În dimineața zilei de 7 aprilie 1940, la ora 3:25, avioanele britanice de recunoaștere au identificat „puternice forțe navale germane care se deplasau rapid către nord”, prin strâmtoarea Skaggerak, spre coasta norvegiană.
La puțin timp după acest eveniment, Winston Churchill avea să declare: „Nouă, la Amiralitate, nu ne-a venit să credem că aceste forțe se îndreptau spre Narvik” – în ciuda unui „raport primit de la Copenhaga potrivit căruia Hitler avea de gând să captureze acest port”. Flota britanică, ancorată la Scapa Flow, a plecat din port la ora 19:30, pentru a intercepta vasele germane.
Britanicii însă nu au luat în vedere posibilitatea ca vasta flotă germană să nu caute o confruntare cu marina britanică, iar scopul ei să fie doar asigurarea unei rapide debarcări a soldaților germani pe țărmurile Norvegiei. Aliații, care se pregăteau să mineze apele norvegiene începând cu data de 8 aprilie și apoi să debarce un contigent mixt de forțe în porturile norvegiene, nu s-au gândit nicio secundă că, sub ochii lor, germanii pot să îi devanseze cu câteva ore în „cursa” pentru Norvegia.
Analiștii militari și apoi istoricii au încercat să răspundă la întrebarea: de ce forțele norvegiene nu au putut face față unor forțe invadatoare germane atât de mici? În fond, trupele germane care au debarcat în Norvegia nu numărau mai mult de 10.000 de combatanți.
Prima mare problemă a norvegienilor a constat în faptul că forțele lor nici măcar nu erau mobilizate, în ciuda avertismentelor primite de la ambasadorul lor la Berlin, dar şi a insistențelor comandantului Statului lor Major General. Ordinul de mobilizare a trupelor norvegiene a fost dat abia în noaptea de 8 spre 9 aprilie, cu doar câteva ore înainte de invazie. A fost emis mult prea târziu, iar invadatorii germani, care s-au mișcat deosebit de rapid, au pus capăt procesului.
Churchill a remarcat că, la acea dată, guvernul norvegian urmărea în principal activitățile englezilor. În timpul celor douăzeci şi patru de ore cruciale dinaintea debarcării germanilor, atenția norvegienilor a fost absorbită de operațiunea britanică de minare a apelor norvegiene.
De altfel, șansele ca norvegienii să își revină după șocul inițial produs de atacul germanilor au fost minime. Alte armate ale vremii, mai mari și mai experimentate, nu au putut să facă față unui „Blitzkrieg” modern, chiar și la o scara redusă așa cum l-au aplicat germanii împotriva norvegienilor. Operațiunea fulger a germanilor în Norvegia a întrunit toate armele, de la aviație, la trupe terestre și marină. În plus, viteza mare de acțiune a trupelor germane nu a oferit norvegienilor nicio șansă pentru a se regrupa, cu scopul de a organiza o rezistență.
La Narvik, două nave din paza de coastă norvegiană au angajat lupte cu distrugătoarele germane, dar au fost repede scufundate, iar germanii au debarcat în port, profitând și de o inactivitate a apărării norvegiene de pe țărm.
Mai înspre sud, Trondheim a fost capturat cu ușurință de trupele germane. Capturarea portului le-a deschis germanilor înaintarea spre centrul Norvegiei.
Singurele probleme mai importante cu care germanii s-au confruntat în invazia asupra Norvegiei au fost la Oslo. Acolo, forța principală de invazie a germanilor a întâmpinat o puternică rezistență din partea norvegienilor. Mai mult, crucișătorul Blucher, pe care se aflau mulți dintre ofițerii germani care coordonau invazia, a fost scufundat de torpilele lansate din fortăreața Oscarborg.
În aceste condiții, germanii au renunțat la tentativa de a forța trecerea, până când fortăreața s-a predat, în urma unui puternic atac aerian german. Astfel, sarcina de a captura capitala Norvegiei a revenit trupelor de parașutiști, care aterizaseră pe aeroportul Fornebu.
Chiar în după-amiaza zilei de 9 aprilie, această forță simbolică a înscenat o defilare prin oraș, ceea ce a avut darul să îi intimideze pe norvegieni. Oricum, ușoara întârziere germană i-a permis regelui Norvegiei, însoțit de guvern, să fugă spre nord, unde încercau să organizeze o rezistență.
În același timp cu invadarea Norvegiei, germanii au ocupat și Danemarca. Chiar momentul capturării Copenhagăi a fost astfel ales încât să fie simultan cu ocuparea capitalei Norvegiei. În dimineața zilei de 9 aprilie 1940, cu puțin timp înainte de ora 5 dimineața, trei mici nave germane de transport au pătruns în port, sub acoperirea aviației.
Trupele germane n-au întâmpinat nicio rezistență la debarcare, astfel că au trimis un batalion să ia cu asalt cazărmile. În același timp, era invadată şi frontiera terestră a Danemarcei, în Jutland, unde după un scurt schimb de focuri, danezii n-au mai opus nici o rezistență.
Ocuparea Danemarcei a asigurat controlul germanilor asupra unui coridor maritim ce pornea din propriile lor porturi şi ajungea până în sudul Norvegiei, oferindu-le totodată aeroporturi avansate de unde își susțineau trupele aflate acolo. Danezii ar fi putut opune o rezistență mai îndelungată, însă țara lor era atât de vulnerabilă strategic, încât au exclus aproape orice posibilitate de apărare împotriva unui atac puternic cu arme moderne inițiat de germani.
Cursa pentru debarcarea în Norvegia
Peste 100 de specii noi de insecte au fost descoperite în Norvegia
Cea mai veche piatră runică din lume, găsită în Norvegia
Tezaur de comori din epoca vikingă, scos la lumină în Norvegia. Cât valorează?