Pentru mai bine de jumătate de secol, monstrul Tully (Tullimonstrum gregarium), un animal enigmatic, care a trăit cu 300 de milioane de ani în urmă, i-a derutat pe palentologi, deoarece anatomia sa ciudată a făcut dificilă clasificarea.
Recent, un grup de cercetători a propus o ipoteză conform căreia Tullimonstrum ar fi fost o vertebrată asemănătoare ciclostomilor (agnatele, cum ar fi lampreta și mixinele). Studiile de până acum au susținut și au respins în același timp această ipoteză.
În prezent, o echipă de cercetare din Japonia crede că a găsit răspunsul cu ajutorul imagisticii 3D, după ce a găsit caracteristici detaliate ale monstrului Tully, care sugerează cu tărie că acesta nu era o vertebrată.
Cu toate acestea, clasificarea exactă și tipul de nevertebrată nu au fost deocamdată stabilite.
În anii 1950, Francis Tully se bucura de pasiunea sa de vânător de fosile într-un sit cunoscut sub numele de Mazon Creek Lagerstätte, în statul american Illinois, atunci când a descoperit ceea ce avea să fie cunoscut mai târziu sub numele de monstrul Tully.
Acest „monstru” marin, de 15 centimetri, în medie, vechi de 300 de milioane de ani, s-a dovedit a fi o enigmă, deoarece, încă de la descoperirea sa, cercetătorii au dezbătut în care categorie a creaturilor vii s-ar potrivi. Mazon Creek Lagerstätte este unul dintre puținele locuri din lume în care amprentele acestor animale marine cu corp moale să fie surprinse în detaliu în noroiul subacvatic, înainte de a se descompune, potrivit EurekAlert.
În 2016, un grup de oameni de știință a propus ipoteză conform căreia că monstrul Tully ar fi o vertebrată. În acest caz, ar putea exista o piesă lipsă din puzzle-ul evoluției vertebratelor.
Noi cercetări efectuate de o echipă de la Universtatea din Tokio și de la Universitatea Nagoya din Japonia ar putea să fi pus în sfârșit capăt dezbaterii.
„Credem că misterul de a fi o vertebrată sau nevertebrată a fost rezolvat. Având în vedere mai multe linii de dovezi, ipoteza vertebratelor monstrului Tully este de nesusținut. Cel mai important punct este că monstrul Tully a prezentat o segmentare în regiunea capului, care s-a extins de la corpul său. Această caracteristică nu este cunoscută în niciun neam de vertebrate, ceea ce sugerează o afinitate nevertebrată”, a declarat Tomoyuki Mikami, doctorand la Școala de Științe a Universității din Tokyo.
Echipa a studiat peste 150 de monștri Tully fosilizați și pete 70 de alte fosile de animale variate din Mazon Creek. Datele 3D obținute au arătat că trăsăturile folosite anterior pentru a identifica monstrul Tully ca fiind o vertebrată nu corespundeau, de fapt, cu cele ale vertebratelor.
Următorul pas al investigației va fi acela de a răspunde la întrebarea din ce grup de organisme face parte.
Fosilele problematice precum Tully evidențiază provocarea de a reconstitui istoria dinamică a Pământului și a diverselor organisme care l-au locuit.
Care animale percep timpul cel mai rapid și cum le ajută asta?
Evoluția viermilor de mare, explicată de o fosilă antică
Dezastru pe un râu din Australia: milioane de pești au fost găsiți morți
O nouă specie de broască, parcă desprinsă din „Stăpânul Inelelor”, a fost descoperită în Ecuador