Pentru britanicii din secolul al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea, raidurile vikingilor făceau parte din viața de zi cu zi. Oricând putea apărea o hoardă furioasă care să jefuiască mănăstirea locală și să o fure pe fiica regelui. De obicei, nu dura mult: vikingii veneau, furau și plecau. Asta până în jurul anului 865 d.Hr., atunci când vikingii invadatori au ajuns în Anglia de Est… și au rămas acolo.
În următorul deceniu, această armată s-a deplasat spre vest prin Anglia, luptând și biruind regatele anglo-saxone care le stăteau în cale. În 873 d.Hr. ajunseseră până la Repton, în Derbyshire, și se părea că plănuiau să rămână acolo.
Iar vikingii invadatori nu au venit singuri, ei și-au adus și animalele de companie. Asta arată o nouă analiză a unui cimitir tumul din Heath Wood, Derbyshire, singurul cimitir de incinerare viking cunoscut din Insulele Britanice, datând exact din această perioadă de iernare în inima Angliei.
„Această cercetare prezintă prima dovadă directă că nu numai oamenii și-au făcut drum peste Marea Nordului în secolul al IX-lea, ci și animalele”, scriu cercetătorii în lucrare.
Eșantionând fragmente mici din sit, cercetătorii au identificat rămășițele incinerate a trei oameni (doi adulți și un copil) și trei animale (un cal, un câine și ceea ce ei cred că este un porc).
De unde știm că aceste animale au venit în Marea Britanie cu oamenii lor? Totul se reduce la un element numit stronțiu: un metal prezent în roci, sol, apă, plante și animale. Echipa a analizat nivelurile acestui element în fiecare dintre rămășițe și l-a comparat cu zona înconjurătoare: dacă valorile erau similare, atunci rămășițele proveneau probabil de la un localnic, iar dacă erau diferite, echipa probabil se uita la un viking.
Nu doar că toate nivelurile de stronțiu ale animalelor s-au evidențiat ca fiind diferite de nivelurile locale din Derbyshire, dar și cele ale unuia dintre oamenii adulți, sugerând nu numai că animalele au fost importate din Norvegia sau Suedia, ci și că așa-numita „Mare Oaste Vikingă” era de fapt formată din oameni din multe populații diferite.
Pe cât de interesant sună acest lucru, animalele au fost cele cu adevărat remarcabile, scrie IFL Science. La urma urmei, nu este ușor să urci un cal pe o barcă și nu e ca și cum Anglia nu ar avea cai. Și atunci de ce și-au adus vikingii animalele lor?
Poate că răspunsul este pur și simplu sentimentalismul. „Având în vedere dificultatea de a transporta cai peste Marea Nordului în bărci deschise, s-ar putea presupune că, în general, armata ar fi obținut cai din Anglia”, scriu cercetătorii.
„Cu toate acestea, nu este imposibil ca liderii să-și fi adus caii personali cu ei; este și mai puțin surprinzător ca un lider viking să-și fi adus și prețuitul câine de vânătoare, un simbol cheie al statutului; iar porcul ar fi putut fi destinat ca animal de hrană pentru început”, continuă oamenii de știință.
Dacă acesta a fost cazul, totuși, vikingii s-au confruntat curând cu o tragedie. Nu în război; de fapt, stăpânirea vikingă în Anglia a devenit din ce în ce mai puternică, iar până la sfârșitul secolului al IX-lea, ei au condus o vastă zonă a țării, cunoscută sub numele de Danelaw.
Cu toate acestea, caii și câinii lor de încredere, din păcate, au murind (sau poate au fost sacrificați) la scurt timp după sosirea lor în noua țară și se pare că vikingii invadatori au simțit profund pierderea.
„La Heath Wood, observăm un ritual cu caracter puternic simbolic. Prin ritualul de înmormântare și prin includerea ‘însoțitorilor’ din Scandinavia, movilele de la Heath Wood oferă o legătură directă, un proxy, cu ‘patriile’ celor îngropați aici”, scriu autorii.
Cercetarea poate fi găsită în jurnalul PLOS ONE.
Originile Morții Negre, la un pas de a fi elucidate
Mumii de crocodil de dimensiuni impresionante, găsite într-un mormânt egiptean
Sfaturi de frumusețe pentru femeile din 1939. „Nu vă faceți genele țepene”
Un pandantiv medieval plin de oase ar putea conține moaștele unor sfinți