Home » Istorie » Povestea Bazinului antic din Siloam. De ce se află în centrul expedițiilor arheologice din întreaga lume?

Povestea Bazinului antic din Siloam. De ce se află în centrul expedițiilor arheologice din întreaga lume?

Publicat: 10.01.2023

Bazinul din Siloam, se referă la un număr de bazine tăiate în stâncă pe versantul sudic al Wadi Hilweh, situat în afara zidurilor Orașului Vechi al Ierusalimului, la capătul sudic al Orașului lui David.

Bazinul din Siloam a fost construit în timpul domniei lui Ezechia (715 – 687/6 î.Hr.), cel de-al 13-lea rege al lui Iuda, potrivit Bibliei ebraice.

Apa era alimentată din izvorul Gihon, transportată prin tunelul Siloam, cunoscut și sub numele de Tunelul lui Ezechia, care asigura locuitorilor orașului o rezervă constantă de apă potabilă, în special în perioadele de asediu.

Bazinele au fost reconstruite în perioada celui de-al Doilea Templu (516 î.Hr. – 70 d.Hr.) și probabil că funcționau ca „mikveh”, o baie rituală, pentru miile de pelerini care convergeau la Bazinul din Siloam înainte de a urca prin Orașul lui David spre Templu.

Bazinul din Siloam, situat în afara zidurilor Orașului Vechi al Ierusalimului

În această perioadă, Evanghelia după Ioan descrie cum ,,Iisus a trimis un om orb din naștere la bazin pentru a finaliza vindecarea sa”.

De-a lungul anilor, multe tradiții au crescut în jurul Bazinului din Siloam, iar de la sfârșitul secolului al XIX-lea, acesta a fost în centrul expedițiilor arheologice din întreaga lume.

În anii 1890, un grup de arheologi britanico-americani condus de F.J. Bliss și A.C. Dickey a descoperit unele dintre treptele piscului, iar în anii 1960, arheologul britanic Kathleen Kenyon a excavat situl.

În timpul lucrărilor de excavare pentru o canalizare, în 2004, arheologii au redescoperit trepte de piatră din perioada celui de-al Doilea Templu, confirmând, de asemenea, că piscina avea o lățime de 69 m și că existau trepte pe cel puțin trei laturi ale bazinului.

Multe tradiții au crescut în jurul Bazinului din Siloam

Autoritatea Israeliană pentru Antichități a anunțat că va fi demarat un nou proiect pentru a expune în întregime Piscina din Siloam.

În prima etapă, vizitatorii vor putea observa săpăturile arheologice, iar în lunile următoare, Bazinul din Siloam va fi accesibil, ca parte a traseului turistic care va începe în cel mai sudic punct al Orașului lui David și va culmina la Zidul de Vest.

„Bazinul din Siloam din Parcul Național Orașul lui David din Ierusalim este un sit de importanță istorică, națională și internațională. După mulți ani de așteptări, vom începe în curând să descoperim acest sit important și să îl facem accesibil milioanelor de vizitatori și turiști care vizitează Ierusalimul în fiecare an”, a declarat primarul Ierusalimului, Moshe Lion, scrie HeritageDaily.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Seceta arabă din secolul al VI-lea a contribuit la ascensiunea rapidă a Islamului. „Se căuta o speranță”

O toaletă antică dezvăluie paraziții periculoși care afectau cândva elita din Ierusalim

Ce au descoperit arheologii despre schimbările climatice din trecut?

Arheologii au descoperit o statuie mayașă fără cap. Ce simbolizează?

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?