Statui egiptene antice, care înfățișează chipul unui faraon, dezgropate la un templu al Soarelui
Arheologii din Egipt au descoperit statuile unor membri ai familiei regale antice, într-un templu al Soarelui din Heliopolis, un sit arheologic care a fost cândva un oraș important din apropiere de ceea ce este în prezent Cairo.
Fragmentele sculptate în piatră includ reprezentări ale lui Ramses al II-lea (domnia între 1279 și 1213 î.Hr.), Ramses al IX-lea (domnia între 1126 și 1108 î.Hr.), Horemheb (domnia între 1323 și 1295 î.Hr.) și Psamtik al II-lea (domnia între 595 și 589 î.Hr.), a transmis Ministerul Egiptean al Turismului și Antichităților.
Templele solare se găsesc în mai multe situri din Egipt și sunt dedicate zeului antic egiptean al Soarelui, Ra, dar templul solar de la Heliopolis a avut o importanță deosebită.
Slujirea zeilor, una dintre îndatoririle regilor egipteni antici
Potrivit credințelor egiptene, Heliopolis este acolo „unde a fost creată lumea, odată cu primul răsărit de Soare. Aici a fost celebrată legătura dintre regalitatea creatorului și zeul Soarelui”, a declarat șeful săpăturilor, Dietrich Raue, directorul departamentului din Cairo al Institutului Arheologic German.
Raue a menționat că faraonii au ridicat statui, obeliscuri și alte structuri la Heliopolis pentru a-și legitima domnia și pentru a-l onora pe zeul Soarelui.
„Slujirea zeilor a fost una dintre îndatoririle majore ale regilor egipteni antici, iar dedicarea statuilor este parte din aceasta. În mod ideal, niciun conducător al Egiptului nu ar trebui să fie în funcție fără binecuvântarea zeului Soare”, a explicat Raue.
Fragmentele de statui nou descoperite, care prezintă capetele faraonilor pe sfincși, ar fi fost plasate în fața porților sau lângă obeliscurile din templul Soarelui, potrivit lui Raue. La un moment dat, în Antichitate, statuile au fost distruse și refolosite ca materiale de construcție, a adăugat șeful săpăturilor.
Dorința regilor de a lăsa un semn tangibil
„Materialul statuar abundent găsit de misiune atestă importanța de lungă durată a sitului în [epoca] faraonică”, a declarat pentru Live Science Massimiliano Nuzzolo, un egiptolog de la Academia Poloneză de Științe care studiază un templu al soarelui la Abu Ghurab în Egipt. Descoperirile faraonului-sfinx dezvăluie, de asemenea, „dorința regilor din al doilea și primul mileniu [î.Hr.] de a lăsa un semn tangibil al închinării lor pentru zeul Soarelui Ra într-unul dintre principalele locuri ale civilizației egiptene”, a adăugat Nuzzolo.
Peter Brand, profesor de istorie, specializat în egiptologie, de la Universitatea Memphis din SUA, a spus că există încă multe lucruri pe care nu le știm despre Heliopolis. De exemplu, deși Ramses al II-lea a fost un faraon proeminent, care a extins Imperiul Egiptean, nu este clar dacă a reconstruit părți din acest templu al soarelui sau a continuat să folosească unul mai vechi.
Vă mai recomandăm și:
O mumie de peste 4.000 de ani, cea mai veche găsită vreodată în Egipt
Cleopatra, regina egipteană care a sedus doi generali romani
O statuie ce seamănă cu Sfinxul a fost descoperită la Dendera