Cel mai vechi os de câine arată că prietenul nostru cel mai bun ne-a fost alături mai mult timp decât credeam

Un os de câine îi ajută pe oamenii de știință să îmbunătățească cronologia relației omului cu cel mai bun prieten al său.

Câte milenii? Ei bine, nimeni nu știe cu siguranță. Dar datarea cu precizie a carbonului ajută la restrângerea acesteia.

• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
• Dictatorul care a rescris istoria Spaniei cu deciziile sale controversate şi abile. A fost un militar…

Un humerus canin recuperat din peștera Erralla din Țara Bascilor, Spania, în 1985, a fost datat acum între 17.410 și 17.096 de ani în urmă. Și mai multe linii de analiză confirmă că nu provine de la un lup, ci de la un câine: Canis familiaris. Acest lucru înseamnă că humerusul vechi și crăpat reprezintă cel mai vechi os de câine de până acum.

Acesta este un punct de date incredibil pentru contextualizarea domesticirii câinilor și deschide noi discuții despre cronologia și natura rămășițelor de „lupi asemănători unor câini”, despre care se crede că reprezintă o etapă intermediară între lupi și câini.

Când și cum au deviat câinii de la strămoșii lor lupi (Canis lupus) și când au devenit domesticiți sunt subiecte de dezbatere.

Ce dezvăluie osul de câine recuperat dintr-o peșteră din Spania?

Deși unii cred că cele două specii au început să difere cu peste 100.000 de ani în urmă, este mult mai general acceptat faptul că domesticirea câinilor a început cândva între 40.000 și 20.000 de ani în urmă. Și este chiar posibil ca procesul să fi început odată cu auto-domesticarea lupilor, pe măsură ce se atașau de așezările umane.

Cu toate acestea, rămășițele biologice sunt dificil de identificat. Timpul face ravagii asupra ADN-ului, lăsând identificarea, de obicei, în funcție de forma oaselor.

Acest lucru nu este neapărat de încredere, deoarece este posibil ca lupii să fi avut o varietate mai mare de forme corporale în trecut sau să fi avut variații regionale. Astfel, obținem lupi asemănători cu câinii, din oase care au trăsături asemănătoare cu cele ale câinilor și lupilor, de acum 15.000-40.000 de ani, scrie ScienceAlert.

Cele mai vechi rămășițe identificate ca fiind câini domestici – înainte de osul din Peștera Eralla – provin din Paleoliticul superior din Europa de Vest, asociate cu o cultură cunoscută sub numele de Magdalenian, care a înflorit în urmă cu aproximativ 17.000-12.000 de ani, notează cercetătorii. Aceste rămășițe au fost recuperate din Gironde, Franța, și Bonn-Oberkassel, Germania, și datate în urmă cu 15.114 – 14.237 și 14.809 – 13.319 ani.

Domesticirea câinilor a început cu 40.000 sau 20.000 de ani în urmă

O echipă condusă de geneticianul și antropologul Montserrat Hervella, de la Universitatea din Țara Bascilor din Spania, a folosit o serie de tehnici pentru a analiza osul Eralla.

În primul rând, a fost datarea cu radiocarbon, o tehnică care se bazează pe timpul de dezintegrare a unui izotop de carbon generat în atmosfera terestră și absorbit de țesuturile vii. Aceasta a restrâns perioada de timp de când animalul a trăit și respirat ultima dată.

Apoi, au folosit analize genetice și morfologice (studierea formei osului) pentru a afla specia. Acest lucru a confirmat că proprietarul osului era Canis familiaris – un câine domesticit. Mai mult, acesta împărtășea descendența mitocondrială cu ceilalți câini din Magdalenian, din Gironde și Bonn-Oberkassel.

Această descendență urmărește originea acestor câini până la apogeul unei ere glaciare, Ultimul Maxim Glaciar, în urmă cu aproximativ 22.000 de ani, când frigul extrem a dominat globul, creând condiții de viață pe care cuvântul „dur” nici măcar nu începe să le acopere.

Domesticirea lupului ar fi avut loc mai devreme decât s-a crezut până acum

„Aceste rezultate ridică posibilitatea ca domesticirea lupului să fi avut loc mai devreme decât s-a propus până acum, cel puțin în Europa de Vest, unde interacțiunea vânătorilor-culegători din Paleolitic cu speciile sălbatice, cum ar fi lupul, ar fi putut fi potențată în zonele de refugiu glaciar (cum ar fi Franco-Cantabria) în această perioadă de criză climatică”, spune arheologul Conchi de la Rúa de la Universitatea din Țara Bascilor.

Datarea oaselor ne oferă, de asemenea, o încrucișare semnificativă cu lupii asemănători câinilor. Acest lucru, notează cercetătorii, ar putea însemna că trebuie să reconsiderăm procesul de domesticire, în condițiile în care lupii au fost considerați un predecesor al câinilor.

Cu toate acestea, alte cercetări recente sugerează că domesticirea câinilor a avut loc de mai multe ori. În acest scenariu, coexistența câinilor și a lupilor, ca precursori ai câinilor este cu siguranță plauzibilă.

Cercetarea a fost publicată în Journal of Archaeological Science: Reports.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Primul om care a sărit cu paraşuta. Prima dată şi-a aruncat câinele

Ceva neașteptat are loc în creierul uman atunci când mângâiem un câine

Primul câine cu variola maimuței arată că virusul se poate transmite de la om la animal

Cum a transformat dieta câinele străvechi în cel mai bun prieten al omului?