:
Două mumii scoțiene s-au dovedit a fi formate din câte trei oameni împreunați intenționat
Arheologii au descoperit o groapă comună preistorică, plină cu schelete decapitate
Victimele mayașilor erau legate înainte de a fi sacrificate. Ce ascunde „Peștera terorii”?
Drogurile, nelipsite din ritualurile mayașilor. Ce substanțe foloseau?