Ruinele de pe Muntele Tlaloc sunt un observator antic, au descoperit arheologii
Arheologii au descoperit că vechii locuitori ai bazinului Mexicului au păstrat un calendar agricol precis folosind observatoare de răsărit și aliniamente montane. Ruinele de pe Muntele Tlaloc sunt dovada.
Într-un studiu publicat în Proceedings of the National Academies of Sciences (PNAS), arheologii au descoperit că un drum drept de piatră de pe Muntele Ttlaloc se aliniază cu răsăritul soarelui pe 23/24 februarie.
Muntele Ttlaloc este un stratovulcan erodat situat în statul Mexic, în municipiile Ixtapaluca și Texcoco.
Muntele a fost adorat de azteci, care l-au asociat cu zeul ploii Tlaloc ca unul dintre locurile sale pământești, numit Tlalocan.
Ruinele de pe Muntele Tlaloc erau folosite drept calendar
Ceremonii extravagante, ofrande din belșug și viețile tinerilor mesoamericani i-au fost oferite lui Tlaloc pentru a-l liniști la începutul sezonului ploios. Unii savanți susțin că templele aztece piramidale, cum ar fi templul central din capitala aztecă Tenochtitlan, sunt o reprezentare simbolică a Muntelui Tlaloc.
O echipă condusă de arheologul Exequiel Ezcurra a efectuat un studiu pentru a identifica calendarele de orizont, care notează poziția soarelui la răsărit (sau apus) față de caracteristicile geografice aflate de-a lungul orizontului, relatează Heritage Daily.
Cercetătorii au descoperit că dacă un observator stă în partea inferioară a drumului de piatră de pe Muntele Tlaloc, privind în sus în zilele de 23/24 februarie, va vedea Soarele exact în mijlocul drumului.
Interesant este că în Anul Nou Mexica conform calendarului aztec, cea mai recentă și mai acceptată dată pentru noul an, propusă de profesorul Rafael Tena (INAH), bazată pe studiile lui Durán, Sahagún și Alfonso Caso (UNAM), este data de 23 februarie a calendarului gregorian actual.
Un munte sacru
„Multe coduri timpurii par să valideze ipoteza de lucru conform căreia Muntele Tlaloc a fost esențial în stabilirea datei noului an în Bazin și în ajustările necesare pentru a menține calendarul agricol în sincronie cu anul solar”, afirmă cercetătorii în lucrare.
„Datorită poziției sale din apropierea echinocțiului, văzut din centrul Bazinului, Muntele Tlaloc pare să fi avut un rol calendaristic foarte important”, adaugă cercetătorii.
„Cărarea lungă de la vârf sugerează cu tărie că ruinele de pe Muntele Tlaloc au fost folosite ca reper solar, aliniindu-se foarte precis cu răsăritul soarelui în perioada 23-24 februarie și 19-20 octombrie. Același aliniament poate fi observat și dacă Muntele Tlaloc este privit de pe Muntele Tepeyac, un loc sfânt a cărui utilizare ca munte sacru și post de observare solară a precedat înființarea civilizației Mexica în Bazin”, conchid oamenii de știință.
Vă recomandăm să citiți și:
Biserici timpurii au fost descoperite într-un vechi regat african
Arheologii au descoperit o statuie mayașă fără cap. Ce simbolizează?
Unelte antice de piatră, găsite în China, sunt cele mai timpurii dovezi ale recoltării de orez
Plăcuțe misterioase, asemănătoare bufnițelor, ar fi fost, de fapt, jucării antice