Mihail Sadoveanu, în Războiul Balcanic: „ Într-un marș fulgerător, am călcat țara bulgărească”

Scriitorul Mihail Sadoveanu a participat activ la campania Armatei Române din Bulgaria din anul 1913, în cel de-Al Doilea Război Balcanic. În calitate de locotenent, Sadoveanu a condus un pluton de soldați din cadrul unei unități de elită a Armatei Române, Regimentul 15 „Războieni”, care s-a aflat la „doar două zile distanță de Sofia”. Deși relația pe care a avut-o cu armata nu fost prea cordială, Sadoveanu s-a comportat exemplar în această campanie, motiv pentru care a fost propus spre decorare.

La începutul secolul al XX-lea, Imperiul Otoman își trăia în agonie ultimii ani din existență. După secole în care a tot decăzut, „omul bolnav al Europei”, așa cum era descris încă din secolului al XIX-lea Imperiul Otoman, se chinuia să mai respire.

În 1912, statele naţionale din Balcani, Serbia, Muntenegru, Grecia și Bulgaria, reunite în Liga Balcanică, au profitat de slăbiciunea otomanilor și i-au declarat război. Primul Război Balcanic s-a sfârșit odată cu semnarea Tratatul de la Londra, din 30 mai 1913. Practic, Liga Balcanică a ocupat aproape toate teritoriile europene ale Imperiul Otoman, cu excepția peninsulelor Chatalja și Gallipoli.

Bulgaria, Serbia și Grecia revendicau aceleași teritorii

Pacea încheiată la Londra a nemulțumit pe toată lumea, dar în special pe statele din Liga Balcanică. Bulgaria, Serbia și Grecia revendicau aceleași teritorii din Macedonia. Deși nu participase la conflict, nici România nu prea era fericită de această pace. Extinderea și întărirea Bulgariei erau percepute la București drept o amenințare la adresa securității statului român, mai ales că graniţa româno-bulgară din Dobrogea, trasată în 1878, era în continuare un subiect de încordare în relațiile dintre cele două state.

La puțină vreme după încheierea Tratatului de la Londra, regele Ferdinand al Bulgariei a ordonat, la 16 iunie, atacarea forțelor sârbești și grecești din Macedonia. Conflictul dintre foștii aliați din Liga Balcanică a escaladat rapid. În acest context, la 10 iulie, Armata Română a pătruns în Bulgaria, apoi s-a îndreptat spre Sofia. De situație a profitat și Imperiul Otoman, care și-a recuperat fostele posesiuni din Tracia, inclusiv Adrianopol, pe care bulgarii l-au abandonat la 23 iulie, fără a trage un foc de armă. Conflictul se va încheia prin semnarea Tratatului de Pace de la București din 10 august 1913.

Sadoveanu și armata, o relație complicată

Mihail Sadoveanu este recrutat în armată la începutul lunii noiembrie anul 1901. Pentru că era un tânăr cu studii, a urmat pregătirea militară la Regimentul „Suceava”, nr.16, care avea o subunitate și la Fălticeni. La 1 mai 1902 este avansat la gradul de caporal, iar la 16 noiembrie la cel de sergent. În 1903, participă la o nouă concentrare în armată, iar la 1 ianuarie 1904 este avansat la gradul de sublocotenent în rezervă.

Contactul cu lumea militară, experiența din cazarmă, traumatizantă uneori, obtuzitatea și brutalitatea unor comandanți îl vor marca pe tânărul scriitor. Experiențele din armată prin care a trecut, Sadoveanu le-a transpus într-o serie de creații literare. Cea mai cunoscută și apreciată, în acea perioadă, a fost „Amintirile căprarului Gheorghiță”, volum publicat în 1906. Scriitorul a mai fost mobilizat în armată și în perioada răscoalei din 1907.

La 10 mai 1913, Mihail Sadoveanu este avansat la gradul de locotenent în rezervă, fiind transferat de la Regimentul „Suceava” nr. 16 la Regimentul 15 „Războieni”, o unitate de elită a Armatei Române cu care va participa la campania din Bulgaria.

Armata Română în Bulgaria

După succesul repurtat în Primul Război Balcanic, Bulgaria și-a mărit considerabil teritoriul, iar guvernul de la București, condus de Titu Maiorescu, a perceput acest lucru ca pe o amenințare.

Frontiera din Dobrogea, dintre România și Bulgaria,  nemulțumea profund ambele țări. Drept urmare a extinderii Bulgariei înspre sud, România a cerut drept compensație pentru anexiunile Bulgariei rectificarea frontierei dobrogene. Bulgaria a acceptat inițial cedarea Silistrei cu o zonă de trei kilometri în jurul ei.

