Cum a încercat Antanta să atragă România în război în 1915?
Cu aproape doi ani înainte de a izbucni Primul Război Mondial, Ionel Brătianu îi spunea ambasadorului francez la București, Camille Blondel, următoarele cuvinte: „Va veni vremea când edificiul Austro-Ungariei va fi distrus… de aceea trebuie să fim pregătiți… să-i primim pe frații noștri din Transilvania”.
În 1914, atunci când Austro-Ungaria a atacat Serbia și a izbucnit războiul, Brătianu era convins că vremea pe care o aștepta venise, iar acum trebuia doar să se pregătească cum se cuvine.
Înainte de a intra în război de partea Antantei, Brătianu a căutat să se asigure că toate scopurile pentru care România urma să se alăture aliaților erau recunoscute prin tratate oficiale. Nu era ușor din mai multe motive. Atunci când a început Primul Război Mondial, România era membră a Triplei Alianțe (Germania, Austro-Ungaria, Italia) încă din 1883, însă, urmând modelul Italiei, România și-a proclamat neutralitatea în conflict.
Tratatul ce consfințea Tripla Alianța obliga membrii semnatari să intre în război doar dacă unul dintre aceștia era atacat. Cum Austro-Ungaria nu fusese atacată de Serbia, ci din contră, atât Italia, cât și România erau libere să aleagă orice cale pe care o considerau de cuviință.
România se apropie de Antanta
Ionel Brătianu, prim-ministru în acele momente, a gândit și a pus în practică un plan de apropiere în etape a României de Antanta. Chiar înainte ca Regele Carol I să înceteze din viață, România a semnat un acord secret de neutralitate cu Rusia. Prin acordul semnat de ministrul de Externe al Rusiei, S. D. Sazonov, și ambasadorul României la Petersburg, Constantin Diamandy, în schimbul neutralității binevoitoare a României, Rusia recunoștea dreptul României de a încorpora provinciile din Austro-Ungaria locuite de români, cu încuviințarea de a alege momentul în care le va încorpora.
E drept, Rusia nu garanta faptul că România va dobândi aceste teritorii, iar Marea Britanie și Franța nu erau părtașe la înțelegere, dar acordul stabilea clar pentru Antanta care sunt obiectivele României dacă intra în război.
După intrarea în război a Italiei și a Bulgariei în 1915, asupra României au început să fie exercitate presiuni din partea celor două coaliții. Puterile Centrale erau destul de realiste și își dădeau seama că, în cel mai fericit caz pentru ele, România va rămâne neutră. În schimb, Antanta, dornică să slăbească presiunea germană de pe frontul din Franța, va încerca să convingă România pentru a i se alătura.
Negocierile României cu Antanta
Chiar la începutul anului 1915, Marea Britanie și Franța s-au alăturat Rusiei la negocierile cu România, dar niciuna nu dorea să accepte cerințele teritoriale ale României de a dobândi Bucovina, Banatul, Transilvania, toată Crișana și Maramureșul. Cu toate acestea, Antanta nu înceta să exercite presiune asupra autorităților de la București. La 25 martie 1915, Brătianu, exasperat de presiunile la care era supus, exclama: „Când vezi tonul cu care Aliații ne vorbesc, regret timpul când Germania avea preponderență în Europa”.
„Brătianu a trebuit să caute să obţină de la Aliați recunoaşterea revendicărilor noastre teritoriale, care pentru dânsul şi noi toți era o condiție sine qua non a intrării în acțiune. Mai ales după ceea ce pățisem cu rușii la 1877, ni se părea imposibil ca să cerem țării sacrificiile unui crâncen război, fără să-i asigurăm dinainte în caz de victorie roadele acestor străduințe şi ale acestor jertfe.
Cu nici un chip nu puteam concepe să chemăm poporul să-și verse sângele, ca pe urmă să-l expunem să-și vadă cele mai întemeiate drepturi naţionale, din nou, nesocotite de aliați ingrați și atotputernici. Mai ales când era Rusia la mijloc, nici o garanție nu era de prisos, țara cu drept cuvânt ar fi fost fără milă față de un guvern care nu ar fi avut prevederea ca Rusia să ne înşele şi să ne batjocorească pentru a doua oară. Brătianu cel bătrân a avut o scuză, a trebuit să trateze direct cu Rusia, dar Brătianu cel tânăr nu ar fi putut-o invoca nici măcar pe aceasta.
