Home » Istorie » Liberace, flamboaiantul showman american. Unul dintre cei mai excentrici artiști ai secolului XX

Liberace, flamboaiantul showman american. Unul dintre cei mai excentrici artiști ai secolului XX

Publicat: 12.03.2023

Liberace (1919 – 1987) a fost un extravagant pianist, cântăreț și actor american. Născut Władziu Valentino Liberace pe 16 mai 1919 în West Allis, Wisconsin, din părinți emigranți (mama, poloneză, iar tatăl italian) Liberace a început să cânte la pian de la o vârstă fragedă, devenind în timp unul dintre cei mai populari animatori ai anilor 1950 și 1960, dar și cel mai bine plătit artist din lume, între 1950 și 1970.

Era cunoscut pentru spectacolele sale opulente, strălucitoare și chiar exagerate, care includeau adesea costume încrustate cu bijuterii, precum și haine de blană, pelerine și alte obiecte vestimentare, accesorii și decoruri elaborate, dar și abilitățile sale incontestabile de a cânta la pian.

Un showman adevărat, căruia îi plăcea să i se spună „Regele Lună”, extravagant, dar plin de farmec, controversat, dar un artist cu adevărat talentat.

Michael Douglas în rolul lui Liberace

Liberace a avut propria emisiune de televiziune „The Liberace Show”, care a rulat din 1952 până în 1955, fiind una dintre cele mai bine cotate emisiuni ale timpului său. De asemenea, a apărut în mai multe filme și emisiuni de televiziune, viața sa inspirând scrierea unor cărți și realizarea unui lungmetraj celebru în care rolul său a fost magistral interpretat de actorul Michael Douglas.

„Behind the Candelabra: My life with Liberace”, o producție HBO din 2013, în regia lui Steven Soderbergh, film premiat de 8 ori la cea de-a 65-a Gală a Premiilor Creative Arts Emmy și bazat pe relația amoroasă dintre Liberace și mai tânărul său iubit, Scott Thorson, în film interpretat de Matt Damon.

Iubitor de artă și lux, Liberace era cunoscut și pentru stilul său de viață extrem de prețios.

Pe lângă dragostea lui pentru muzică, Liberace a fost și un pasionat colecționar de artă, deținând o impresionantă colecție de picturi, sculpturi și alte opere de artă, cel mai mult plăcându-i mobilierul francez din secolul al XVIII-lea.

Iubitor de lux și plin de bani, Liberace și-a permis să trăiască precum un rege. Deținea mai multe case, inclusiv un conac în Las Vegas care era decorat, mobilat și accesorizat cu tot felul de obiecte de artă și antichități. Avea, de asemenea, mai multe mașini, inclusiv un Rolls-Royce cu un ornament personalizat al capotei în formă de pian, un Mercedes-Benz, un Cadillac și un Ford Thunderbird. Era văzut adesea conducându-și mașinile prin Las Vegas, unde, de altfel, a trăit și a cântat, cele mai multe dintre ele fiind accesorizate la fel, în stilul ce-l reprezenta pe artist, acestea ieșind în evidență prin culorile și tapițeria speciale și ornamentele unice.

Unele dintre mașinile lui Liberace aveau instalate sisteme speciale de iluminare, sisteme de sunet și alte caracteristici care au fost concepute pentru a reflecta dragostea lui pentru muzică și divertisment.

Ce avere avea Liberace?

A fost unul dintre cei mai bine plătiți animatori ai timpului său, făcând o avere considerabilă datorită carierei sale de succes ca pianist și animator, care se estimează a fi fost în jur de 115 milioane de dolari în dolari (valoarea pe care ar fi avut-o banii în timpul prezent).

Mai mult decât atât, Liberace deținea o linie vestimentară și de bijuterii care-i purta numele, de pe urma căreia a reușit să-și crească și mai mult veniturile și era implicat în mai multe proiecte și contracte de promovare a unor produse precum piane și ceasuri.

