Cum i-a preparat Regina Elisabeta a României o salată sculptorului Oscar Späthe

27 03. 2023, 15:00

Oscar Späthe a fost unul dintre cei mai talentați sculptori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. A creat numeroase opere de artă care au dăinuit până astăzi în muzeele bucureștene sau în piețele de for public din România. Cum sculptorul a petrecut multă vreme atât cu Carol I, cât în special cu Regina Elisabeta, lucrând la diferite opere de artă pentru cuplul regal, Oscar Späthe (grafiat și Spaethe)  a colecționat și o întreaga paletă de amintiri legată de aceștia.

Pe vremea Regelui Carol I, sculptorul Oscar Späthe  a fost la Palatul Regal, fiind unul dintre artiștii răsfățați de cuplul monarhic din fruntea României. Atât Regele, cât și Regina, îi apreciau foarte mult talentul, astfel încât multe dintre operele artistului se aflau la loc de cinste, atât în Palatul din Calea Victoriei, cât şi în cel de la Cotroceni.

Oscar Späthe a relatat în revista „Realitatea Ilustrată”, în primul număr din luna martie a anului 1936, una dintre amintirile cele mai nostime și pitorești legate de Regina Elisabeta.

Späthe a dezvăluit revistei că s-a bucurat de onoarea de a mânca dintr-o salată specială preparată pentru el tocmai de prima regină a României. Articolul nu a apărut întâmplător. Tocmai se împlineau 20 de ani de la moartea Reginei Elisabeta.

O salată regală

Într-o zi, pe când lucra la bustul Reginei Elisabeta, cunoscută de oamenii din lumea artei și sub pseudonimul literar Carmen Sylva, Oscar Späthe a intrat într-o discuție gastronomică cu suverana României, care i-a mărturisit că, deși este regină, știe și ea să gătească. Cum reginei i s-a părut că sculptorul a fost destul de sceptic la auzul acestor vorbe, a hotărât să îi prepare pentru a doua zi o salată specială.

Iată ce povestea Oscar Späthe despre întregul episod: „Nu voi uita niciodată ziua când marea Carmen Sylva, mi-a făcut onoarea să-mi prepare o salată, o adevărată salată regală. Și iată cum, într-o zi, lucrând la bustul Reginei, veni vorba de mâncăruri:

–  Eu, Majestate, știu să fac fel de fel de lucruri bune, am spus Reginei.

–  Nu mă mir – îmi răspunse Regina – pentru că și eu știu să prepar lucruri bune.

–  Eu nu pot să-mi închipui că o regină știe să gătească!

– Şi totuşi o salată specială, invenția mea, mă pricep să fac. Vrei să-ți fac una, domnule Spaethe?

–  Eu am început să râd, dar Regina a continuat:

–  Bine, mâine iți prepar o salată. Și adresându-se camerierului Lupin: mâine să fie toate preparatele pentru salata mea!”

Regina își respectă promisiunea

A doua zi când sculptorul s-a întors la Regină pentru a conținua munca la bustul suveranei, sculptorul este surprins de faptul că lângă jilțul acesteia era întinsă o masă cu fel de fel de bunătăți. Regina l-a invitat pe Oscar Späthe să o  asiste la preparea salatei, însă sculptorul fusese mai mult atras de sticla de vin pe care regina i-a oferit-o spre degustare. „A doua zi, găsesc pe o masă mare, alături de jilțul Reginei, farfurii cu fel de fel de lucruri: carne de vițel tăiată în pătrățele, carne de biftec, cartofi, mere, capere, un bidon de undelemn și o sticlă de vin de Bordeaux. Priveam și nu înțelegeam. Mi-am spus însă că ceva tot trebuie să iasă din atâtea bunătăți, deși, drept să-ți spun, mă uitam mai mult la sticlă. Regina stătea în jilț şi eu ii dădeam la îndemâna lucrurile pe care mi le cerea. Voiam să o ajut, dar ea mă oprea:

–  Nu, eu fac salata! Acum gustă vinul şi vezi dacă-i bun.

Gust vinul şi văd că-i cel mai bun vin pe care l-am băut în viața mea.

–  Ia o lingura de supă, îmi spuse Regina, și toarnă în castron două linguri de vin. Execut, adăugând:

– Majestate, pun poate prea puțin vin! (gândeam că în castron, două linguri de vin din acesta minunat, o să se piardă).

– Nu, eu fac salata, repetă Regina. Dumneata amestecă mai bine. După aceasta, acoperi vasul.

–  Lupin, când pleacă domnul Spaethe, să-i duci salata la trăsură”.

Dar cu vinul cum rămâne?

Cum sculptorului i-a rămas gândul la vinul pe care tocmai îl degustase s-a gândit să își încerce norocul. În fond, o asemenea salată regală mergea foarte bine acompaniată de un vin  Bordeaux. „Salata o aveam eu, dar mă gândeam cum să-i cer vinul. Lucram, dar cu gândul la sticlă. Și-mi veni o idee genială:

–  Nu știu dacă Majestatea Voastră cunoaște un proverb german: `dacă-i dai dracului un deget, el vrea mâna toată`.

–  Îl cunosc, îmi spuse Regina, dar nu văd legătura.

Îmi luai curaj, ca să lămuresc lucrurile:

–  Majestatea Voastră mi-ați oferit o salată, din care puțini muritori s-au desfătat. Dar m-ați pus să gust și din vin. Și vinul se complace admirabil cu salata, Majestate!

– Lupin, spuse Regina, nu uita să duci la trăsura domnului Spaethe şi sticla de vin!

Eu spusesem tovarășilor mei de cameră, că o să viu cu salata Reginei, dar când m-au văzut și cu sticla de vin, au început să cânte cu toții `Trăiască Regele`”.

Regina, încântată de operele de artă realizate de Oscar Spaethe    

În cea ce privește opera de artă la care lucra, „Regina în jilț”, suveranei i-a plăcut atât de mult încât i-a comandat lui Oscar Späthe mai multe exemplare.

„Bustul `Regina în jilț`, l-am făcut în mai multe exemplare. Unul se găsește la Peleș, altul a fost dăruit de regină la un concurs de cântăreți de pe valea Rhinului și unul a fost trimis în America. Regina mi-a comandat apoi o duzină de reproduceri, pe care le-a dăruit doamnelor de onoare şi aghiotanților. Carmen Sylva era de o candoare şi de o sinceritate uimitoare”, mărturisea Oscar Spaethe.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Momentul în care regina Maria a intrat în sufletul şi în istoria românilor. Avea doar 17 ani

Regina Maria a României, cea mai frumoasă față a diplomației românești. „În anii durerii, am învățat să mă rog”

De ce va fi îngropată Regina Elisabeta a II-a într-un sicriu căptușit cu plumb?

Promisiunea făcută de Regina Elisabeta a II-a în 1949