Unde s-ar putea afla mormântul lui Alexandru cel Mare?
Alexandru cel Mare cucerise la 32 de ani un imperiu care se întindea din Balcani și până în Pakistanul de astăzi, devenind astfel suveranul unuia dintre cele mai mari imperii din lumea antică. În ciuda succesului și a faimei sale, este imposibil să îi aduci omagiile astăzi, deoarece locația în care se află mormântul său este un mister.
Dar, pe baza scrierilor antice, a legendelor și a descoperirilor recente, există vreun indiciu cu privire la locul unde este îngropat Alexandru cel Mare?
Generalul macedonean a murit în Babilon în 323 î.Hr., iar imperiul său s-a prăbușit la scurt timp după aceea, în timp ce generalii și oficialii săi se luptau pentru control. Unul dintre generalii săi, Ptolemeu, a preluat controlul asupra trupului lui Alexandru cel Mare și l-a adus în Memphis, în Egipt, în 321 î.Hr., a scris egiptologul Chris Naunton în cartea sa „Searching for the Lost Tombs of Egypt”, („Căutarea mormintelor pierdute din Egipt”).
„Locația mormântului ar putea fi acum subacvatică…”
Arhivele istorice sugerează că trupul lui Alexandru cel Mare a fost probabil păstrat în Memphis (un oraș antic din apropierea capitalei Cairo) până când a fost construit un mormânt în Alexandria, iar cadavrul a fost mutat acolo. Nu este clar când s-a întâmplat acest lucru, dar este posibil să fi durat câteva decenii, a scris Naunton. Documentele istorice indică faptul că, la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr., un alt mormânt pentru Alexandru, cunoscut sub numele de „Sema” sau „Soma” a fost construit în Alexandria, iar acesta pare să fi fost ultimul mormânt în care a fost așezat Alexandru, a scris egiptologul.
Nu este clar unde anume se află acest mormânt.
„Locația mormântului ar putea fi acum subacvatică – istoricul grec antic Strabon sugerează că se afla în „districtul palatelor”, din care o parte este acum, cu siguranță, subacvatică. Dar ar fi putut fi mai departe, pe uscat – sursele nu ne permit să fim siguri de acest lucru”, a declarat Naunton, potrivit Live Science.
Egiptologul a spus că, cel mai probabil, mormântul lui Alexandru cel Mare nu va fi găsit.
„Probabil că, în mare măsură, nu a supraviețuit. Secole de distrugeri naturale și provocate de om și prezența orașului modern, care acoperă complet orașul antic, au asigurat asta”, a spus Naunton.
„Mormântul de alabastru”
Chiar dacă se vor găsi rămășițe ale mormântului, s-ar putea să nu fie posibilă identificarea mormântului ca fiind cel al lui Alexandru cel Mare. Textele istorice oferă puține informații despre cum arăta mormântul, iar o inscripție pe mormânt ar putea fi necesară pentru a-l identifica, a adăugat acesta.
Deși nu se cunoaște locația mormântului său final, există două locații care au supraviețuit și în care corpul lui Alexandru cel Mare ar fi putut fi așezat o vreme. Una este dată de un mormânt din estul Alexandriei, cunoscut sub numele de „mormântul de alabastru”. Nu există nicio inscripție pe acesta, dar este de dimensiuni considerabile. Este posibil să fi fost mormântul în care Alexandru a fost păstrat după ce trupul său a fost mutat pentru prima dată în Alexandria, a spus Naunton. Pare să dateze din jurul secolului al III-lea î.Hr., iar unele elemente ale decorului sunt similare cu alte morminte antice din Macedonia.
Unde s-ar putea afla mormântul?
În plus, există un sarcofag care a fost construit pentru Nectanebo al II-lea, un faraon care a fost forțat să fugă din Egipt în jurul anului 343 î.Hr. când a fost invadat de perși. Există o legendă veche care spune că acesta a ținut corpul lui Alexandru pentru o perioadă, posibil după ce a fost adus pentru prima dată la Memphis din Babilon. În prezent se află la Muzeul Britanic.
Unii cercetători cred că ultimul mormânt va fi găsit. Chugg a identificat câteva zone din Alexandria, care sunt promițătoare. Zahi Hawass, fost ministru egiptean al Antichităților, crede că mormântul se află într-o zonă cunoscută în prezent sub numele de cimitirul latin de la El-Shatby, în Alexandria, și că locul de veci al lui Alexandru cel Mare ar putea fi găsit în viitor.
Vă mai recomandăm și:
Biblioteca din Alexandria. Misterele celei mai renumite biblioteci din istorie
Un fermier din Grecia a descoperit din greşeală un mormânt antic ce avea şi o cameră ascunsă
O scrisoare de dragoste a fost găsită în sarcofagul unui general al lui Alexandru cel Mare
Un atelier de mumificare din Egiptul Antic dezvăluie rețetele folosite la îmbălsămare