Alături de Rusia stăteau acum Franţa şi Anglia, ele puteau, ele trebuiau să ne chezăşuiască clauzele pe care Rusia ar fi putut fi dispusă a le eluda, sau a nu le executa. (…) Al doilea punct era recunoaşterea de către Aliați a tuturor revendicărilor noastre naționale. (…) În al treilea rând, ceream Aliaților garanții militare pentru lămurirea situaţiei cu Bulgaria. Război pe două fronturi nu puteam face, era peste putințele noastre. Ca să înaintăm în Transilvania trebuia să fim asigurați că bulgarii nu ne vor ataca pe la spate. În sfârșit, ultimul punct armamentul şi munițiile. Fără dobândirea acestor patru condițiuni ne consideram imposibilă intervenția. Nu ne-am fi jertfit, nici chiar în folosul Aliaților”, avea să scrie detaliat, despre negocierile cu Antanta, I.G. Duca, membru în guvernul condus de Ionel Brătianu.
Antanta își schimbă poziția față de România
Atitudinea Antantei față de România a început să se schimbe însă în vara anului 1915. Armatele britanice și franceze de pe Frontul de Vest se aflau într-un impas, iar campania din Dardanele fusese un eșec pentru aliați. Mai mult, retragerea dezastroasă a armatei Rusești din Polonia au convins Antanta că intrarea României în război putea fi chiar o necesitate.
La începutul lui iulie 1915, Puterile Antantei și-au exprimat disponibilitatea de a semna un acord cu România, prin care toate cerințele teritoriale ale lui Brătianu erau acceptate. Cum Puterile Centrale repurtau în acele momente succese militare importante, Ionel Brătianu s-a opus, argumentând că intrarea României atunci în război ar fi fost o curată „sinucidere”.
„Veştile de pe front nu prea erau de natură a ne povățui să ne grăbim, pe frontul din Franța în locul succeselor fulgerătoare de care ni se vorbise, mai mult se stătea. (…) Pe frontul rusesc, succesele germane luau proporții îngrijorătoare, Mackensen spărsese frontul la Dunavetz după un bombardament de artilerie grea, care depășea tot ce se văzuse până atunci. Trupele lui înaintau, rușii mereu asigurau că nu e nimic, că în câteva zile situația va fi restabilită, dar deocamdată Galiția era aproape evacuată, Lembergul reocupat şi trupele lui Hindenburg înaintau în Polonia.
Pe de altă parte, la Galipoli lucrurile nu mergeau bine, asalturile engleze la porțile strâmtorilor nu dădeau nici un rezultat, mii şi mii de oameni piereau încercând zadarnic să sfărâme zidul apărat de slabe contingente conduse de ofițeri germani. Toată floarea aristocrației engleze îşi găsise o moarte glorioasă sub stâncile Dardanelelor, iar acum şi bolile începeau să le decimeze trupele. (…)
În Serbia, austriecii nu mai înaintau, dar nici sârbii nu luau ofensiva şi, ceea ce era mai grav, erau în imposibilitatea să treacă de la o eroică defensivă la o ofensivă, care totuşi ar fi fost în acel moment atât de folositoare Aliaților. Numai intrarea în acțiune a Italiei, în primele zile ale lunii mai, reprezenta în acest tablou întunecos o rază de speranță. Dar repede s-a putut vedea ca pe munții Tirolului și ai Trentinului le este lesne austriecilor să oprească invazia țării lor. Era oare acesta momentul oportun ca să intrăm, ca să ne grăbim de a intra? Pentru oricine privea cu sânge rece desfășurarea evenimentelor, desigur că nu”, a consemnat în amintirile sale politice I.G. Duca.
În vara anului 1916, a avut loc însă o schimbare în evoluția luptelor dintre Puterile Centrale și Antanta. Atunci, forțele Antantei au preluat inițiativa și pregăteau o serie de ofensive. Părea un moment bun pentru ca România să intre în război…
Vă mai recomandăm să citiți și:
Ce conținea „Ipoteza Z”, planul secret pentru intrarea României în război
Primul război chimic din istoria omenirii a avut loc mult mai devreme decât s-ar crede