Analiza ADN-ului din schelete vechi de 1.300 de ani a permis reconstituirea stării de sănătate a comunității merovingiene din Lauchheim „Mittelhofen”, în actualul land german Baden-Württemberg.
Studiul arată o prevalență ridicată a infecțiilor cu diverși agenți patogeni. Rezultatele permit, de asemenea, să se tragă concluzii generale cu privire la susceptibilitatea la infecții în perioadele de schimbări climatice.
Lipsa igienei personale, șobolanii purtători de boli și condițiile generale de trai insalubre fac ca Evul Mediu să fie considerat o epocă a bolilor omniprezente.
Cu toate acestea, cele mai multe dintre cunoștințele noastre despre epidemiile medievale se referă la Evul Mediu târziu, după secolul al XII-lea d.Hr. În schimb, incidența infecțiilor în Evul Mediu timpuriu și agenții patogeni responsabili de izbucnirea bolilor în această perioadă sunt încă în mare parte neexplorate.
O echipă de cercetare interdisciplinară condusă de oameni de știință de la Universitatea din Kiel (CAU) a găsit acum dovezi ale unei prevalențe ridicate a bolilor infecțioase în așezarea medievală timpurie din Lauchheim „Mittelhofen”, folosind cele mai recente tehnici de analiză a ADN-ului antic.
Pentru acest studiu, publicat în revista Genome Biology, cercetătorii au izolat ADN din 70 de schelete umane excavate în interiorul granițelor acesteia. Mormintele au putut fi asociate cu ferme distincte și au fost datate la sfârșitul perioadei merovingiene (secolele VII-VIII d.Hr.).
„Datele ADN au arătat că locuitorii din Lauchheim sufereau de infecții cu diverși agenți patogeni, cum ar fi Mycobacterium leprae, virusul hepatitei B HBV, parvovirusul B19 și virusul variolic VARV”, spune profesorul Ben Krause Kyora de la Institutul de Biologie Moleculară Clinică al CAU, care a condus echipa de cercetare.
Agenții infecțioși depistați la Lauchheim provoacă atât boli cronice, cât și acute, de diferite grade de gravitate. Infecția cu M. leprae poate duce la apariția leprei.
Simptomele infecției cu VHB variază de la dureri abdominale ușoare și febră, până la fibroză hepatică și chiar cancer hepatic. B19 este aparent mai puțin periculoasă, deoarece infecția este de obicei asimptomatică și complicațiile grave sunt rare. În schimb, înainte de eradicarea sa în 1980, virusul variolic a provocat variola – o boală acută cu mortalitate ridicată.
„Cu toate acestea, din cauza diferențelor genetice dintre VARV modern și cel medieval, nu putem spune care erau simptomele infecției în Evul Mediu și dacă agentul patogen era la fel de periculos ca variola modernă”, explică profesorul Krause-Kyora.
Autorii au observat un număr substanțial de infecții cu doi sau chiar trei agenți infecțioși diferiți. În total, 31% din comunitate a murit cu o urmă moleculară de infecție cu cel puțin un agent patogen.
„Deși acest număr este foarte mare, el nu reflectă o povară a bolii la un moment dat. Datarea mormintelor sugerează că cimitirul a fost folosit timp de aproximativ un secol, deci între trei și patru generații. Este important să ținem cont de acest lucru”, spune unul dintre autorii principali ai studiului, Joanna Bonczarowska, de la Institutul de Biologie Moleculară Clinică al CAU.
Cu toate acestea, cercetătorii consideră că rapoartele lor subestimează probabil adevărata prevalență a infecției în Lauchheimul medieval timpuriu.
„Odată ce toate țesuturile moi sunt deteriorate, doar agenții patogeni transmiși prin sânge pot fi identificați în mod fiabil în oase. Dacă luăm în considerare această limitare împreună cu degradarea moleculelor de ADN care are loc în timp, unele infecții au fost probabil nedetectate”, a explicat Krause-Kyora, potrivit Phys.org.
OMS a elaborat o nouă listă de agenți patogeni care ar putea declanșa epidemii sau pandemii
Un om de știință rus se plânge că ISS este contaminată cu agenți patogeni dezgustători
O nouă amenințare globală. Merele pot găzdui agenți patogeni rezistenți la medicamente
Schimbările climatice amplifică agenții patogeni. Care sunt riscurile la care ne supunem?