Teama de strigoi ar putea explica înmormântările bizare dintr-un cimitir vechi de 1.600 de ani
Într-un cimitir din centrul Italiei se află rămășițele unor copii peste care au fost găsite pietre, cel mai probabil așezate de comunitate la înmormântare, pentru a preveni ca sufletele lor să se ridice din morți.
Arheologii din Italia au dezgropat mai multe rămășițe vechi de 1.600 de ani care aparțin bebelușilor, copiilor și cățelușilor. Iar unele dintre sicriele identificate au prezentat caracteristici bizare, care au pus pe gânduri oamenii de știință.
De exemplu, se pare că un copil a fost îngropat cu o piatră în gură, ceea ce sugerează că oamenii se temeau că acesta ar putea să se transforme într-un „strigoi” – suflete care revin din morți, spun arheologii.
În comunitate, copiii care mureau erau considerați strigoi
În anul 2018, chiar a fost sugerat de localnici faptul că acel copil a fost considerat vampir. Însă noile cercetări efectuate de istorici nu confirmă acest lucru. Ideea potrivit căreia un copil se transformă într-un vampir a luat naștere în rândul localnicilor, care l-a numit „Vampirul din Lugnano”.
Nu a durat mult, și această ipoteză a fost rapid preluată de presă, care a răspândit-o. Însă, din acel moment, arheologii au avut timp suficient pentru a analiza și a înțelege cum era, de fapt, văzut acel copil: oamenii credeau că este un strigoi.
Analizele efectuate în cimitirul din Italia arată că cei mai mulți dintre cei îngropați acolo au murit din cauza malariei. Or, exact acesta maladie a influențat comunitatea să își îngroape copiii în acest fel. Cimitirul despre care vorbim este localizat în ruinele dintr-un vechi oraș roman, în situl arheologic Poggio Gramignano (sec. V d.Hr.), situat în centrul Italiei. Săpăturile din acel sit au început în anii 1980 și au loc și în ziua de astăzi. Din momentul în care au început căutările, arheologii au descoperit și un număr mare de rămășițe canine, multe dintre ele fiind ale unor cățeluși.
Câinii îngropați erau „asociați, în acea perioadă, cu protectori ai copiilor decedați”, a explicat David Soren, profesor de antropologie la Universitatea din Arizona.
Pietrele îngropate odată cu trupurile copiilor protejau localnicii de spiritele rele
Acesta a mai explicat că pietrele găsite aveau drept scop alungarea spiritelor malefice, potrivit LiveScience.
„Pietrele, care erau așezate în gură sau peste trupurile copiilor, erau văzute drept apotropaic (au puterea să alunge răul), care protejează comunitatea încă neafectată”, a mai spus profesorul Soren.
În paralel, este observat un aspect important la săpăturile realizate în acest sit: modul de lucru al arheologilor a fost unul impecabil și meticulos. Acest lucru a permis ca toate detaliile privind reconstruirea ritualurilor înmormântărilor să fie cât se poate de fidele, a remarcat John Pearce, profesor de arheologie la King’s College din Londra.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Epidemia mortală din Irlanda care l-a adus la viață pe Dracula
„Vampirul din Polonia” a fost îngropat cu o seceră, pentru a nu se întoarce din morți
Panica vampirilor din New England, o perioadă de teroare și isterie în masă