Soluția propusă de bulgari nu a fost acceptată de autoritățile române. Astfel la 10 iulie 1913, România declară război Bulgariei. Armata Română, condusă de principele moștenitor Ferdinand, nu a întâmpinat nicio rezistență însemnată, cu excepția epidemiei de holeră cu care s-a confruntat.

Pentru a evita intrarea Armatei Române în Sofia, Bulgaria a cerut pace. Prin Tratatul de Pace de la București din 10 august 1913, România obținea Cadrilaterul.

Sadoveanu în campanie în Al Doilea Război Balcanic

Mihai Sadoveanu a fost mobilizat la 23 iunie pentru a participa la campania din Bulgaria. A fost încadrat în Regimentul 15 „Războieni”, Compania a 12-a, comandată de căpitanul Nicolae Vulovici. Sadoveanu era comandantul plutonului 1 din subunitate. Impresiile lui Sadoveanu despre campania de la sud de Dunăre au devenit cunoscute după ce scriitorul a început să publice, în ziarul „Universul”, însemnările sale, imaginate ca scrisori trimise unui prieten. Scrisorile au fost reunite într-un volum, în anul 1916, sub titlul „44 de zile în Bulgaria”.

Aflat în mijlocul trupelor ce înaintau în Bulgaria, Sadoveanu surprinde viața militarilor, marșurile, arșița verii, neajunsurile și problemele organizatorice.

„A fost o rânduiala scrisă undeva, în stele, ca sângele copiilor acestei țări să fie cruțat pentru o cauză mai mare. Nu s-a vărsat sânge, și expediția noastră a avut o înfățișare destul de prozaică. Totuși, mobilizarea în câteva zile a cinci sute de mii de oameni, într-un avânt pe care-l cunoști, este un lucru vrednic de luare-aminte. În două săptămâni avangarda din care făceam parte a urcat culmea Balcanilor, la 1.500 de metri înălțime, purtând pe brațe tunurile deasupra prăpăstiilor. Într-un marș fulgerător, am călcat țara bulgărească, și războiul fratricid din peninsulă a trebuit să înceteze. (…) Zeci de regimente de infanterie înaintând cu îndârjire spre munții cei mari din depărtarea zărilor, pe o căldură înspăimântătoare de iulie, prin ținuturi arse de secetă și lipsite de apă, zeci și sute de mii de oameni călcând poștă după poștă subt ucigătoarea greutate a raniței, de multe ori flămânzi, totdeauna însetați. Când are rezistență, o oaste se oprește, dă lupte, înaintează încet, pas cu pas, se aprovizionează cu forța. Oastea noastră de data asta a avut misiunea să facă marșuri grozave și să rabde îndelung, căci populația regatului vecin a fost declarată sacră!”, scria Sadoveanu.

„Am fost la două zile de mers depărtare de Sofia”

În scrisori, scriitorul se declara impresionat de rezistența soldaților români, care „n-au crâcnit, n-au murmurat, n-au umplut coloanele gazetelor. Acest lucru oribil, războiul, ei îl înțeleg în felul lor; ei simt intuitiv că absurda armată este singura noastră tărie între limbile dușmane care ne înconjoară”.

Sadoveanu relatează și viața de zi cu zi din campania din Bulgaria, „ne făceam acuma gospodăria singuri: tăiam vite, rechiziționam brânză și legume și puneam pe bulgari să ne coacă pâinea. Soldații și ofițerii împlineau acest prisos de muncă fără să murmure și dădeau dovadă de o tărie deosebită și mai ales de o omenie rară (…)”.

După ce Bulgaria a solicitat armistițiu, Armata Română a început retragerea. În zilele în care se întoarce spre România, Sadoveanu îi trimite o scrisoare prietenului său, Garabet Ibrăileanu, prin care îl anunța cât de aproape a fost de Sofia și că se vor revedea pe 15 august, dacă lucrurile decurg bine:

Am fost cu a 13 brigadă mixtă până la două zile de mers depărtare de Sofia, cea mai apropiată trupă de capitala Bulgariei. Acum am început retragerea şi, dacă lucrurile merg normal şi fără complicații, ne vedem la deschiderea repetițiilor teatrului, 15 august. Sunt sănătos; mi-i dor de Iaşi şi de prieteni.

Până la urmă, Mihail Sadoveanu avea să fie demobilizat în ultima zi a lunii august. Comandantul unității, colonelul Emil Romanescu, avea să îi descrie activitatea: „Serveşte cu mult zel şi activitate. S-a distins prin felul cum știa să ridice moralul trupei şi să îmbărbăteze; zi şi noapte se găsea în mijlocul trupei; pentru aceasta a fost propus a fi decorat”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Strănepotul lui Mihail Sadoveanu explică motivul pentru care opera marelui scriitor nu se vinde

Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?

Mariana Nicolesco, Diva Divina. Sănătate, amor și glorie

Bacovia, marele poet simbolist al României de o sensibilitate aparte