Liberace strălucea din cap și până în picioare. Avea sute de haine glamouroase, dar și o colecție mare de inele cu diamante, brățări și alte bijuterii, unul dintre inelele sale preferate având un diamant în formă de pian.

Realizările lui Liberace

Cariera muzicală: Și-a început cariera ca pianist concertist, devenind unul dintre cei mai bine plătiți animatori din lume. Era apreciat pentru interpretarea sa fără cusur la pian și pentru capacitatea de a intra în legătură cu publicul său. De asemenea, a lansat câteva albume și single-uri de succes de-a lungul carierei sale, albume cu muzică clasică, cântece pentru copii și muzică de Crăciun. Primul său album a fost lansat în 1951, „Liberace – The Tender and the Tremendous”, urmând „Liberace at the Hollywood Bowl” (1954), „Liberace’s Greatest Hits” (1957) și „Liberace’s Christmas Album” (1958).

Cariera în televiziune: Liberace a avut propria sa emisiune de televiziune „The Liberace Show”, care a rulat din 1952 până în 1955 și a fost una dintre cele mai bine cotate emisiuni ale vremii.

Filantropie: A fost cunoscut pentru activitatea sa caritabilă, înființând „Fundația Liberace pentru Arte Creative și Spectacole”, care a oferit asistență financiară tinerilor muzicieni și artiști.

Liberace pretindea că nu este gay

Deși era evidentă relația amoroasă dintre el și tânărul Scott Thorson, Liberace a făcut tot posibilul să-și ascundă homosexualitatea, adesea amenințându-i cu procese pe cei care îl considerau gay. În 1954 și-a anunțat logodna cu actrița Joanne Rio, dar nunta a fost anulată imediat de tatăl ei, descurajat de zvonurile despre despre sexualitatea lui Liberace.

În 1982, Scott Thorson, care fusese nu doar iubitul, dar și însoțitorul și asistentul personal timp de 5 ani, a intentat un proces împotriva artistului pentru a primi pensie alimentară. La proces, Thorson a susținut că Liberace ar fi promis că va avea grijă de el pentru tot restul vieții, însă acesta l-a dat mai târziu afară din casa lor, întrerupând orice sprijin financiar. Procesul a adus în atenție mai multe amănunte nedorite din viața privată a lui Liberace și l-a forțat să nege public nu doar că este gay dar a și respins în mod repetat că un astfel de acord ar fi existat vreodată.  În 1984, un judecător de la Curtea Superioară a respins cererile de încălcare a contractului, hotărând că și în condițiile în care un astfel de acord ar fi existat, ar fi fost ilegal, deoarece ar fi constituit un contract pentru servicii sexuale.

Liberace și Scott Thorson au fost împreună aproximativ cinci ani. S-au cunoscut în 1977, atunci când Thorson avea 17 ani și lucra ca dresor stagiar la hotelul Hilton Las Vegas, acolo unde cânta Liberace.

Liberace a fost unul dintre cei mai bine plătiți animatori din lume, fiind adorat de publicul de toate vârstele. A murit pe 4 februarie 1987 la Palm Springs, California, din cauza complicațiilor cauzate de SIDA. Fusese diagnosticat cu această boala în 1985, dar nu a făcut publică informația, declarând, la momentul respectiv, că suferă de o „ușoară anemie”.

Surse:

https://www.theguardian.com/music/musicblog/2013/jun/07/liberace-10-things-to-know

https://www.britannica.com/biography/Liberace

https://www.theguardian.com/media/greenslade/2013/jun/12/daily-mirror-liberace

https://www.latimes.com/archives/la-xpm-1986-12-30-mn-1358-story.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

Michelangelo, geniul Renaşterii Italiene. Cum a ajuns acesta unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai lumii

Banksy, artistul urban care nu vrea să-și dezvăluie identitatea

1939, anul special al cinematografiei. Ce actori erau în vogă și ce artiști cădeau în dizgrația Hollywoodului?

De ce a fost Leonardo da Vinci un geniu? Viața artistului italian

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?