Scheletul unui Tyrannosaurus-Rex, care datează de acum 67 de milioane de ani, va fi scos la licitație în aprilie, în Elveția. Evenimentul marchează o premieră pentru Europa, a anunțat casa de licitații Koller.
Scheletul, poreclit Trinity, va fi scos la licitație la Zurich, pe 18 aprilie, potrivit casei de licitații Koller. Cu o înălțime de 3,9 metri, Trinity a fost evaluat la o valoare cuprinsă între 6 până la 8 milioane de franci elvețieni, adică în jur de 6,5 până la 8,7 milioane de dolari.
Christian Link, responsabil cu suvenirurile de istorie naturală de la Koller, a declarat că aceasta este o „estimare foarte mică”.
Trinity este „unul dintre cele mai spectaculoase schelete de T. Rex existente, o fosilă bine conservată și restaurată în mod strălucit”, a spus casa de licitații.
Vânzarea va marca „prima dată în Europa și doar a treia oară în lume când un schelet întreg al unui dinozaur T-Rex de o excepțională calitate, va fi vândut în cadrul unei licitații”.
Koller a subliniat un studiu publicat în 2021 în revista științifică Nature, care preciza că, pe întreaga planetă, până în prezent au fost găsite doar 32 de schelete de adult aparținând T. Rex. Dinozaurul din această specie este considerat unul dintre cei mai mari prădători tereștri care a pășit vreodată pe Pământ.
Scheletul Trinity este făcut din materialul osos provenit de la trei specimene de T. Rex. Acestea au fost dezgropate între 2008 și 2013 din formațiunile Hell Creek și Lance Creek din Montana și Wyoming (SUA).
Cele două situri sunt cunoscute pentru descoperirea a încă alte două schelete importante de T. Rex, care au fost scoase la licitație. Sue a fost scos la licitație în 1997 pentru suma de 8,4 milioane de dolari, iar Stan, cel care a bătut recordul mondial de preț de 31,8 milioane de dolari la Christie’s, în 2020.
În 2022, Christie’s a retras un schelet de T. Rex, excavat tot din Montana, cu câteva zile înainte să fie scos la licitație în Hong Kong, după ce au fost exprimate îndoieli cu privire la unele părți ale scheletului.
În privința lui Trinity, doar jumătate din materialul osos al scheletului provine de la trei specimene de Tyrannosaurus-Rex, conform casei de licitații Koller. Craniul lui Trinity este „incredibil de bine conservat” și provine de la un singur specimen de T. Rex.
Scheletul a fost furnizat de „o persoană privată” și a fost transportat cu avionul în nouă lăzi mari în Elveția, pentru a fi reasamblat, a spus Link, potrivit Phys.org.
Vânzarea la licitație a scheletelor de dinozauri și a altor fosile a adus zeci de milioane de dolari în ultimii ani, însă experții au avertizat că acest comerț ar putea să dăuneze științei, deoarece specimenele ajung în mâini private și nu mai sunt la îndemâna cercetătorilor.
Koller a remarcat că „rarele schelete de exemplare adulte de T. Rex care fost dezgropate se află aproape toate în colecții instituționale, în prezent”.
Scheletul va fi vedeta unei licitații care va cuprinde o serie de alte fosile, precum și o rocă de 2.145 de kilograme, care este „unul dintre cei mai mari meteoriți marțieni găsiți vreodată pe Pământ”.
Un dinozaur „cu față de bulldog” descoperit recent era ca un T. Rex pe steroizi
De ce au păsările aripi? „Veriga lipsă”, găsită în fosilele de dinozauri
Fosila unei creaturi marine preistorice a uimit paleontologii
Neanderthalienii au reușit să vâneze elefanți de două ori mai mari decât cei din zilele noastre