Cavalerii erau vedetele epocii medievale, fiind eroii din toate poveștile vremurilor, iar cei mai buni dintre ei primeau recompense ce constau în castele, terenuri și influență la curte.
Toate aceste realizări implicau din partea lor mai mult efort decât acela de a purta o armură strălucitoare, ei aveau nevoie de tehnică și de abilități, astfel că era ceva obișnuit ca un războinic ambițios să se fi antrenat chiar și zece ani (instrucția începea de regulă din copilărie) înainte de a intra în luptă, timp în care învățau jocul de picioare, cum să devieze atacurile, dar și numeroase metode prin care să-și ucidă adversarul cât mai rapid posibil.
Lupta cu sabia nu presupunea doar o încăierare la întâmplare cu „împunsături și tăieturi” – aceasta implica mișcări de arte marțiale sofisticate. Însă informații relevante pentru a afla secretele din lupte au fost pierdute de-a lungul sutelor de ani. În ciuda anilor dedicați studiului, chiar și în zilele noastre tehnicile cavalerilor rămân în continuare un mister, iar duelurile elaborate pe care le vedem în filme sau în spectacole au fost, în mare parte, inventate, notează BBC.
Maeștrii care instruiau cavalerii erau atleți de elită, experți în arta luptelor cu sabia. Cei mai buni erau la fel de renumiți și apreciați ca și discipolii lor, iar tehnicile folosite de ei la antrenamente erau străvechi. Maeștrii lucrau cu o suită de arme una mai înfricoșătoare decât alta, însă mare parte din cursuri era concentrată pe lupta cu sabia cu lamă lungă și pe lupta cu sabia și scutul. În paralel, cavalerii mai învățau și cum să mânuiască pumnalul, scutul, axul, dar și cum să se apere cu mâinile goale (sau cu o sacoșă cu pietre).
Se crede că unii instructori erau organizați în frății, așa cum este Frăția Liechtenauer, o societate formată din 18 bărbați care antrenau sub tutela maestrului Johannes Lichtenauer, faimos în secolul XV. Alți maeștri lucrau individual, fiind angajați de duci, de nobili sau de episcopi pentru a le antrena gărzile. Unii dintre profesori nu dezvăluiau tehnicile predate, astfel încât luptătorii lor să dețină un avantaj în dueluri. Însă istoricii de astăzi consideră că acest lucru era mai mult o strategie de marketing decât una de integritate.
„Dacă ai de ales din trei maeștri de luptă, iar unul dintre ei spune: Te voi învăța tehnicile pe care le știu toți, iar altul anunță: Nu, dețin tainele artelor mistice, pe care nimeni nu le are. Pe cine vei alege?”, a explicat Neil Grant, administrator la Royal Armouries din Marea Britanie.
Dar alți maeștri nu au avut secrete și au ales să-și noteze tehnicile în manuale, în care au inclus și ilustrații – multe dintre cărțile acestea s-au păstrat până azi (de exemplu, sunt cel puțin 80 de codexuri din regiunile vorbitoare de limba germană). Dar există unele probleme în descifrare: multe dintre tehnici sunt contorsionate (unele imposibil de efectuat din punct de vedere fizic), vagi și criptice. În unele desene, cavalerii par să primească mâini și picioare în plus, iar alte imagini arată mișcări imposibil de efectuat.
În ciuda numărului mare de cărți păstrate până azi, ele oferă foarte puține detalii reale cu privire la tehnicile pe care le predau maeștrii.
„Este deja știut cât de dificil este să determinăm, din aceste imagini statice, dinamica luptelor. Acest subiect a fost unul dezbătut, cercetat și experimentat de generații”, a punctat Scott Nokes, profesor de literatură medievală la Universitatea Troy, din Alabama (SUA).
Declinul Cavalerilor Templieri. Ce s-a întâmplat cu ordinul militar misterios?
Un tezaur de monede a fost descoperit sub o biserică a cavalerilor teutoni
Cum o dietă specială i-a ţinut pe Cavalerii Templieri în formă şi cu viaţă lungă