Cât de mult influențează tehnologia războiul? Tancul la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial
Modul în care a folosit Germania nazistă tancurile în cotropirea Poloniei și a Franței i-a șocat pe contemporanii acelor evenimente. S-a pus des întrebarea de ce Anglia și Franța, care se aflau în fruntea pionieratului în dezvoltarea tancului, nu au văzut potențialul teribil pe care mașinăria militară îl putea avea pe câmpul de luptă. În schimb, câțiva dintre generalii lui Hitler au intuit corect potențialul tancului și au creat câteva divizii de tancuri. Mai mult, au reușit să îmbine două arme ce până la acea dată „nu se înțelegeau deloc”, tancul și avionul. Binomul tanc-avion și războiul rapid dus de Hitler au contribuit la înfrângerea rapidă atât a Poloniei, cât în special a Franței.
„Practic, atât în Franța, cât și în Anglia nu s-au putut înțelege consecințele noii realități ce făceau ca vehiculele blindate să poată rezista în fața focului artileriei și să înainteze 100 de mile pe zi”, scria Winston Churchill în memoriile sale.
Consemnarea lui Churchill a fost surprinzătoare, mai ales că Anglia a fost cea dintâi țară care a inventat și apoi a dezvoltat această nouă armă. Tot Churchill a mai făcut o remarcă, probabil cu scopul de a se scuza, deoarece nici el nu a intuit cu adevărat potențialul pe care tancurile îl puteau avea pe câmpul de luptă.
„Neavând acces atâția ani la informațiile oficiale, nu am înțeles violența revoluției ce s-a produs de la ultimul război încoace prin incursiunea unei mase de blindate grele ce se deplasează rapid. Știam de acest lucru, dar convingerile mele lăuntrice nu se schimbaseră, aşa cum s-ar fi cuvenit să se întâmple”. Dar Churchill a avut un rol important în dezvoltarea tancurilor atât în timpul Primului Război Mondial, cât și în perioada interbelică.
El fusese ministru de Finanțe până în 1929, pe vremea când Forța Blindată Experimentală, prima din lume, se înființase la Salisbury Plain, în 1927, pentru a testa cum pot fi folosite tancurile pe câmpul de luptă. Mai mult, Churchill a fost ținut tot timpul la curent cu noile informații despre dezvoltarea tancurilor. Totuși, este foarte posibil ca informațiile ce ajungeau la el să fi fost filtrate de un grup de militari care nici ei nu intuiau atunci potențialul pe care putea să îl aibă tancul pe câmpul de luptă.
Franța, amețită de succesul din primul Război Mondial
Nici responsabilii militari din Franța nu au înțeles cu adevărat ce rol puternic și distructiv putea juca tancul pe câmpul de luptă atunci când vehiculele militare erau reunite în grupuri de luptă sau în divizii de tancuri.
Franța, în ciuda faptului că dispunea de o armată modernă, avea o mare problemă. Concepțiile militare ale celor mai înalți ofițeri erau perimate cu douăzeci de ani. Mulți dintre generalii francezi luptaseră în Primul Război Mondial și nu s-au putut desprinde de acest conflict pentru a fi deschiși la evoluția tehnologică și cum poate armata să profite de aceasta.
Contrar tuturor legendelor ce au fost răspândite după înfrângerea Franței, armata franceză dispunea de mai multe tancuri decât reușiseră să fabrice Germania nazistă până la începerea războiului. Mai mult, la începerea conflictului, cea mai parte a tancurilor franceze erau mai mari şi cu blindaje mai groase decât oricare dintre tancurile germane, dar, este drept, erau puțin mai lente, însă nu cu mult. Dar înalții responsabili militari francezi continuau să privească tancurile prin prisma experienței din Primul Război Mondial.
Rolul tancului, în concepția de luptă a armatei franceze, era de servant al infanteriei sau ca forțe de recunoaștere pentru a suplini cavaleria. Acest mod de gândire învechit a condus la o amânare a organizării tancurilor în divizii blindate, spre deosebire de germani.
Polonia a mizat pe cavalerie
Polonia în schimb a fost victimă sigură în fața înaintării tancurilor germane. Armata poloneză nu dispunea de divizii de tancuri sau motorizate, iar unitățile lor duceau mare lipsă de tunuri antitanc şi antiaeriene. Ca dezastrul să fie complet, strategii polonezi și-au pus mari speranțe în valoarea armatei de cavalerie și credeau încă posibile efectuarea unor şarje de cavalerie.
Slăbiciunea francezilor și a polonezilor la acest capitol a fost accentuată și de o altă mare problemă. Nici francezii și nici polonezii nu dispuneau de forțe aeriene menite să sprijine înaintarea tancurilor pe câmpul de luptă așa cum aveau germanii.
Concepțiile de luptă, în cazul francezilor, au fost vădit influențate de victoria pe care au repurtat-o în Primul Război Mondial. În ceea ce-i priveşte pe polonezi, suficienţa lor era datorată victoriei obținute împotriva rușilor în 1920.
Bineînțeles, au existat și militari, francezi în special, care au intuit corect faptul că tancul folosit în divizii de luptă poate avea un impact nimicitor pe câmpul de război. A fost și cazul tânărului colonel de Gaulle, care manifesta și promovase un mare interes legat de noile idei despre cum se putea folosi mai bine tancul pe câmpul de luptă. Din păcate, generalii francezi dădeau foarte puțină atenție dezvoltării acestor noi „teorii”.
Ideile lui Heinz Guderian, promovate de armata germană
Nici în armata germană lucrurile nu erau tocmai roz, așa cum au fost prezentate o bună bucată de vreme. Marea masă a armatei nu se simțea pregătită de război.
Mai mult, „cea mai mare parte a diviziilor active aveau structuri demodate, iar concepțiile comandamentului superior în linii mari urmau vechile făgăduiri. Dar până la izbucnirea războiului au izbutit să înființeze un mic număr de unități de tip nou – șase divizii blindate şi patru divizii de infanterie motorizate pentru acoperire. Era un mic procent din întreg, dar a contat mai mult decât tot restul armatei germane.
Totodată, Înaltul Comandament german, deşi fără prea multă convingere, recunoscuse noua teorie a războiului rapid şi era dispus să o testeze. Acest lucru s-a datorat, mai presus de toate, pledoariei entuziaste a generalului Heinz Guderian şi a altor câțiva, precum şi impactului pe care argumentele lor l-au avut asupra lui Hitler care îmbrățișa orice idee ce făgăduia o soluție promptă.
Pe scurt, armata germană a obținut uluitorul şir de victorii nu datorită forței sale copleșitoare sau organizării întru totul moderne, ci fiindcă era cu câteva grade vitale mai avansată decât adversarii săi”, consideră istoricul Liddell Hart.
Vă mai recomandăm să citiți și:
O gravură ciudată, care sugerează o tehnologie, i-a nedumerit pe arheologi. Ce ar putea fi?
Care va fi următoarea revoluție în tehnologie, în viziunea lui Bill Gates?
Mormântul unui războinic „princiar”, descoperit pe lotul Ploiești-Buzău al A7